Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni seară, la „Sinteza zilei”, după ce a aflat că a fost achitat de ÎCCJ, că bucuria sa este umbrită de faptul că mulți alți români aflați în aceeași situație nu și-au încheiat încă procesele în instanță.

„O astfel de decizie nu are decât să mă bucure, dar bucuria mea este parțială pentru că, după avatarurile prin care am trecut începând din 2015, purtat la Parchet, purtat în instanță, cu o presiune publică uriașă asupra mea, care sigur că i-a afectat pe toți cei din jurul meu, începând cu colegii de partid, cu cei care mă cunosc, prieteni…

Am văzut cum s-au raportat unii oameni la situația prin care am trecut, acuzațiile pe care le-am primit, nefondate, din partea unora care sunt în spațiul public. Tot acest calvar astăzi s-a încheiat și vă pot spune că este un calvar.

Vă spuneam că bucuria mea este umbrită de faptul că știu că foarte mulți alți oameni care au fost sau sunt în aceeași situație cu mine nu și-au încheiat încă procesele care durează de ani de zile, că unii dintre ei au trebuit chiar să facă pușcărie, cum este cazul lui Dan Rușanu și care si-a văzut toată cariera profesională și politică distrusă din acest moment – și el este numa un exemplu.

Că sunt și alți oameni simpli, cum a fost cazul Marianei Rarinca, care a trecut prin umilințe asemănătoare fără să fie vinovată și nu pot să nu mă gândesc câte nedreptăți s-au întâmplat, câte abuzuri au avut loc”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.