Consilierul local Dan Ciobănică este acuzat de incompatibilitate tocmai de un coleg de la Partidul Verde. Totul ar fi pornit de la faptul că Ciobănică, concomitent cu fotoliul de consilier local ocupă și cel de director al Parcului Industrial, unde acționar majoritar e Primăria Bistrița. Agenția Națională de Integritate a analizat acuzațiile și-a ajuns la concluzia că nu se poate vorbi de incompatibilitate în cazul său.

Petiția care l-a adus pe omul de afaceri și consilierul local Dan Ciobănică în atenția Agenției Naționale de Integritate a fost înaintată de ecologistul cu state vechi Marius Bălan. Documentul a ajuns la Primăria Bistrița încă de la mijlocul lunii trecute, la fel și la Agenția Națională de Integritate.

Practic, petiționarul spune că Dan Ciobănică nu poate să îndeplinească funcția de consilier local al municipiului Bistrița și cea de director al Parcului Industrial Bistrița Sud, aflându-se în incompatibilitate, potrivit legislației.

„Odată cu numirea lui (n.r. a lui Dan Ciobănică) de către administrația orașului în funcția de director executiv în Parcul Industrial Sărata, în opinia mea, așa cum este stipulat în Legea 161/2003 art. 88 funcția de consilier local sau județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru în consiliu de administrație) reglementate și de Legea 31/1990. În cazul numirii cu o astfel de funcție a consilierului local respectiv la regiile autonome și societățile reglementate de prezenta lege republicată cu modificările și completările ulterioare de interes local înființate sau aflate sub autoritatea Consiliului Local, funcția de consilier local devine INCOMPATIBILĂ și nu poate fi asimilată cu cea de director de societate comercială, regie și care are o adresă aflată în unitatea administrativ teritorială locală”, se arată în petiția formulată de Marius Bălan.

Ce spune Agenția Națională de Integritate

Agenția Națională de Integritate deja s-a pronunțat cu privire la această chestiune și nu îi dă dreptate lui Marius Bălan.

„Din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că exercitarea simultană a funcțiilor de consilier local, în cadrul Consiliului Local al municipiului Bistrița și director executiv la o societate reglementată de Legea nr. 31/1990, înființată de Consiliul Local al municipiului Bistrița, nu generează o situație de incompatibilitate din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 161/2003, cu modificările și completărie ulterioare”, precizează ANI.

Instituția atrage atenția însă asupra conflictului de interese, „ușor” de realizat în aceste condiții. Practic, Ciobănică trebuie să se abțină de la  vot când vine vorba despre toate proiectele ce vizează Parcul Industrial: „De asemenea, menționăm că alesul local are obligația de a respecta regimul juridic al conflictelor de interese, prevăzut de art. 228 din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare”.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de săptămâna trecută, președintele de ședință a anunțat că s-a luat act de această petiție și cam atât. Niciun consilier local n-a vrut să comenteze pe marginea acestui subiect.

Anul 2022 i-a adus lui Ciobănică un post călduț la stat

Dan Ciobănică este director executiv al Parcului Industrial de la începutul acestui an, pare-se, în urma unui concurs. Postul este nou înființat și se bazează pe promisiunile unor SRL-uri care vor să-și reloce activitatea în Parcul Industrial.

Administratorul care până acum a avut pe mână doar localuri cu băutură și mâncare, încasează lunar 4.000 de lei, în mână. Împreună cu contabilul angajat cu doar două ore pe zi, care încasează sub 1.000 de lei, venirea lui Ciobănică înseamnă o creștere a cheltuielilor cu personalul de peste 100.000 de lei. Asta dacă luăm în calcul și dările la stat. Pentru salariul administratorului, care este tot de 4.000 de lei lunar, se cheltuie 84.000 de lei.

Gurile rele spun că Dan Ciobănică și-ar fi „promis” votul în Consiliul Local pentru diferite proiecte, dacă primește ceva în schimb. Cum pentru postul de city manager bătaia este mare, a fost nevoit să se mulțumească cu postul de director executiv la Parcul Industrial.

După 7 ani de activitate, Parcul Industrial abia face 10.000 de euro profit anual

Parcul Industrial din Sărata a fost inaugurat în urmă cu 7 ani. Acesta a păpat peste 6 milioane de euro din fonduri europene. Ei bine, în cei 7 ani de funcționare, parcul industrial a reușit să aibă doar 8 rezidenți, care și-au mutat activitatea acolo.

Ce înseamnă asta în termeni de venituri? Cei 24.795 de metri pătrați închiriați aduc în  bugetul Parcului Industrial 24.795 de euro sub formă de taxă de administrare și 15.325 de euro sub formă de taxă superficie. Adică, în total, Parcul Industrial are venituri anuale de 40.000 de euro, în jur de 200.000 de lei.

În anul în curs, Parcul Industrial estimează că va avea venituri de 377.000 de lei și cheltuieli de 327.000 de lei, adică un profit modest de 50.000 de lei. Asta înseamnă mai puțin de 10.000 de euro, anual. De ce spunem modest? Ei bine, pentru că reprezintă doar o treime din suma necesară asigurării salariilor angajaților.

Din cheltuielile de exploatare previzionate de 327.000 de lei, 190.000 de lei, adică peste 70% reprezintă salariile administratorului, a contabilului și a noului director executiv.

De asemenea, 40.000 de lei vor mai merge pe supravegherea video (aceasta înghite 17.000 de lei), repoziționarea unui canal (10.000 de lei), dotarea parcului cu materiale PSI (10.000 de lei), precum și racordări la energia electrică, întreținerea rețelei de energie electrice sau a stației de compensare, reparații la gardul ce împrejmuiește perimetrul.

Dacă planurile anunțate de Primăria Bistrița se concretizează și Parcul Industrial se va alege cu noi rezidenți, conducerea SRL-ului vrea să aloce o sumă de bani pentru consultanță juridică și să externalizeze serviciul, dar și să suplimenteze bugetul pentru promovare și publicitate.

Anul trecut, Business Park-ul din Sărata și-a estimat un profit de doar 1.500 de lei. În 2019, societatea comercială a înregistrat pierderi de 53.000 de lei, venitul realizat fiind de 132.640 de lei, iar cheltuielile de 186.550 de lei.

În 2016 s-au înregistrat pierderi în valoare de aproape 400.000 de lei, iar în 2017, pierderile s-au diminuat, ajungând la 276.000 de lei. Datoriile acumulate inclusiv la bugetul local a determinat Primăria Bistrița, prin Direcția de Taxe și Impozite, să execute silit firma care administrează Parcul Industrial.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.