Deputaţii şi senatorii nu au dreptul să intermedieze relaţia dintre cetăţeni şi autorităţi şi nici relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, întrucât aceste activităţi reprezintă, în realitate, fie o formă nepermisă de control parlamentar, fie o arogare de drepturi care denaturează mandatul parlamentar, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care a admis parţial sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

„Curtea reţine că deputaţii şi senatorii nu au dreptul să intermedieze/ mijlocească nici relaţia dintre cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile şi direcţiile din subordinea acestora, în sens de control al activităţii acestora din urmă, şi nici relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, dintre potenţialii investitori şi autorităţile publice locale, în sens de reprezentanţi ai aleşilor locali/ investitorilor, întrucât aceste activităţi reprezintă, în realitate, fie o formă nepermisă de control parlamentar, fie o arogare de drepturi care denaturează mandatul parlamentar şi care se constituie într-un veritabil impediment în relaţia directă a aleşilor locali/ investitorilor cu administraţia centrală sau locală. În schimb, pot lua cunoştinţă de problemele comunităţii în formele prescrise de lege, însă relaţionarea în raport cu această sferă a puterii executive se realizează pe calea controlului parlamentar”, notează judecătorii constituţionali în motivare.



1 COMENTARIU

  1. Dooomnule presedinte, asta se face ” pe din dos „… fara a avea un caracter oficial, stiti bine , ptr ca si Dvs faceti asa ceva … ! Nu azvarliti cu „bolovani ” de jos in sus, ca datorita „gravitatii „… o sa va cada inapoi in cap, chiar Dvs personal !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.