Guvernul a aprobat de curand trecerea Cinematografului Dacia in custodia Primariei Bistrita, urmand ca in perioada urmatoare sa ajunga la Bistrita si documentele emise in acest sens.
Imobilul va trece ulterior in folosinta Centrului Cultural Municipal George Cosbuc, directorul institutiei de cultura, Dorel Cosma, avand planuri ambitioase de a-l moderniza si de a-l transforma intr-un loc unde bistritenii sa aiba numeroase posibilitati de a se relaxa.
Mai exact, directorul Centrului Cultural Municipal George Cosbuc spune ca cinematograful va deveni Complex Cultural. In hol va fi amenajata o sala de expozitii de arta fotografica, iar in celelalte doua incaperi vor avea loc diverse spectacole, de la teatru de papusi pana la proiectii de filme.
Chiar daca banii de care dispune la ora actuala Primaria Bistrita pentru aceasta investitie sunt putini (n .r. – 200.000 de lei), suma fiind alocata pentru modernizarea scenei, Dorel Cosma este optimist si spune ca lucrurile se vor rezolva in timp.
Pe de alta parte, proiectul depus de municipalitate in vederea atragerii de fonduri europene pentru modernizarea Centrului Cultural Municipal George Cosbuc nu a fost inca aprobat. Reabilitarea costa peste 21 de milioane de lei, din care circa 4,5 milioane reprezinta contributia primariei si diferenta sunt bani europeni.
Cinematograful Dacia va deveni Complex Cultural
Anul trecut s-a emis o Ordonanta de Urgenta prin care cinematografele din orase trebuiau sa treaca din subordinea Regiei de Film in subordinea primariilor. Daca in multe orase din Romania acest lucru s-a intamplat, la Bistrita problema a fost rezolvata mai greu.
Asa se face ca dupa indelungi asteptari, Cinematograful Dacia va trece in sfarsit in subordinea municipalitatii si ulterior va fi folosit de Centrul Cultural Municipal George Cosbuc, mai ales ca institutia de cultura urmeaza sa fie reabilitata, odata ce proiectul intocmit in acest sens va primi finantarea necesara de la UE.
Guvernul a aprobat de curand transferul, iar actele trebuie sa ajunga la Bistrita in perioada urmatoare. Directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, a declarat pentru Gazeta de Bistrita ca „am facut mai multe demersuri pentru ca acest transfer sa aiba loc, iar zilele trecute am fost sunat de la Ministerul Culturii si am fost informat ca cinematograful a fost trecut in subordinea primariei. Nu stiu mai multe detalii, inca nu au sosit actele la noi. Asteptam sa vedem ce se va mai intampla”.
Primaria Bistrita a alocat pentru 2011, din bugetul propriu, suma de 200.000 lei pentru a moderniza scena Cinematografului Dacia. Primarul municipiului, Ovidiu Cretu, a declarat ca decizia a fost luata deoarece actuala scena poate fi folosita doar pentru proiectie de filme, fiind prea mica pentru altfel de spectacole.
„Vom continua aceasta activitate, de proiectie de filme, insa vom face o scena mai adanca astfel incat sa putem organiza acolo si spectacole coregrafice, de poezie sau de muzica”, a explicat Ovidiu Cretu. In plus, edilul spune ca aceasta varianta (n. r. –utilizarea salilor cinematografului pentru mai multe tipuri de spectacole) este una cat se poate de convenabila.
Desi banii alocati de primarie anul acesta pentru reabilitarea cinematografului sunt putini, ajungand doar pentru scena, Dorel Cosma nu se da batut. „Suma e mica intr-adevar, insa pentru inceput e bine si asa. O sa putem sa organizam diverse manifestari si in aceste conditii, iar pe parcurs situatia se va remedia”, a declarat directorul Centrului Cultural Municipal George Cosbuc.
Chiar daca cinematograful va fi dat in folosinta Centrului Cultural Municipal George Cosbuc, evenimentele culturale se vor tine in continuare si la cel din urma.
Odata ce va intra sub carma lui Dorel Cosma, cinematograful va deveni Complex Cultural. Holul va avea destinatia de sala de expozitii de arta fotografica, iar cele doua sali vor fi utilizate pentru spectacole de teatru si proiectii de film.
Cinematograful Dacia are doua sali, una cu 363 de locuri si alta cu 207 locuri.
Reabilitarea Centrului Cultural Municipal, in stand-by
Modernizarea Centrului Cultural Municipal George Cosbuc este unul dintre proiectele primarului Ovidiu Cretu care asteapta finantare europeana. Desi a fost depus la Agentia de Dezvoltare Nord – Vest inca din 2009, acesta se afla tot in stadiul de evaluare.
Practic, proiectul prevede lucrari care presupun reabilitarea structurii de rezistenta a cladirii, reabilitarea tamplariilor, astfel incat sa se respecte forma si detaliile istorice, utilizandu-se aceleasi materiale, repararea elementelor de finisaj, reconditionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorica, efectuarea unor lucrari de reparatii capitale la instalatiile electrice, de incalzire, de apa si canalizare, reconditionarea sistemului de ventilare a cladirii, cu refolosirea partiala a sistemului istoric.
Potrivit informatiilor postate pe site-ul Primariei Bistrita, edificiul a fost construit in 1889, in stil neoclasic, avand chiar de la inceput o destinatie culturala. Din anul 1952 aici se desfasoara cele mai importante activitati culturale din oras.
„Imobilul este una dintre partile componente ale sistemului fortificat de aparare a Cetatii Medievale Bistrita din secolul al XV-lea. Cladirea a devenit in timp Asociatia Meseriasilor din Bistrita, iar in zilele noastre Centrul Cultural Municipal George Cosbuc, simbolul si emblema vietii cultural-spirituale a municipiului Bistrita, fiind un cadru adecvat pentru prestatiile culturale si de petrecere a timpului liber de anvergura pe plan local, national si international”, se precizeaza pe site-ul www.primariabistrita.ro. .
Primarul Ovidiu Cretu spune ca dupa ce va fi reabilitat, Centrul Cultural Municipal George Cosbuc va fi inclus in circuitele turistice interne si internationale dar si pe lista monumentelor UNESCO.
Conform proiectului depus de Primaria Bistrita spre finantare, reabilitarea costa 21.234.241 lei, din care 4.239.237 de lei reprezinta contributia municipalitatii si 17.341.840 de lei, bani de la Uniunea Europeana.
Iulia Bartha