O cantitate de aproximativ 4 metri cubi de cherestea, cu o valoare de peste 2.800 de lei, a fost confiscată de către poliţişti şi reprezentanţi ai Găzii Forestiere de la un bărbat din Sângeorz-Băi, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

”La data de 5 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, pe raza oraşului Sângeorz-Băi. Astfel, a fost depistat şi oprit în trafic un bărbat de 51 de ani, din oraş, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta aproximativ 4 metri cubi de cherestea fără documente legale de provenienţă”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 171/2010, cuantumul sancţiunii fiind de 2.000 de lei. În plus, ca măsură complementară, oamenii legii au dispus ridicarea în vederea confiscării a materialului lemnos, în valoare 2.832 lei.

1 COMENTARIU

  1. Cel mai frumos este ca articolul este postat alaturi de cel despre Ioan Oltean. Adica pentru unul care avea 4 mc de material lemnos in caruta se aplica legea … de zici ca transporta tezaurul national fara acte, iar pentru marii mafioti se claseaza dosarele pe banda rulanta. Asa e in Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.