O femeie diagnosticată cu COVID-19 s-a sinucis în timp ce era internată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

”Un eveniment nefericit s-a petrecut în această dimineață la Secția Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. O pacientă în vârstă de 55 de ani din Beclean, internată în salonul nr. 30 al secției, de la etajul 4 al unității, s-a sinucis astă-noapte în grupul sanitar din salon. Femeia a fost internată în data de 23 noiembrie cu o formă medie de infecție cu virusul SARS-CoV-2 în Secția Boli Infecțioase, evoluția stării sale de sănătate pe parcursul spitalizării fiind ușor ameliorată, în contextul administrării medicației antivirale, antibiotice, antiinflamatoare și simptomatice, neexistând indicii că pacienta ar avea probleme din sfera psihiatrică”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Pacienta a fost găsită în stare de inconștiență la ora 04.10 de către infirmiere, care au anunțat personalul medical. 

Medicii au constatat absența funcțiilor vitale și faptul că pacienta prezenta două plăgi înjunghiate, una latero-cervicală dreapta și una în hemitoracele stâng, în zona submamară, aplicând pansamente compresive și inițiind imediat manevrele de resuscitare, la care pacienta nu a răspuns, fiind declarat decesul la ora 5.00”, a adăugat Camelia Strungari. 

În acest caz, reprezentanții unității medicale au anunțat atât Poliția, care a deschis o anchetă, cât și Serviciul de Medicină Legală, care, în urma necropsiei, va stabili cauza decesului.   

Potrivit datelor transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, medicul legist a stabilit că leziunile au fost autoprovocate.

În această dimineață, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe secția infecțioase a Spitalului Judeţean Bistrița-Năsăud, într-o toaletă, a fost găsită o femeie decedată, cu plăgi tăiate în zona pieptului și gâtului.

Femeia, în vârstă de 55 de ani  era internată din data de 23 noiembrie a.c.

În urma examinării cadavrului de către medicul legist prezent la fața locului, a rezultat faptul că leziunile ar fi fost autoprovocate. 

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale care efectuează cercetări pentru ucidere din culpă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul„, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.