S-a mai consumat un nou episod din telenovela Laura Codruța Kovesi, procuror șef european. După ce a ratat spectaculos în fața reprezentanților Consiliului Uniunii Europene, unde nu a obținut decât 25 de voturi la egalitate cu candidatul german, dar la mare distanță de favorit, reprezentantul Franței, care a obținut 50 de voturi, fostul șef DNA și-a adjudecat strâns manșa a doua în fața reprezentantului francez, în timp ce sărmanul reprezentant al Germaniei nu a luat decât un vot. Clar ca lumina zile, deci, cine este cu adevărat reprezentantul Germaniei la funcția de procuror șef european, Laura Codruța Kovesi. La fel ca și Iuda, care l-a trădat pe Christos pentru 30 de arginți, Laura Codruța Kovesi și-a trădat propria țară, România, pentru mai mulți bani decât a încasat nenorocitul de  Iuda. Iar acum, dată afară din funcția de procuror șef al DNA a mers la sponsorii săi europeni ca să își încaseze prețul suprem al trădării de țară, funcția de procuror șef european!

Până acum, știm ce a făcut în țară!

A distrus capitalul românesc, a arestat oameni de afaceri români, ziariști, oameni de cultură, a inculpat episcopi și mitropoliți în numele luptei anticorupție, slogan sub care a câștigat și Adolf Hitler, conaționalul lui Klaus Iohannis, democratic alegerile din 1932 din Germania.

Laura Codruța Kovesi ne-a călărit din 2006 până în 2012 ca procuror general, iar din 2012 până în 2018 a condus DNA-ul. Deci timp de 12 ani, de când a ajuns la putere ticălosul de Traian Băsescu, fostul șef DNA a tăiat și spânzurat pe cine a vrut, cu o excepție notabilă. N-a arestat niciun străin, niciun reprezentant al vreunei companii străine. Doar nu-și putea aresta oamenii care o susțineau. De altfel, odioșii ei stăpâni au decorat-o de nenumărate ori. A primit din partea Franței distincția Legiunea de Onoare în 2016, cea mai înaltă decorație suedeză Ordinul Steaua Polară, apoi tot din partea Franței Ordinul Național de merit, CIA și Serviciul Secret American au mai decorat-o pe nenorocită de două ori. Ce servicii le-a făcut otreapa din Sibiu acestora? În afară că a distrus societatea românească și capitalul românesc ca să fie înlocuit de cel străin? Cred că nimic! Dar asta ajunge cu vârf și îndesat! Tot în timpul Laurei Codruța Kovesi, CIA, alt patron generos al ei, a avut propria închisoare în România, unde aliații noștri au torturat și probabil au și omorât oameni. De curând CEDO a condamnat România pentru torturarea unui prizonier din închisoarea CIA-ului din București. Propun ca cei 100.000 de euro, cu cât ne-a condamnat CEDO, să-i fie imputați lui LCK și derbedeului Traian Băsescu, că doar ei au patronat acest sistem, nu nenorocitul de contribuabil român, care trebuie să plătească acum acești bani.

Dar cinismul Germaniei este maxim. După ce și-a lansat propriul candidat, doar în calitate de iepuraș, acum îi toarnă benzină în cur Laurei Codruța Kovesi ca să ajungă procuror șef european. Care este scopul?

Să o folosească pe Iuda din România la nivel european, să pârjolească țările și companiile care nu sunt pe placul Germaniei.

Punem pariu că dacă ajunge Kovesi la putere, Ungaria, Polonia, Cehia, România, noile țări membre ale UE nu vor mai primi nici 1/10 din fondurile de solidaritate ale UE. Asta este miza Germaniei, nu dorește ca țările din Estul europeni să mai primească bani,  noi suntem noile colonii ale binomului Germania- Franța, suntem piața de desfacere pentru produsele lor de căcat  și piață de export a forței de muncă calificate. Adică noi să muncim la ei, să nu producem nimic și să le cumpărăm ca negrii pe vremuri oglinjoare și lanțuri de tinichea, acum autoturisme BMW și zdrențe făcute tot de noi, dar vândute la prețuri astronomice sub brandurile lor.

Asta ne pregătește Germania cu sluga ei perfectă Kovesi care, nu-i așa, e din România, nu din Germania. De fapt, ea nu e de nicăieri, e doar o trădătoare bolnavă. Vai de capul ei!

1 COMENTARIU

  1. Vai pe cati ar „beli ” si impusca Ceausescu de s-ar mai „scula ” din mormantul unde efectiv ” se rasuceste ” la tot ceea ce se intampla astazi in Romania, pe care strainii doresc cu orice pretz s-o desfiinteze ca stat national , independent si suveran si toti cei de dreapta pun ” botul ” ca na.ta.raii …
    Un Erdogan ne-ar trebui noua astazi in Romania, ca sa stopeze si sa puna piciorul in prag acestei ” tragedii nationale „. N-ar fi ” rau ” nici un Orban al Ungariei … care sistematic ” pune pumnul in gura ” Europei si nu accepta toate nar.oz.iile alora .. .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.