Deputatul social-democrat bistrițean Bogdan Ivan a reacționat în Parlament printr-o declarație politică, după ce în Monitorul Oficial a fost publicat un ordin al Ministerului Sănătății, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care modifică criteriile de carantinare pentru localitățile din România, fără ca ca Guvernul, primul ministru sau șeful DSU, Raed Arafat să fie informați. 

„Un ordin care modifică criteriile de carantinare pentru localitățile din România a fost publicat în Monitorul Oficial fără ca Guvernul, primul ministru sau șeful DSU, Raed Arafat să fie informați!

Semnatara ordinului, secretarul de stat Andreea Moldovan, mâna dreaptă a ministrului Voiculescu sau poate ambele mâini, a trecut peste orice prevedere legală! Un nou ordin de carantinare nu poate fi emis fără acordul CNSU, condus de premierul țării!

În această stare de fapt, cu acest ordin publicat în Monitorul Oficial, românii pot fi carantinați conform unui calcul matematic, respins de mulți experți!”, a declarat Bogdan Ivan.

Potrivit deputatului bistrițean, degringolada actualei guvernări continuă, iar ministrul Săntății face gafe monumentale.

„Degringolada actualei guvernări continuă! Libertatea individuală sau colectivă poate fi suprimată de orișicine? Nu mai avem Guvern, prim-ministru care să gireze ce apare în Monitorul Oficial? Ce a devenit acesta? Revista de satiră Urzica?

Gafele monumentale ale ministrului Sănătății devin virale, pandemice! Virusul nepriceperii este mai periculos decât Covidul. Viețile românilor nu pot fi ordonate în funcție de cum vrea un singur individ și nici cum trage coaliția cu dinții de putere.

Conform acestui ordin abuziv, multe localități din România ar trebui carantinate azi! Printre ele, București și Cluj!

Așa cum pandemia va avea un sfârșit și guvernarea voastră va avea unul. Al vostru este, însă, foarte aproape”, a mai spus Bogdan Ivan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.