
Progrese importante în cazul Nordis, mașinăria de făcut bani a statului român apare în vizorul interesului public din nou. Patru păgubiți ai pseudo-dezvoltatorului imobiliar au depus plângere oficială la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Vizați sunt fostul premier, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, actualul președinte interimar al PSD, fostul lider al grupului parlamentar, Alfred Simonis și Laura Vicol, fostă membră a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, tot din partea PSD. Faptele pe care păgubiții le reclamă sunt dare și luare de mită, trafic de influență și sprijinirea unui grup infracțional.
Ancheta „Schema Nordis”, publicată de Recorder în octombrie anul trecut, dezvăluie modul în care compania administrată de Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, a primit milioane de euro de la mai mulți clienți, fără a livra apartamentele promise pentru construcție.
”Vremea protecției politice în România trebuie să înceteze.”
Viorel Păun, unul dintre victimele Nordis a dat declarații oficiale presei, după reclamația la DNA:
”Noi am depus această plângere penală în calitate de victime și nu pentru că suntem slabi, ci pentru că am fost înșelați de statul român. Un sistem care ar fi trebuit să ne protejeze, vorbim despre politicieni, despre instituții, despre autorități, care atunci când am avut nevoie de ei s-au întors cu spatele la noi. Nu ne este frică de niciun nume sonor, nu ne este frică de nicio funcție înaltă în România, nu ne e frică nici de balauri și nici justiției din România nu ar trebui să-i fie frică.”
Jurnaliștii au dezvăluit că, deși în firma controlată de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, soțul deputatei PSD Laura Vicol-Ciorbă, au fost investite milioane de euro, majoritatea proiectelor anunțate nu au fost finalizate. În plus, în singura clădire ridicată – un hotel din Mamaia – există „indicii solide” că apartamentele au fost vândute în mod repetat, către mai mulți cumpărători.
Avocata Oana Bicică, reprezentantă a victimelor Nordis, a intervenit de asemenea cu declarații privind plângerea penală depusă:
(…) ”După cum cunoașteți și bine știm cu toții, acești lideri PSD au beneficiat de zboruri private costisitoare în locații luxoase, pe care inițial le-au negat, ulterior au venit în fața dvs. și au încercat să le justifice.”
(Reporter) Alex Nedea: ”Dl. Ciolacu, cum se face vinovat de luare de mită sau de ce acuzați dumneavoastră?”
Oana B.: ”Prin faptul că a beneficiat de aceste zboruri private, și-a ajustat comportamentul pentru a influența blocarea legii în parlament, blocarea comisiei parlamentare a anchetei, dar și prin complicitatea acestora, el influențând cu totul autoritățile, având o majoritate PSD, fiind într-o majoritate în parlament și având influență asupra tuturor autorităților, aceștia practic au făcut trafic de influență și au folosit influența împotriva victimelor care au suferit în cazul Nordis.”
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost arestați preventiv pe 5 februarie, după o hotărâre a Curții de Apel București. Cei doi sunt cercetați pentru delapidarea a zeci de milioane de euro din firmele grupului Nordis, bani folosiți pentru vacanțe luxoase, călătorii cu avioane private – de care au beneficiat și liderii PSD – precum și pentru achiziții de bunuri și autoturisme de lux. Fondurile retrase proveneau de la clienți păgubiți, care au plătit pentru apartamente ce nu le-au fost niciodată livrate.
Aceste noi evoluții readuc în prim-plan cazul Nordis și reprezintă o provocare serioasă pentru actuala conducere a PSD.
Atât doamna Vicol cât și domnul Ciorbă au fost eliberați pe 14 februarie 2025, după ce instanța supremă le-a admis contestațiile. Magistrații au dispus plasarea lui Vladimir Ciorbă sub control judiciar, iar fosta deputată PSD a rămas sub cercetare în stare de libertate.
Citește și: