În ianuarie, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a vizitat lucrările blocului operator centralizat și a unor cabinete medicale la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

„Finanțarea pentru această investiție este asigurată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Guvernul României, investiția totală fiind de peste 19.437.000 lei (peste 4,4 milioane de euro). Lucrările au început în luna noiembrie a anului trecut”, după cum a scris pe pagina de socializare, la acea dată, Radu Moldovan.

Spitalul Județean de Urgență va fi dotat în final cu:
1. Un Bloc operator centralizat cu 8 săli de operații și sterilizare proprie, și anume:
3 Săli operații Chirurgie generală;
2 Săli operații Ortopedie-traumatologie;
1 Sală operații Urologie;
1 Sală operații Oftalmologie;
1 Sală operații O.R.L;
1 Stație de sterilizare proprie a Clocului operator.

Fiecare Sală de operații este o structură complexă care cuprinde și spațiile anexe aferente, și este compusă din:
– Filtru sanitar pentru pregătire medici;
– Sală de pregătire preoperatorie a bolnavului;
– Sală de operații;
– Sală de trezire postoperatorie;
– Spălător pentru instrumentar.
Dotare Bloc operator prevăzută în cadrul proiectului:
– 8 mese de operații cu dotările specifice profilului operator;
– 8 lămpi scialitice;
– 1 unitate de electrochirurgie cu sistem de furnizare argon medical și evacuator de fum;
– 2 platforme electrochirurgicale de înaltă performanță destinate procedurilor chirurgicale complexe endoscopice și deschise, având opțiunea de tăiere și coagulare, funcționalitate bipolară, sigilare vasculară și fuziune tisulară;
– 2 platforme electrochirurgicale monopolare/bipolare;
– 2 oximetru cerebral;
– 1 aparat de măsurare uniemisferică a profunzimii anesteziei;
– 2 sisteme de anestezie și monitorizare complexă;
– 1 trusă de laparoscopie pentru intervenții chirurgicale;
– 1 centrală triplex de producere oxigen medical;
– 1 stație de sterilizare compusă din: sterilizator cu abur de 250 l, echipament automat de spălare/dezinfecție instrumentar, aparat mobil de dezinfecție pe cale aeriană, dispozitiv de curățare cu jet de apă/ aer comprimat, dispozitiv de sigilare ambalaj sterilizabil, lampă inspecție instrumentar, modul de curățare cu ultrasunete;

-2. Spații medicale (saloane cu grup sanitar propriu, săli de tratament, spații administrative);

Întregul obiectiv de investiții va fi realizat la standarde europene, va fi în conformitate cu normativele legale în vigoare și va fi dotat cu:
– Sistem de climatizare;
– Sistem de evacuare aer viciat;
– Sistem de alarmare și detecție incendiu;
– Sistem de control acces;
– Sistem apel medical;
– Sistem de supraveghere video;
– Sistem de alarmare vocală;
– Sistem CATV;
– Sistem voce-date;
– Sistem telefonie-interfonie.

Vineri, 13 martie, Moldovan a anunțat că CJ BN, a primit din partea Guvernului României, aprobarea sumei de 5.000.000 lei (50 miliarde lei vechi) pentru continuarea lucrărilor la această investiție, a cărei valoare totală depășește 19.000.000 lei.

„Încă din 2012, am continuat procesul de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi, în discuţiile pe care le-am purtat la faţa locului cu premierul Victor Ponta, l-am rugat să ne ajute să finalizăm investiţiile mai mari de la etajul patru şi cinci din noua construcţie, mai exact un etaj unde se construiesc saloanele în care am putea muta secţiile de pe Independenţei şi blocul operator. De asemenea, avem documentaţiile depuse şi sperăm să primim finanţare şi pentru extinderea zonei UPU. Mai avem un proiect îndrăzneţ de construire a heliportului, cu un lift special care se va construi pe exterior care să ducă bolnavii direct de la UPU la elicopter. Am primit anul trecut la rectificare 5 milioane de lei, la rectificare, se lucrează de la finalul anului, lucrările sunt avansate pe un etaj, iar în două luni pot fi finalizate lucrările să mutăm secţiile de pe Independenţei. Vom continua apoi lucrările la blocul operator. În urma discuţiilor de la Guvern şi al interesului pe care CJ l-a arătat faţă de spital, am mai primit 5 milioane de lei pentru continuarea investiţiilor de acolo”, a declarat atunci, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Până acum au fost finalizate lucrările de supraetajare și, la etajul patru, au fost finalizate spațiile medicale destinate secției de chirurgie.

La finele lunii iunie au fost finalizate lucrările la etajul IV, unde au fost create 31 de saloane cu 108 locuri pentru bolnavi. Aici au fost construite și săli de tratament, de pansare antiseptică și septică și o baie pentru arși.

În plus, au fost amenajate și spații medicale administrative pentru medicul șef, asistentul șef, camera pentru medici și vestiarul, camera de gardă și camera de lucru a asistentelor, plus o sală de mese și un oficiu alimentar.

Acum a început montarea CTA-urilor.

„Astăzi a început montarea. Lucrările fac parte din obiectivul de investițiţii „Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat și Spații medicale-Faza 2″, cu finanțare din partea Ministerului Sanatații și a Consiliului Județean Bistrița-Nasăud”, a scris pe pagina de socializare, directorul administrativ al SJU, Gabriel Lazany.
12074654_1814967358729706_3716007346065968752_n

12108891_1814967378729704_6220092165653293889_n

12112169_1814967385396370_197085810553996156_n

12122933_1814967352063040_5291524661546746497_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.