Ultima şedinţă ordinară de Consiliu Judeţean a decis ca imobilul cunoscut sub numele “Casa Argintarului” de pe strada Dornei din municipiul Bistriţa să adăpostească în viitorul apropiat Centrul German din Bistriţa.

Casa Argintarului, monument de arhitectură de la începutul secolului al XVI – lea, este fosta locuinţă a unui mare meşter bijutier care i-a înfrumuseţat faţada între 1560-1563 cu admirabile ancadramente de piatră în stilul Renaşterii, executate de pietrarul italian Petrus da Lugano.
În anul 2007, oficiali germani care au vizitat clădirea au înţeles valoarea ei şi au fost încântaţi de ideea înfiinţării unui Centru German în Bistriţa.

O idee mai veche

După restaurarea imobilului, acest Centru trebuie să fie un model de cooperare, de promovare a relaţiilor germano-române într-un cadru adecvat.
Deşi idea era una mai veche, o propunere concretă a înfiinţării unui Centru German, a existat încă din aprilie 2008, dar aceasta a fost luată în discuţie de consilierii judeţeni în ultima sedinţă a anului, când s-a aprobat susţinerea proiectului şi promovarea iniţiativelor mai vechi. Proiectul de hotărâre iniţiat de preşedintele Liviu Rusu a fost adoptat cu o largă majoritate de voturi. Pentru asigurarea eligibilităţii proiectului au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, susţinerea proiectului, bugetul acestuia în valoare totală de 1.756.121,9 lei şi asigurarea contribuţiei proprii de minim 2%, în acest caz reprezentând 2,1 la sută, adică 37.000 de lei, din cheltuielile eligibile şi acoperirea cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
Pentru a doua oară Casa Argintarului se va afla într-o mare restaurare, scopul acestor lucrări de reabilitare vizând întreţinerea şi prelungirea duratei de existenţă a clădirii care face parte din patrimoniul naţional. Intervenţiile de reabilitare vor păstra integral caracterul actual al faţadei şi al interiorului, indiferent de funcţiile propuse. Din punctul de vedere al compartimentării interioare nu vor apărea schimbări. Cu toate acestea, reabilitarea urmăreşte următoarele modificări: învelitoarea din ţiglă va fi înlocuită în totalitate cu ţiglă cu solzi şi va fi suspusă unor lucrări de reparaţii capitale; tavanele din lemn vor fi recondiţionate, băiţuite şi lăcuite. Găsirea mobilierului adecvat pentru utilizări culturale. De asemenea, tâmplăria interioară degradată va fi recondiţionată, iar tâmplăria exterioară, care este mult mai distrusă, va fi înlocuită cu ferestre care reproduc în mod identic desenul tâmplăriei existente; toate tencuielile şi ornamentele arhitecturale deteriorate, fisurate sau desprinse vor fi îndepărtate şi refăcute cu tencuieli pe bază de var. Curtea interioară a imobilului va fi amenajată.

Pentru executarea lucrărilor de calitate, meşterii vor fi de înaltă calificare, finalizarea proiectului va aduce beneficii judeţului, iar investiţia va fi valorificată.
Potrivit fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa – Năsăud, Gheorghe Marinescu, sprijinirea iniţiativelor acestui proiect va duce la îmbunătăţirea relaţiilor cu germanii, iar mulţumirea va fi realizarea unui lucru de calitate. Restaurarea conform normelor calitative va costa un milion de euro. Nemţii spun că ceea ce oferim la Bistriţa este peste ceea ce oferă Primăria Sibiu. Concomitent cu promovarea ideii de Centru German, mutarea Şcolii Populare de Artă este rezolvată, iar condiţiile şi confortul sunt excepţionale.
Scopul proiectului este dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului precum şi valorificarea acestui patrimoniu cultural naţional.
Reporterii Gazetei au încercat să afle mai multe date , precum şi părerea Preşedintelui Consiliului Judeţean Bistiţa-Năsăud, Liviu Rusu, dar acesta nu a dorit să acorde zece minute pentru discuţia despre această problemă, din cauza lipsei de timp, mai ales că era şi ziua de Sfântul Ion.

Casa Argintarului, perlă arhitectonică

Acest monument istoric aflat în centrul municipiului Bistriţa a găzduit până în anul 1986 exponatele secţiei de istorie a muzeului, având un fond de peste 10.000 de piese, printre care o sabie de bronz de tip micenian (secolul al XV-lea BC), bronzuri tracice (secolele XIII-X BC), podoabe şi arme traco-scitice (secolul al VI-lea BC), ceramica, arme şi alte obiecte din marea necropolă celtică de la Fântânele (secolele IV-II BC), piese din castrele romane de la Orheiu Bistriţei, tezaure monetare (romane şi feudale), obiecte ale breslelor bistriţene.

Casa Argintarului reprezintă  un monument al arhitecturii civile transilvănene din epoca medievală, clădire în care astăzi funcţionează Şcoala Populară de Artă Bistriţa.
Intrarea în edificiu, având o forma semicirculară, este încadrată de doi pilaştri adosaţi, folosiţi la ormanentaţie şi pentru consolidarea zidurilor, care se termină cu capiteluri compozite, unite printr-un fronton rectangular.
Ferestrele tripartite de la parter şi etaj, cu o frumoasă profilatură renascentistă, au ancadramente dreptunghiulare, prevăzute la partea superioară cu cornişe şi console. Doar fereastra a doua de la parter face excepţie, ea reluând, în forma redusă, desenul portalului cu intenţia vădită de a pune în evidenţă cele doua potire din piatră, diferite ca formă, amplasate în arcul superior al ferestrei. Aceste cupe erau, desigur, replica în piatră a cupelor de aur şi argint executate de meşterii bistriţeni. În interior, imobilul are la parter un gang carosabil boltit semicilindric, o cameră cu bolta ogivală şi alte două camere boltite semicilindric. Scara interioară şi ea inovaţie renascentistă leagă parterul de etajul spaţios, falnic, impozant, luminat şi impunător ce prin dimensiune şi calitate impresionează, cu plafon de lemn drept şi grinzi aparente.
Casa Argintarului a cunoscut mai multe transformări în interior, în 1758 a ars, iar în 1939 a ajuns în pragul demolării şi numai intervenţia lui Nicolae Iorga pe lângă primăria oraşului i-a prelungit existenţa. La 1 iunie 1969, Casa Argintarulul, devenită dupa restaurare o adevarată bijuterie arhitectonică, îşi inaugura diferite destinaţii culturale odată cu trecerea timpului.

Bistriţa, oraş cultural

Bistriţa se distinge însă prin panorama deosebită oferită de dealurile împădurite ce ocrotesc târgul din toate direcţiile, precum şi centrul istoric al oraşului care triumfă prin existenţa unor puncte turistice precum Casa Argintarului, Complexul comercial Sugălete care se caracterizează prin stil gotic şi renascentist, prezentând un complex unic de 20 de arcade exterioare care alcătuiesc o galerie de bolţi sprijinite pe 21 de pilaştri, Catedrala Evanghelică, simbol al oraşului, al cărei turn atingea până când a fost mistuit de incendiu 75 m, de o frumuseţe rece şi impresionantă, se află în reparaţii de ani de zile. Construcţia acestei Biserici a început în 1470 şi a durat aproape 100 de ani. Renovarea tinde să dureze, se pare, tot cam atât.

Casa Argintarului e una dintre cele mai frumoase şi păstrate clădiri, considerată perlă arhitectonică, dar care din perioada interbelică se află într-o stare avansată de degradare.
În anii 1945-1946 a rămas în posesia locatarilor care nu aveau capacitatea de îngrijire şi reabilitare a clădirii. Au urmat apoi intervenţii numeroase în anii ’60, locatarii au fost evacuaţi. Întotdeauna evacuarea locatarilor a creat o problemă, dar în acest caz locatarii stabiliţi în Casa Argintarului au primit în schimb altă clădire pe strada Vasile Alecsandri. Datorită neîngrijirii şi nepăstrării condiţiilor de bază pentru susţinerea clădirii, iar aceasta a ajuns o ruină. Sume importante s-au investit în această clădire în anul 1970, fiind adusă la stadiul actual. A intrat în patrimoniul muzeului numărându-se printre puţinele clădiri din Bistriţa care a beneficiat de fonduri pentru renovare.
În anii ’88 clădirea a fost disponibilă şi a găzduit Şcoala Populară de Artă.

Delia Hriţuleac

1 COMENTARIU

  1. Am copilarit si am crescut peste drum in strada Dornei. din anii 50 incoace urmaresc evolutia casei argintarului care in limba germana este numita casa aurarului. Ma bucura faptul ca va primi o destinatie noua care ii va asigura inca cu siguranta citeva secole.oamnei Hrituleac ii propun sa se ocupe mai intensiv de istoria orasului. Biserica din centru este mult mai veche decit din anul 1470. In acest an a inceput constructia turnului. onstructie care a durat aproape 100 de ani. Biserica veche devenise in secolul 16 prea mica si intro stare avansata de depreciere asa ca in anul 1560 a fost demolata in mare parte si reconstruita asa cum se prezinta si in zilele noastre in trei ani. In 1563 a fost terminata reconstructia. In anul 2013 implineste 450 de ani dela reconstructie si speram, ca pina atunci sa fie terminata restaurarea. Su stima, Hans Franchy

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.