În lipsa unui arhitect şef în cadrul municipalităţii, modul în care se constrieşte în Bistriţa devine pe zi ce trece tot mai haotic. Aşa se face că, în decursul a câtorva luni, blocurile din micul burg au căpătat un aspect pestriţ. Primăria nu reacţionează în niciun fel, deşi conform legii ar putea aplica sancţiuni.

Spiritul de turmă face victime la Bistriţa
 
După moda repartitoarelor, a gemurilor termopan şi a uşilor de metal, a venit rândul îmbrăcării blocurilor în polistiren. În câteva luni, numeroase blocuri de locuinţe din municipiul Bistriţa au primit un aspect pe cât de nou, pe atât de pestriţ. Fără a respecta vreun regim de culoare, în locul faţadelor cenuşii au apărut pereţi în aproape toate culorile posibile. Aşa se face că pereţii exteriori a unui singur bloc au trei nuanţe de culoare, în funcţie de doleanţele locuitorilor. Municipalitatea nu intervine sub nicio formă în toată afacerea, la eliberarea certificatului de urbanism neimpunându-se nicio culoare anume.

Haos colorat

La Bistriţa, termoizolarea blocurilor continuă să se facă haotic. Niciuna din firmele executante nu ţine cont de grosimea plăcilor de polistiren, cu atât mai puţin de culoarea folosită la celelalte clădiri existente în imediata apropiere a lucrării. Blocurile vechi, spălăcite de ploi şi soare s-au transformat peste noapte, la fel ca o actriţă bătrână după un makeower executat de un amator. Rezultatul: un perete roz bombon, unul portocaliu, altul verde. Culorile folosite după fantezia fiecăruia nu avantajează deloc imaginea oraşului, ba mai mult lasă impresia de nepăsare totală din partea edililor.

O stradă colorată

Una dintre cele mai pestriţe străzi din municipiu este strada Rodnei, aflată în imediata vecinătate a gării şi autogării. Peisajul a fost total schimbat, după ce în vara acestui an schelele metalice au acoperit mai toate faţadele blocurilor. Rezultatul a fost dezastruos. Aici, după placarea cu polistiren, faţadele blocurilor de locuinţe au fost spoite în culorile preferate de locatari. Nu s-a ţinut deloc cont de partea estetică a clădirilor, fapt pentru care un bloc este alb-portocaliu, iar celălalt este verde. Sunt cazuri în care la faţada aceluiaşi bloc, o scară este de culoare alb-portocalie, iar cealaltă este muştar-maro. Iar varietăţile de culoare nu se opresc din păcate doar la atât. Unii au apelat la nuanţe de galben, albastru sau gri.

În blocurile în care nu toţi vecinii au fost de acord cu termoizolarea exterioară, fiecare şi-a executat lucrarea la propriul apartament. Astfel, la unele immobile, printre culorile care mai de care mai vii, au rămas goluri de faţadă spălăcită şi gri, ca dovadă a vechimii blocului.

Arhitect şef …lipsă

Faptul că în micul burg postul de arhitect şef nu este ocupat de nimeni de mai bine de zece ani îşi face simţite efectele. Municipalitatea eliberează certificatele de urbanism fără a menţiona o paletă de culori din care să se poată alege. Nu există nicio regulă, fapt pentru care fiecare îşi colorează casa, sau în acest caz faţada blocului, după propria fantezie.

Postul de arhitect şef al municipiului nu este ocupat de mai bine de zece ani, deşi postul este scos la concurs. Nimeni nu doreşte să ocupe postul, deoarece remuneraţia este foarte mică, mai exact maxim 2.000 de lei la care se pot adăuga câteva sporuri. Suma este infimă, la ora actuală arhitecţii câştigând de zeci de ori mai mult din activităţi individuale, care nu ar putea continua odată ce devin funcţionari publici. Din cauza acestor aspecte, nimeni nu şi-a depus dosarul pentru acest concurs.

Sancţionabili

Odată ce municiplaitatea nu impune nicio regulă în acest sens, nu pot fi aplicate sancţiuni. Acest lucru se poate schimba însă cu emiterea unei hotărâri în acest sens de către Consiliul Local Bistriţa sau prin aplicarea legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Anul trecut a intrat în vigoare Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Conform articolului 16, alineatul 1, din această lege, proprietarii trebuie să menţină aspectul unitar şi armonios al clădirilor, lucru care nu se întâmplă în niciunul dintre cazurile din municipiul Bistriţa. “Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri”, se spune în lege. Astfel, proprietarii sau asociaţiile de proprietari pentru care s-au executat lucrările pestriţe ar putea fi sancţionaţi cu amenzi în valoare de până la 5.000 de lei, pentru abaterile de la legea mai sus menţionată.

Exemplu de urmat

La sfârşitul lunii martie anul curent, Consiliul Local Beclean a emis o hotărâre prin care reabilitarea faţadelor la blocurile de locuinţe şi vopsirea acestora se va executa în paleta de culori dominantă în zonă. Compartimentul de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Beclean a stabilit că proprietarii de locuinţe de bloc sau asociaţiile de proprietari vor executa lucrări de renovare a faţadelor cu respectarea paletei de culori dominante, stabilită de Consiliul Local Beclean pentru fiecare stradă în parte. Astfel blocurile de pe fiecare stradă din Beclean vor avea culori bine stabilite, permiţându-se în schimb diferenţa de nuanţă. Această hotărâre a Consiliului Local Beclean a venit în urma sesizărilor cetăţenilor, care nu au agreat deloc multitudinea de culori ale faţadelor blocurilor. Cei care şi-au izolat termic locuinţele şi au vopsit faţadele înainte de apariţia acestei hotărâri vor trebui să se conformeze şi să schimbe culoarea, pentru a fi în ton cu celelalte blocuri. Totuşi, aceştia vor beneficia de un sprijin financiar din partea Primăriei Beclean pentru revopsirea faţadelor.

Din păcate, până municipalitatea se va trezi la realitate, şi va observa haosul colorat, va dura ceva timp, perioadă în care micul burg va arăta mai colorat decât un papagal din specia Tukan.

Iulia Balazs

1 COMENTARIU

  1. bun subiect… pacat ca ii semnalat abia acum… cum doamne au putut sa strice asa orasul oamenii astia, in timp ce o doamna de la cultura f… meciul cu autorizari pe alti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.