Cei care sună la 112 să reclame posibile furturi de lemn, descurajaţi de instituţiile statului! Jurnalista Florica Dura a scăpat de amendă, dar s-a ales cu un avertisment

Amenda aplicată de Poliţie jurnalistei Florica Dura, din cauză că aceasta a avut „tupeul” să sesizeze de două ori prin SNUAU 112 două transporturi ilegale de lemn pe raza localităţii Bîrla, comuna Mărişelu, a fost anulată de instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Însă jurnalista nu a reuşit să scape fără nicio sancţiune, fiindcă magistraţii care au judecat cauza au transformat amenda în avertisment, întrucât au considerat că „apelul SNUAU 112 nu este justificat, nefiind necesară intervenţia urgentă a organelor de intervenţie specializate, fiind suficientă sesizarea organelor competente a face verificări şi a lua măsuri”. Să facă verificări şi să ia măsuri probabil după ce dispare pădurea, spunem noi, pentru că nu este musai să se fure lemnul cu tirul sau vagonul, ci şi cu căruţa, pic cu pic, zi de zi. Ajungem astfel la concluzia că Radarul Pădurii este fix degeaba.

Pe 3 septembrie 2016, jurnalista Florica Dura l-a surprins pe un cetăţean din comuna Mărişelu, transportând lemne care proveneau din pădurea proprietate a unităţii administrativ-teritoriale. Numai că cetăţeanul cu pricina nu era chiar unul obişnuit, fiindcă el fusese consilier local, apropiat al celor cu putere în comună. În plus, Dura avea informaţii că respectivul, Gavril Pop pe numele său, nu era la primul transport de acel fel. Drept urmare Florica Dura nu a pregetat şi a sunat rapid la numărul unic de urgenţă 112, reclamând o posibilă faptă ilegală, respectiv o tăiere ilegală de lemne. Cei care au verificat cele semnalate de jurnalistă au fost doi poliţişti de la Postul local de poliţie al comunei Mărişelu, Ioan Sabo şi Maria Mureşan, aceasta din urmă îmbrăcând haina de poliţist cu doar 3 săptămâni înainte de ziua în care a avut loc evenimentul de care facem vorbire.

Câteva ore mai târziu, apelul s-a repetat, jurnalista văzându-l pentru a doua oară pe respectivul transportând din nou lemne, însă de data aceasta s-a precizat că omul în cauză transportă lemnele cu un mijloc de transport neînmatriculat, pe un drum public.

Şi prima dată, dar şi a doua oară, cel împotriva căruia s-a făcut reclamaţia prin 112 a prezentat avize de însoţire.

Numai că documentele respective nu erau în regulă, fiindcă aşa cum reiese dintr-o adresă a Gărzii Forestiere depusă la dosar, pădurarul care îi eliberase documentele o făcuse ilegal, fără să aibă nici o aprobare nominală din partea proprietarului – Comuna Mărişelu (primăria) – nici din partea administratorului pădurii, respectiv Ocolul Silvic Valea Şieului. În plus, respectivul personaj a transportat lemnele pe un drum judeţean cu un tractor cu remorcă, ambele fără plăcuţe de înmatriculare. Numere de înmatriculare care lipseau evident şi din avizele de însoţire a lemnului, aspect care, conform legii, duce la nulitatea documentelor respective întrucât SUMAL-ul nu generează codurile unice necesare şi care să demonstreze că transporturile sunt legale. Mai mult decât atât, avizele de însoţire figurau pe numele unei alte persoane, Florin Pop, verişorul lui Gavril Pop.

Cei doi poliţişti nu au făcut o verificare ca la carte a documentelor deţinute de Pop, în schimb i-au aplicat o amendă în valoare de 500 lei jurnalistei Florica Dura pentru că şi-a permis să sesizeze faptele acestuia prin 112. Evident, amenda a fost contestată de Dura în instanţă, la Judecătoria Bistriţa. Instanţă care nu a ţinut cont de nici o probă adusă de petentă, astfel că sancţiunea amenzii a fost menţinută.

Judecătoria a menţinut amenda, tribunalul a transformat-o în avertisment

Florica Dura a contestat decizia Judecătoriei Bistriţa la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, instanţă care a fost oarecum mai destupată. Însă din motivarea completului de judecată a tribunalului se poate trage o singură concluzie majoră: Radarul Pădurii este fix degeaba, cel puţin din perspectiva cetăţeanului care sesizează un posibil transport ilegal de lemne prin 112.

Potrivit motivării deciziei Tribunalului Bistriţa-Năsăud, instanţa a constatat că, în ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal de contravenţie contestat de Florica Dura şi temeinicia stării de fapt reţinute de agentul constatator, prima instanţă a reţinut corect că actul constatator nu este afectat de cauze de nulitate, precum şi faptul că probele administrate în cauză relevă temeinicia acestuia.

„Astfel, potrivit art. 1 din OUG nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) asigură preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi, după caz, transmiterea acestora către agenţiile specializate de intervenţie, sau prelucrarea lor şi alertarea directă a echipajelor de intervenţie în vederea asigurării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea urgenţelor.

Alin 2 al art. 2 din aceeaşi ordonanţă reglementează în mod restrictiv ipotezele în care poate fi utilizat acest serviciu de către cetăţeni: «(2) Numărul unic pentru apelurile de urgenţă se apelează atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul».

În speţă, petenta-apelantă a apelat acest serviciu de două ori în cursul aceleiaşi zile, însă chiar dacă demersul său a fost grefat pe bună credinţă (acest aspect de ordin volitiv rezultând din ansamblul probatoriului administrat în cauză – inclusiv raportul agentului constatator – care atestă existenţa transporturilor de material lemnos reclamate de petentă), aspectele de nelegalitate pretinse de petentă (tăieri ilegale de material lemnos) nu au fost confirmate de cercetările efectuate ca urmare directă a alertării organelor de ordine de către operatorul SNUAU sesizat de către petentă. Aşadar, probele administrate relevă că aspectele sesizate de petentă, având un caracter neîntemeiat (bazându-se pe prezumţia că transporturile de lemn sesizate de petentă s-au realizat ca urmare a unor tăieri ilegale de material lemnos), apelarea numărului unic pentru sesizarea situaţiilor de urgenţă aşa cum sunt acestea calificate de prevederile OUG nr. 34/2008 s-a realizat în mod fals.

În acest context factual şi legislativ, tribunalul constată că întemeiat a fost antrenată în cauză răspunderea contravenţională a petentei apelante, neavând relevanţă că urmare a cercetărilor întreprinse de organele de poliţie ulterior sesizării, s-au aplicat totuşi sancţiuni contravenţionale, respectiv ocolului silvic emitent al avizului de însoţire a materialului lemnos în discuţie. În acelaşi sens, tribunalul apreciază ca fiind judicioasă concluzia primei instanţe în sensul că deşi faptele înregistrate de petentă au o gravitate însemnată, apelul S.N.U.A.U. 112 nu este justificat, nefiind necesară intervenţia urgentă a organelor de intervenţie specializate, fiind suficientă sesizarea organelor competente a face verificări şi a lua măsuri”, a arătat instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Chiar nu s-a justificat urgenţa? Oare?

Dacă ar fi să „traducem” zicerile instanţei, numărul unic 112 nu poate fi apelat decât în cazuri de extremă urgenţă care au legătură cu viaţa. Dacă este vorba de mediul înconjurător, eventual se poate utiliza 112 doar dacă arde.

Toate acestea se bat cap în cap cu nişte declaraţii din 2014 ale Doinei Pană, care a lansat acest program Radarul Pădurii în calitate de ministru al Apelor şi Pădurilor, cum că „Oricine va putea cere verificarea legalităţii unui transport de lemn, apelând 112 şi indicând numărul maşinii”. Totodată, Doina Pană mai preciza la acea vreme că de controlul transporturilor de lemn se vor ocupa poliţişti, angajaţi ai inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare şi vameşi, dar şi cetăţenii sunt încurajaţi să facă sesizări sau să ceară verificarea unui transport, apelând 112 şi indicând numărul maşinii de transport.

Or, în cazul Dura, deşi instanţa face vorbire despre intervenţia unor „organe de intervenţie specializate”, categorie în care sunt incluşi şi poliţiştii, se pare că nu mai ţine cot şi de „asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediu”. Fiindcă aici era vorba despre integritatea proprietăţii publice şi a mediului, respectiv a pădurii. Adică respectivul cetăţean din Mărişelu a fost depistat transportând lemn cu acte eliberate ilegal de pădurarul care avea în gestiune pădurea, proprietatea comunei, de unde a fost extras lemnul respectiv. Iar de aici reiese şi urgenţa, fiindcă altfel, dacă s-ar fi aşteptat să fie efectuat un control al celor de la Garda Forestieră sau Ocolul silvic, materialul exploatat de Pop avea toate şansele să se facă nevăzut.

Drept urmare, pentru a rezolva problema, Dura ar fi trebuit să îi apeleze pe cei de la Garda Forestieră, ori pe cei din cadrul Ocolului Silvic Valea Şieului, în curtea căruia se află pădurea din care s-a tăiat lemnul de către Pop. În concluzie, flagrantul a fost exclus.

Grad de pericol social diminuat

Dacă reclamaţiile făcute de Florica Dura prin 112 au fost încadrate de magistraţii de la Judecătoria Bistriţa drept fapte cu un grad de pericol social ridicat, motiv pentru care a menţinut amenda aplicată de Poliţie, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud optica a fost una puţin diferită. Gradul de pericol social nu a fost eliminat, ci doar diminuat, astfel încât jurnalista s-a ales cu avertisment.

„ (…) în privinţa aprecierilor realizate de către prima instanţă în cadrul analizei efectuate asupra modului de individualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate petentei prin procesulverbal contestat, tribunalul reţine că în virtutea plenitudinii de competenţă cu care este investită, instanţa este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea şi temeinicia sancţiunii contravenţionale aplicate petentei de către agentul constatator, dar şi, în cazul în care, împrejurările concrete de fapt şi de drept ale speţei o impun, să procedeze la reindividualizarea sancţiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol social concret al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

În acest sens, raportat la împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, relevate de probele administrate în cauză şi reţinute de chiar prima instanţă (respectiv gravitatea însemnată a faptelor înregistrate şi sesizate de apelantă, însă utilizând o procedură neadecvată), se impunea admiterea plângerii contravenţionale sub aspectul subsidiarului formulat, aceste împrejurări concrete, analizate ca şi criterii de individualizare a sancţiunii contravenţionale, legitimând în speţă măsura înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate petentei cu sancţiunea avertismentului, corespunzătoare gradului de pericol social concret al faptei săvârşite. Aceasta, în condiţiile în care, deşi nu se poate ignora faptul că gradul de pericol social legal al faptei (noţiune distinctă de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite) este determinat de limitele (minime şi maxime) ale sancţiunii prevăzute de lege pentru săvârşirea contravenţiei, în cazul în speţă, legiuitorul nu a înţeles să excludă în mod expres, aşa cum a procedat sub aspectul tehnicii legislative în cazul altor contravenţii, aplicarea sancţiunii avertismentului în cazul celei reţinute în sarcina petentei, prin urmare, nu se poate susţine imposibilitatea aplicării acesteia în acele împrejurări în care criteriile de individualizare aplicate faptei concrete determină concluzia unei gravităţi reduse a acesteia. Sancţiunea contravenţională nu reprezintă un scop în sine ci, alături de scopul punitiv, se constituie într-un mijloc de formare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârşirii faptelor ilicite şi de educare a persoanelor vinovate. Raportat la considerentele de fapt şi de drept mai sus relevate, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 C.pr.civ., va admite apelul declarat de apelanta Dura Florica împotriva sentinţei civile nr. 1496/2017 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar nr.8158/190/2016, pe care o va modifica în sensul că se va admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentă, cu consecinţa modificării în parte a procesului-verbal de contravenţie seria PBNX nr.0059685 încheiat la data de 27.09.2016 de intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate petentei, cu sancţiunea «avertisment»”, precizează instanţa în motivare.

Florica Dura: Radarul pădurii, făcătură de ochii lumii! Făcătură pentru imagine

În încheiere reiterăm câteva fragmente dintr-un comunicat pe care jurnalista Florica Dura l-a transmis redacţiei noastre la scurt timp după ce a primit motivarea primei sentinţe, pronunţată de Judecătoria Bistriţa. Fără să ne limităm doar la cazul jurnalistei, putem să tragem o concluzie, una dureroasă: în România sunt protejaţi cei care comit ilegalităţi cu carul, fiindcă sunt ajutaţi la greu chiar de unii din instituţiile statului care-şi văd doar de propriu interes şi buzunar, lăsând fişa postului şi obligaţiile care decurg din aceasta la o parte, în timp ce cetăţenii oneşti care au curajul să tragă de mânecă pe cei care ar trebui să apere legea, sunt catalogaţi drept pericol public.

„Radarul pădurii nu există.Totul este o făcătură pentru imagine. Cetăţenii care sună la 112 pentru a sesiza un potenţial furt de lemne primesc amenzi şi sunt trataţi ca nişte infractori cu potenţial de pericol social. Practic, angajaţii statului protejează hoţii de lemne şi nu pădurile României! Sentinţa 1496/2017 confirmă faptul că cetăţenii care mai cred în măsuri de protecţie trâmbiţate la televizor, trebuie să scoată bani din buzunar pentru a-şi plăti civismul şi dorinţa de a proteja resursele ţării. În judeţul BN şi în ţară sînt monitorizate mai multe cazuri de acest fel, în care, persoanele care au sesizat un potenţial furt de lemne au fost amendate pentru că au apelat 112!

Întrebări retorice:Cine mai îndrăzneşte să sune la 112, care cetăţean de bună credinţă, mai are curajul să o facă, când contravenientul este protejat şi cetăţeanul este amendat? Cu atât mai mult, cu cât şi instanţele de judecată par captive sau poate loiale sistemului represiv de pedepsire a atitudinii civice?

La ce bun se mai cheltuiesc banii pe instituţii precum Garda Forestieră şi aplicaţii care nu funcţionează ca radarul pădurii, dacă nu se doreşte stoparea jafului din PĂDURILE ROMÂNIEI?

Am ajuns mai rău ca ucraineni, care microcipează arborii tăiaţi şi au înfiinţat miliţii care apără cu armele pădurile? (…)

Faptul că, o judecătoare din Bistriţa, printr-o sentinţă publică, comunicată oficial, confirmă presupunerile poliţiei şi amenda aplicată cetăţeanului jurnalist, cetăţean care a îndrăznit să uzeze de o aplicaţie de protecţie a resurselor, supranumită Radarul Pădurii, care, cel puţin teoretic trebuia să folosească infrastructura SNUAU 112, dînd posibilitatea oricui din ţară, în funcţie de coeficientul de civismsă apeleze nelimitat 112, pe subiectul furt de lemne, mă obligă să trag concluzia că, practic Radarul Pădurii nu funcţionează iar cetăţeanul este indus în eroare! Poliţiştii trimişi la faţa locului să îşi exercite atribuţiile de serviciu, pentru care primesc salarii şi bonusuri din bani publici, se răzbună pe cetăţenii care îndrăznesc să îi deranjeze în timpul programului plătit din bani publici?

Şi nu în ultimul rând, faptul că, aceeaşi judecătoare din Bistriţareţine şi menţionează în finalul motivării sentinţei nişte încondeieri fără obiect şi fără probe, nişte refulări, se pare, ale poliţistului în relaţia cu jurnalistul, este un atac fără precedent la siguranţa cetăţeanului, văzut prin logica (?) acestei sentinţe, prin care cetăţeanul jurnalist ar fi un element antisocial, cu grad de pericol, care trebuie amendat pentru a i se corecta conduita, aşa cum rezultă din finalul sentinţei 1496… „Mai mult, raportat la conţinutul rapoartelor agenţilor constatatori din care rezultă atitudinea şi comportamentul petentei faţă de valorile sociale ocrotite prin dispoziţiile OUG nr. 34/2008, aceasta apelând serviciul de urgenţă 112 inclusiv după ce organele de poliţie se deplasaseră la faţa locului şi au atenţionat-o cu privire la scopul acestui serviciu, instanţa apreciază că pentru corectarea conduitei petentei este necesară menţinerea sancţiunii aplicate prin actul sancţionator contestat, plângerea formulată urmând a fi respinsă neîntemeiată”. Fragment citat din motivarea la sentinţa 1496-2017.

Întrebări retorice: Pe cine protejează poliţiştii în acest caz? Contravenientul care îşi vede mai departe de şmenurile lui sau cetăţeanul, care este şicanat, hărţuit, descurajat şi amendat pentru civism? Ne-am întors cumva, în timp, în fostul regim represiv, pe cînd cetăţeanul era «reeducat pentru a-şi corecta conduita?» Dar instanţa judecătorească? Este independentă sau este captivă?”a scris jurnalista Florica Dura, în comunicatul remis redacţiei Gazeta de Bistriţa.