Casele de marcat dotate cu role jurnal pe suport hârtie vor fi înlocuite, treptat, până în august 2016, cu aparate de marcat echipate cu jurnal electronic, se menționează într-un proiect de act normativ, aprobat marți de Guvern. Firmele care nu se vor conforma noilor dispozitii ar putea risca amenzi de până la 10.000 lei.

O astfel de măsură a fost luată de marea majoritate a statelor europene, inclusiv de Croația, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Slovacia.

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, în varianta lansată în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, noile case de marcat vor trebui conectate la un sistem de supraveghere și monitorizare, pentru transmiterea datelor către ANAF.
Din 1 octombrie 2015 urmează să fie interzisă comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal.
Pe bonul fiscal va fi introdus ca element obligatoriu, pentru aparatele cu jurnal electronic, codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Această modificare are în vedere corelarea cu legislația privind Codul fiscal, motivează MFP.
Conform notei de fundamentare a proiectului, contribuabilii ar putea să vândă casele de marcat cu rolă jurnal pe suport hârtie direct către centrele de reciclare a aparatelor de marcat electronice fiscale scoase din uz, numai după anularea numerelor de ordine și cu condiția păstrării și arhivării memoriilor fiscale, pe perioada prevăzută de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.