Trei organizaţii neguvernamentale – ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie – au prezentat săptămâna trecută lista candidaţilor incompatibili cu funcţia de parlamentar.

Pe lista neagră, potrivit studiului realizat de cele trei organizaţii, se află şi patru dintre candidaţii bistriţeni – Ioan Oltean, Ioan Nelu Botiş, ambii PD-L, Ioan Turc – PNL şi Ioan Aurel Rus – PRM.

Iniţiativa a avut la bază experienţa Coaliţiei pentru un Parlament Curat, de acum patru ani, cele trei organizaţii propunându-şi să valorifice ocazia pe care o oferă acum votul uninominal pentru a opri accesul în Parlament unor persoane pentru care calitatea de deputat sau senator este folosită ca scut faţă de aplicarea legii, ori ca platformă de trafic de influenţă sau este, pur şi simplu, produsul oportunismului politic.

În marea lor majoritate, autorii morali ai listei sunt ziarişti, care de-a lungul anilor au investigat cazuri de corupţie şi fapte neortodoxe ale politicienilor şi ale căror rapoarte au fost selectate de aproximativ 40 de jurnalişti de investigaţii care au păstrat doar acele informaţii consistent documentate. A existat câte un responsabil de listă pentru fiecare judeţ. Documentaţia a fost expediată apoi către echipa de sinteză de unde a fost retrimisă unor organizaţii neguvernamentale din aceleaşi judeţe pentru contravalidare. În final, echipa de sinteză a eliminat informaţiile insuficient documentate a completat lacunele de informare şi a redactat forma finală a listei.

Ioan Nelu Botiş – PD-L

Actualul candidat are deja în palmares 3 partide, PER fiind rampa de intrare în scena politică, PSD poarta de accedere în funcţia de viceprimar, iar PDL colacul de salvare pentru a ajunge deputat.

A părăsit imediat după pierderea alegerilor, în 2004, PSD, declarând că se va dedica vieţii profesionale, pentru a se înscrie în PDL cu câteva săptamâni înainte de alegeri. Pe lângă scandalul legat de atribuirea unui teren ultracentral la preţ ridicol fratelui său, asupra lui Ioan Nelu Botiş mai planează suspiciuni vizavi de implicarea sa în scandalul Puni-Proditerm, miza fiind o achiziţie de 5 milioane euro pentru o centrală de cogenerare, refacerea infrastructurii reţelei de transport a agentului termic şi concesionarea datoriilor fostului Proditerm, în condiţiile în care 70% dintre familiile bistriţene s-au debranşat de la sistemul centralizat, actorii implicaţi în această afacere fiind condamnaţi la închisoare cu executare.

Mai mult, tot în perioada în care a fost viceprimar, firma pe care o deţinea soţia lui Ioan Nelu Botiş a primit contracte pentru înlocuirea tâmplăriei în mai multe şcoli, evident, totul din bani publici.

Vizavi de ceea ce este menţionat în acest raport Ioan Botiş a declarat pentru „Gazeta de Bistriţa” că informaţia este incorectă. „A fost într-adevăr o licitaţie publică, la care în prima fază nu s-a prezentat nimeni. În a doua etapă au fost doi licitatori. Legalitatea actelor poate fi verificată la primărie (n.r. – Primăria Bistriţa). S-a ajuns la 40 de milioane de lei, pe acea vreme, pentru doi ari şi jumătate”, a precizat Ioan Botiş.

Ioan Oltean – PD-L

Tocat mărunt de presa centrală şi oponenţii politici, Ioan Oltean continuă să susţină că este un promotor al corectitudinii şi afirmă mereu că nu îi este ruşine de niciun gest pe care l-a făcut în ultimii ani. Adevărat colecţionar de imobile în Bucureşti şi Bistriţa, mai precis 3 apartamente în Bucureşti, unul în Bistriţa, o casă în Bistriţa, foto 1, Oltean a mirosit că terenurile sunt viitorul în România, astfel că a mai adăuat averii sale şi 3 parcele deloc de neglijat în jurul capitalei, mai precis în Voluntari, Tunari şi Afumaţi, fiin proprietarul şi unui teren în Bistriţa, toate cumpărate în 2005 şi 2006, Pe lângă aceste umile proprietăţi, deputatul democrat liberal mai are acţiuni la 2 firme, respectiv „Teraplast GP” Bistriţa şi „Euroland” Bistriţa,  după care câştigă peste 1 miliard în fiecare an. Deputatul bistriţean este jurist, însă niciodată nu a profesat în domeniu, calităţile sale în domeniu nefiind probate decât în momentul în care Oltean i-a determinat pe consilierii PD şi PNL să plece din CJ, asigurându-i că juridic cazul e ca şi rezolvat.  Cazul s-a rezolvat în justiţie, cele două partide beneficiind de o absenţă jenantă din legislativul judeţean pe baza sfaturilor juridice ale deputatului.

Oficial, Ioan Oltean nu are niciun venit în afara indemnizaţiei pe care o încasează de la Camera Deputaţilor, însă salba de proprietăţi aruncă serioase semne de întrebare vizavi de rezervele financiare ce i-au permis achiziţionarea unei asemenea averi.

Deloc întâmplător, Grupul De Investigaţii Politice au cerut în acest mandat verificarea averii deputatului, provenienţa acesteia fiind imposibil de explicat din moment ce Ioan Oltean are un singur venit, cel de la Camera Deputaţilor.Şi la fel de întâmplător, numele vicepreşedintelui Ioan Oltean a apărut în uriaşul scandal al „băieţilor deştepţi din domeniul energiei”, fostul ministru Codruţ Sereş făcând o plângere penală împotriva lui Ioan Oltean pentru trafic de influenţă în favoarea firmei „Beny Alex” din Negreşti Oaş. Fostul ministru a declarat că Ioan Oltean a făcut presiuni asupra sa pentru ca această firmă să primească energie ieftină, practic sub preţul de producţie, pentru a o revinde ulteruior statului la un preţ mult mai mare, beneficiile fiind de zeci de miliarde. De asemenea, această firmă a primit cadou mai multe lucrări în judeţul Bistriţa-Năsăud, mai precis de amenajări maluri, fondurile totale încasate fiind de aproape 2 milioane lei noi. Toţi aceşti bani au venit în perioada în care PD se afla la guvernare, Ioan Oltean era în culmea puterii sale, ministrul mediului era Sulfina Barbu, procedura de lucru fiind încredinţarea lucrărilor  firmei maramureşene, direct prin hotărâri de guvern, din fondul aflat la dispoziţia guvernului. Deşi presa a vuit la acea vreme despre implicarea lui Ioan Oltean, acesta a susţinut mereu că nu a facilitat obţinerea de contracte pentru reprezentanţii firmei respective, cu toate că a recunoscut că a fost la ministrul Sereş pentru a rezolva o nedreptate făcută firmei „Beny Alex”. De parcă toate acestea nu erau de ajuns, deputatul bistriţean s-a mai aflat în centrul unui alt scandal de proporţii, fiind prins că îşi deconta câte 25 milioane lei vechi pe lună pentru plata chiriei în Bucureşti. Cele 3 apartamente din Bucureşti pe care le deţine nu erau destul de încăpătoare, astfel încât deputatul a cerut plata acestei sume pentru a se întreţine într-un alt aparament, de data aceasta închiriat. De asemenea,actualul candidat a mai fost pomenit şi în scandalul parcurilor eoliene din judeţul Tulcea, mai mulţi primari din zonă declarând că au fost contactaţi de persoane din anturajul deputatului bistriţean pentru a concesiona teren unei firme cu sediul în comuna Nuţeni, la preţuri foarte mici.
Precizăm faptul că Ioan Oltean nu a dorit să comenteze informaţiile din acest raport, susţinând însă că „ totul este o poveste veche”.

Ioan Turc – PNL

Liberalul „nu şi-a declarat o societate comercială în declaraţia de avere de la Camera Deputaţilor, în ciuda numeroaselor semnalări din presă în legătură cu această lacună. Lipsa societăţii comerciale din declaraţia de avere a lui Turc fusese semnalată de presa locală încă de când liberalul era viceprimar la Bistriţa. Stratagema lui Turc a fost simplă: societatea comercială a fost înregistrată pe numele soţiei, care nu a apărut în nici o declaraţie de avere a viceprimarului, respectiv deputatului PNL.”

„E o tâmpenie! Au avut target să găsească cât mai multe exemple din fiecare judeţ. Soţia mea este asociat într-o mică firmă, nu a avut contracte decât cu persoane fizice. Nu a avut nimic de a face cu bani publici, cu banii statului. Deşi nu este nimic ilegal, voi trece firma în declaraţia mea de avere şi veniturile”, a declarat Ioan Turc.

Ioan Aurel Rus
„Fost preot, nu a respectat interdicţia Bisericii Ortodoxe Române de a nu se implica în politică şi s-a înscris în Partidul Alianţa pentru Unitatea Românilor, apoi în PRM. CNSAS a decis că este colaborator al fostei Securităţi, dar Rus a contestat decizia, invocând inclusiv neconstituţionalitatea Ordonanţei CNSAS.

A fost trimis în judecată de Parchetul General pentru constituire de grup infracţional; racolare, îndrumare sau călăuzire a uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei, precum şi organizarea acestor activităţi; complicitate la fals privind identitatea şi fals material în înscrisuri oficiale, toate în formă continuată.”

În ceea ce priveşte interdicţia BOR de a se implica în politică, deputatul Ioan Aurel Rus a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că la momentul respectiv putea să opteze între a rămâne ca preot sau să continue activitatea politică. „Cine îmi putea mie spune ce să fac? Eu la momentul respectiv am ales să fac mai departe politică. Am avut posibilitatea să aleg între a rămâne preot şi a faca politică”, a spus deputatul. Legat de trimiterea sa în judecată de Parchetul General, Ioan Aurel Rus a declarat: „eu nu cunosc respectiva persoană, care de altfel a declarat şi ea că nu ne cunoaştem. Al doilea a fost pedepsit pentru că s-a dovedit că avea asupra lui acte false”. Potrivit declaraţiei sale, deputatul este convins că cineva este interesat să-i strice imaginea. „M-au sunat de la un institut care se ocupă cu imaginea şi mi-ai tot cerut bani. Le-am spus că nu am nevoie de imaginea lor. Sau, un alt exemplu, ăştia de la IPP… îmi tot evaluează activitatea mea ca parlamentar. Acum vin şi spun că intervenţiile lui Radu Moldovan sau ale lui Ioan Oltean sunt mai bune ca ale mele! Pe ce criterii vin ei şi spun asta?”, a mai precizat liderul PRM BN.

Atacuri pesediste

La gâtul celor doi democrat-liberali, Ioan Otean şi Ioan Nelu Botiş, au sărit fără rezerve Emil Radu Moldovan, liderul social-democraţilor bistriţeni şi candidat în Colegiul 2 – Camera Deputaţilor – şi Adrian Moldovan, candidatul PSD în Colegiul 1 – Camera Deputaţilor.

„Din aceste raportări reiese faptul că Botiş ar fi concesionat fratelui său un teren al Primăriei, pentru numai un leu pe metru pătrat lunar. Mă întreb la ce se gândesc toţi tinerii care sunt nevoiţi să stea cu părinţii sau care pur şi simplu nu au bani pentru achiziţionarea unei locuinţe. Mă întreb care sunt adevăratele intenţii ale contracandidatului meu, ce urmăreşte acesta. Pot să cred că poate fi vorba doar de reprezentarea unor grupuri de interese, fiind vorba de un caracter duplicitar cu interese foarte bine definite”, a declarat Adrian Moldovan într-o conferinţă de presă care a avut loc a doua zi după ce a fost dată publicităţii lista neagră. Acesta consideră totodată că Botiş „nu mai este îndreptăţit să se erijeze în candidatul onest şi cinstit”.
În schimb, Radu Emil Moldovan şi-a îndreptat toate armele împotriva lui Ioan Oltean, căruia liderul social-democrat i-a cerut să se retragă din viaţa politică.

Mihaela David

9 COMENTARII

  1. jos cu afaceristul de oltenu,mai are tupe sa apara la televizor si sa faca promisiuni oamenilor din bistrita si judet . Chiar nu iti e rusine?mi-e scarba cand ma uit la tv. si ii vad moaca de inger inocent. crezi ca nu stim cata ai invertit la bistrita cu terenurile cu moldovan si prisacaru? jos cu tine ca iti ajunge.

  2. cine ??? Olteanu ? Mr. kw-at ? Mr.electricitate ? afaceristu ? cu banii publici ? cu afaceri pe la Baia-Mare ? ca la Bistrita se fereste sa nu se vada …

  3. CARE SUNT CURATI IN POLITICA? TOTI SUNT NISTE GUNOAIE, NISTE SEMIANALFABETI …. SI RATATI PROFESIONAL, LE PLACE MUNCA DE SE OMOARA…DE ASTA SE DUC IN POLICA

  4. Olteanu? UN GUNOI, Botis? Un mizerabil care apare in „pisica blanda”, cand era viceprimar a furat Bistrita, cu primarul Modovan si colegil sau Georgiu. Nu-i votati oameni buni, sunt gunoaie de oameni. Votati oameni noi, care cel putin nu au antecedente in politica. PDL= excrocii.

  5. de ioan olteanu nu m-am miratpentru ca stiam ce fel de om este .de botis s-a vazut ca este un „traseist”.parintele rus aurel ce politica poate face ? in schimb turc (desii nu-mi place politica pnl-eului voiam sa-l votez ca om dar acum…… mai meditam…

  6. mai cum sa va zic!olteanu nu e un sfant si nu ii iau apararea.dar nu stiu cu voi bistriteni si asta e pt toti nu stiu cum ati putut vota cu PSD-ul ca din cate se stie si sa vazut de la revolutie in coace nu au facut nimic chiar au adus numai dezastru si disperare in romania.nu vati saturat bistritenilor de atata comunism?pa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.