In 13 iunie, procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud împreuna cu organele de Politie ale IPJ BN – Serviciul de Investigare a Fraudelor Fiscale Biroul Anticoruptie au prins în flagrant pe învinuitului Ionescu Horia, student, care a primit de la Ioan Domide, elev în clasa a XIII-seral la Grup Scolar Forestier Bistrita, 155 de lei, ca o ultima transa din suma de 555 de lei (150 euro).

Potrivit procurorilor, banii urmau sa ajunga la profesoara Elena Ionescu, cadru didactic la aceeasi institutie de învatamânt al carui elev a fost Domide, pentru a-i facilita acestuia accesul la examenul de bacalaureat.

Procurorii au declansat ancheta

Procurorul Angela Sângeorzan, purtator de cuvânt al Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud a declarat ca, în data de 11 iunie 2008, un denuntator, elev în clasa a XIII-a seral la Grupul Scolar Forestier Bistrita, i-a dat învinuitului Ionescu Horia suma de 400 lei, care urma sa ajunga la mama sa, învinuita Ionescu Elena, profesoara în cadrul Grupului Forestier Bistrita, la disciplina «Procese si utilaje». Dupa aceasta, în data de 13 iunie, denuntatorul i-a dat aceluiasi Ionescu Horia suma de 155 lei, care urmau sa ajunga tot la Ionescu Elena. Aceasta, potrivit procurorului Angela Sângeorzan, i-a cerut denuntatorului suma de 150 de euro în vederea îmbunatatirii unei lucrari scolare – proiect – si a încheierii mediei la disciplina mentionata, astfel încât elevul sa aiba posibilitatea înscrierii pe lista elevilor care au dreptul de a sustine examenul de bacalureat. Faptele comise constituie luare de mita si complicitate la luare de mita. Daca cei doi vor fi gasiti vinovati, potrivit Codului Penal, acestia risca pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 12 ani.

Conducerea liceului a aflat din presa

Într-un mod foarte ciudat, desi flagrantul a fost organizat cu patru zile înainte, în data de 17 iunie conducerea Grupului Scolar Forestier nu stia prea multe despre cazul profesoarei care activeaza în aceasta scoala. Aurel Tagorean, directorul Grupului Scolar Forestier Bistrita, a declarat ca a aflat din mass-media despre colega lor si despre fiul acesteia ca sunt învinuiti de luare de mita si complicitate la luare de mita. “Am aflat din editia electronica Bistriteanul.ro despre faptul ca s-a organizat un flagrant de catre politie si procuratura. De acolo stiu ca s-a organizat un flagrant lui Horia Ionescu si ca ar fi implicata si colega noastra, profesoara Elena Ionescu. Daca se va dovedi aceasta fapta regretabila, într-o prima faza, având în vedere ca o profesoara din scoala nu a fost implicata în mod direct, asteptam o sesizare oficiala din partea procuraturii si a politiei, urmând ca ulterior sa procedam conform legii”, a declarat directorul Tagorean.

Legat de relatiile pe care profesoara Ionescu le are cu colegii, directorul Aurel Tagorean a declarat ca au mai existat, în timp, discutii pe linie profesionala, unele chiar mai dure. Desi nu a reusit sa asiste la orele sustinute de Elena Ionescu, Aurel Tagorean fiind la conducerea  Grupului Scolar Forestier de doar doua saptamâni, acesta ne-a informat ca profesoara a obtinut la sfârsitul anului scolar calificativul “foarte bine”.

ISJ asteapta derularea anhetei

Pâna la închiderea editiei conducerea Inspectoratul Scolar Judetean Bistrita-Nasaud (ISJ BN) nu a primit din partea organelor de ancheta nicio sesizare oficiala. Si aici despre cazul de flagrant si despre acuzatiile aduse profesoarei Ionescu se aflase tot din mass-media.

“Nu am fost anuntati oficial despre acest caz. Asteptam derularea anchetei si, conform legilor în vigoare, scoala este datoare sa formeze o comisie de cercetare. Comisia de cercetare ne va aduce la cunostinta ce a hotarât”, a declarat Gavril Câmpan, inspector pentru managementul institutiei. Potrivit reprezentantului ISJ BN, sanctiunile pe linie profesionala pentru cadrele didactice, conform Statutului cadrelor didactice, merg de la avertisment pâna la excluderea din învatamânt.

“Erau banii mei”

Contactat telefonic, Horia Ionescu a declarat ca nu este vinovat cu nimic si ca totul nu ar fi decât o razbunare din partea lui Domide.

Horia sustine ca, de fapt, Ioan Domide îi datora cei 150 de euro pentru terminarea proiectului de care acesta avea nevoie pentru sustinerea lucrarii practice la bacalaureat. “Acest Domide avea sa-mi dea o datorie, care însemna o suma baneasca de 150 de euro pentru un proiect. Eu i-am terminat proiectul, nu i l-am facut complet, i-am cules niste date de pe internet. El mi-a spus ca nu are sa-mi dea banii la timpul potrivit si i-am spus ca nu e nicio problema ca îl astept. Avea sa-mi dea 150 de euro pe acel proiect. Acuma zice nu a vrut sa-i fac eu proiectul. Dar atunci pentru ce i l-am facut? Asa de flori de mar? În fine…”, a declarat Horia Ionescu.

Acesta recunoaste ca tot el a primit prima transa de bani, 4000 lei, din totalul de 555 de lei, echivalentul celor 150 de euro. “Eu personal am primit banii, erau banii mei. A fost exact în seara aia când a ars biserica (n.r. – Biserica Evanghelica). Va spun si unde ne-am întâlnit. Ne-am întâlnit pe colt, lânga Parchetul de pe lânga Tribunal”, a spus Horia.

De cealalta parte, Ioan Domide nu doreste sa faca niciun comentariu cu privire la acest caz. “Nu vreau sa comentez nimic acum. Voi vorbi mai târziu”, a spus acesta, contactat telefonic.

Elevii spera în nevinovatia profesoarei

Parerile elevilor de la acest liceu sunt împartite. Unii sustin ca este o profesoara deosebita, altii exact invers si ca nu sunt mirati de acest gest. Chiar daca parerile elevilor sunt, în general, subiective, mai ales atunci când este vorba de un cadru didactic care pretinde multe cunostinte la materia pe care o preda la clasa, pentru cei de la Forestier un asemenea gest este de neînteles. “Pentru noi, cadrele didactice sunt modele si vrem sa credem ca doamna profesoara nu este vinovata cu ceva”, au spus doi dintre elevii cu care am stat de vorba, elevi în clasa a XI-a la Grupul Scolar Forestier Bistrita.

Deocamdata, asa cum este normal, cadrul didactic si fiul sau implicati în acest caz, beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. Despre derularea anchetei si concluziile la care vor ajunge anchetatorii GAZETA va va tine la curent.

Liana Muresan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.