Cătălin Moroșanu a ajuns la spital

246

Cătălin Moroșanu a ajuns la spital, după ce l-a bătut pe Daniel Sam, în gala de la Cluj. Luptătorul de 34 de ani a fost suspect de fracturi costale și a avut nevoie de investigații.

Moroșanu a stat pe mâinile medicilor până la 4:00 dimineața, susține prosport. Chiar dacă s-a presupus că acesta ar putea avea probleme grave, Cătălin a scăpat de griji, primind ok-ul doctorilor.

Moroșanu a ajuns la podea după o lovitură de genunchi necruțătoare a adversarului său. Momentul a avut loc în prima repriză, acesta fiind motivul pentru care s-a preferat ca sportivul nostru să fie investigat.

Cătălin Moroșanu, ultimul meci în România

„Îmi vine să plâng”, a declarat Moroșanu la finalul luptei, cuprins de emoțiile uneoi săli arhipline, pentru ca apoi să facă un anunț total neașteptat: „Este ultimul meu meci în Romania, mă bucur că am luptat aici în Ardeal alături de voi”.

După acest succes, Moroșanu a ajuns la 48 de victorii, dintre care 28 obținute înainte de limită și 11 înfrângeri. De cealaltă parte, britanicul a suferit a 17-a înfrângere din carieră.

În aceeași gală, Benny Adegbuyi l-a învins la puncte pe croatul Mihajlevic, după o rundă de prelungiri.

Citește și: Înlocuitor surpriză pentru Moroșanu la Superkombat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here