Ioan Pavelea este candidatul Alianței pentru Bistrița-Năsăud la un nou mandat de primar în comuna Coșbuc, unitate administrativ-teritorială care în ultimii ani a beneficiat de investiții în valoare de circa 9 milioane de euro, atât din bugetul local, cât și din fonduri guvernamentale sau europene.

Investițiile au vizat mai toate domeniile de interes pentru populație. Cele mai mari sume au vizat investiții în infrastructura rutieră. Mai multe drumuri județene, agricole sau forestiere și chiar și străzi din comună au fost modernizate, oferindu-se astfel condiții mult mai bune pentru desfășurarea traficului rutier.

De asemenea, s-au făcut investiții și în ceea ce privește sistemul de alimentare cu apă și canalizare al comunei și s-a pus accent și pe infrastructura educațională, fiind reabilitate unitățile de învățământ din comună.

Lista completă a investițiilor din comună, precum și sursele de finanțare pentru acestea și stadiul de execuție al fiecărui proiect în parte, poate fi consultată mai jos:

 I. BUGET LOCAL

  1. Amenajarea parcului din comună(La MOARA) – 40.000 lei (8.500 EURO)-Finalizat
  2. Iluminat stradal în comuna Coșbuc – 200.000 lei (42.500 euro) – Finalizat.
  3. Sistem de supraveghere video- 33.000 lei-Finalizat
  4. Extindere si modernizare drumuri hotar-184.101 lei- Finalizat
  5. Lucrari de interventii urgente de inlocuire a invelitorii din dranita la pod acoperit din lemn( Pod Graniceresc) peste raul Salauta-35.014 lei Finalizat
  6. Achizitie utilaje (Buldoexcavator + Dumper)-140.000 lei Finalizat
  7. Construcție capelă mortuară – 550.000 lei (115.000 euro)- în implementare
  8. Dotare cu aparatură pentru sala de fitness din localitatea Coșbuc- 25.000 lei- (5.200 euro)- Finalizat
  9. Extindere trotuare în localitatea Coșbuc- 110.000 lei (23.000 euro)- în implementare.

TOTAL INVESTIȚII BUGETUL LOCAL: 9 proiecte în valoare de 1.3 milioane lei (275.000 euro)

II.FONDURI EUROPENE

  1. Alimentare cu apa 0.8 km- 802.200 lei , sistem de colectare și canalizare ape uzate menajere-3.1 km- 3.57 milioane lei , modernizare străzi locale (3km), modernizare cămin cultural și înființare cămin de copii în comuna Coșbuc -11,5 milioane lei (2,4 milioane EURO)-Finalizat
  2. Amenajare teren de mini-fotbal-240.000 lei (51.000 EURO)-Finalizat
  3. Asfaltare străzi în comună (6,7 km)-5,6 milioane lei (1,2 milioane EURO)-În derulare
  4. Modernizare centru civic-509.000 lei (108.000 EURO)-Finalizat
  5. Infiintare Parc Tematic, Comuna Cosbuc-227.107,09 lei-Proiect semnat

TOTAL INVESTIȚII FONDURI EUROPENE: 5 proiecte în valoare de 18 milioane lei (3,8 milioane EURO)

III.GUVERNUL ROMÂNIEI

  1. Pod nou peste râul Sălăuța-692.000 lei (147.000 EURO)-Finalizat
  2. Modernizarea dispensarului uman-1,2 milioane lei (250.000 EURO)-Finalizat
  3. Extindere rețea de canalizare (3,5 km)-1,5 milioane lei (320.000 EURO)-În execuție
  4. Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială „George Coșbuc”-2.368.057,79 milioane lei-  în licitație
  5. Modernizare DN 17 C-Salva-Coșbuc-Telciu (19 km)-11 milioane lei (2,3 milioane EURO)- finalizat
  6. Pod de lemn Peste Raul Salauta, din Comuna Cosbuc, judetul Bistrita-Nasaud- 2.200.000 lei- Proiect depus

TOTAL INVESTIȚII GUVERNUL ROMÂNIEI: 6 proiecte în valoare de 19 milioane lei (4 milioane EURO)

IV.POIM 2014/2020 – UAT Coșbuc :

  • Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) : 3,470 km
  • Stație de pompare apă potabilă (nouă) : 1 buc

TOTAL INVESTIȚII POIM UAT Coșbuc : (570.000 euro)- 2.7 milioane lei

Total investiții Coșbuc: 18 proiecte în valoare de 8.7 milioane EURO (40.98 milioane lei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.