Ziua Drapelului Național al României a fost marcată, la Bistrița, printr-o ceremonie organizată în Piața Centrală. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru restrâns, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială.

Activitățile dedicate acestui eveniment au început încă din după-amiaza zilei de joi, 25 iunie, când Drapelul a fost coborât de pe catargul din Piața Centrală și depus în Biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Ulterior, vineri, 26 iunie, a fost oficiată o slujbă de sfințire a Drapelului Național al României, urmată de o ceremonia publică de înălțare a Tricolorului pe catarg organizată în Piața Centrală din municipiu.

La eveniment au participat doar câțiva dintre reprezentanții instituțiilor publice din Bistrița-Năsăud, dar cetățeni. Înainte și în timpul ceremoniei, ofițeri din cadrul Jandarmeriei și Poliției Militare au împărțit măști de protecție bistrițenilor care au luat parte la eveniment, asigurându-se totodată că se respectă măsura distanțării sociale.

Cu acest prilej, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a adresat celor prezenți câteva cuvinte și a transmis mesajul premierului Ludovic Orban.

Astăzi este Ziua Drapelului Național, simbol drag al unității și identității naționale, zi pe care o dedicăm în esență tuturor celor care de-a lungul timpului au făcut cinste României și Tricolorului. (…) Tricolorul reprezintă istoria noastră și întregul popor, cu oameni care ne-au dat de atâtea ori prilejul să ne mândrim că suntem români.La mulți ani, România! La mulți ani, Drapelului Național!”, a transmis Stelian Dolha.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită prin Legea 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an, la 26 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here