Senatorul  democrat-liberal Florian Daniel Cristian, cercetat pentru înşelăciune şi spălare de bani de Parchetul General, are afaceri pe bandă rulantă cu statul. Culmea este că acesta îşi revendică contracte nu doar de la instituţii conduse de democrat-liberali, ci şi de la cele social-democrate. Cu toate că PDL şi PSD se află în opoziţie atât în judeţul Bistriţa-Năsăud, cât şi la nivel naţional, Florian este cel care intermediază contractele pesediste în sfera democrat-liberală.

Falsul din declaraţia de interese

Declaraţia de interese a lui Florian Daniel Cristian de la începutul mandatului de senator îl arăta pe acesta alb ca lacrima. De fapt senatorul PDL şi-ar fi falsificat declaraţia de interese din 2012 arătând că nu are niciun contract pe statul. Pe declaraţia de interese din 2013 a trecut şi contractele anterioare pe care le-a avut cu statul. Contractele însumează 2,8 milioane de lei, potrivit unui articol anterior.

Primăria Cluj-Napoca, condusă de democrat liberalul Emil Boc, colegul lui Florian Daniel Cristian, este o instituţie care i-a acordat un contract firmei familiei lui Florian Daniel Cristian. Este vorba despre un contract de 186.011 lei acordat pe 3 aprilie 2013 şi ar fi vizat reparaţii interioare la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Alte instituţii care se află pe statul de plată al familiei lui Florian Daniel Cristian sunt: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca cu un contract de 50.549 lei acordat la finalul anului trecut. Consiliul Local al comunei Cetate, din judeţul Satu Mare, a acordat un contract în 2008 de 634.138 de lei către firma Terra Nostra 2001. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud a acordat un alt contract firmei senatorului, iar primăria comuna Matei un alt contract.

 

Contractele PDL-ului cu PSD-ul

 

Comuna Budeşti, unde primar este social-democratul Vasile Codrea, este cea care intermediază blatul PSD-PDL. Ea a acordat în 2010 un contract de 642.237 de lei pentru firma democrat-liberalului care acum a ajuns în Senatul României. Contractul prevedea construcţia a 30 de locuinţe şi acesta a fost prelungit în 2013, după ce baronul Emil Radu Moldovan a ieşit preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Este vorba despre acordarea a unei cantităţi de aproape 20.000 de kg de beton către firma democrat-liberalului, cel puţin atât arată singura hotărâre a consiliului local din Comuna Budeşti disponibilă pe internet, chiar pe site-ul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Pe scurt, blatul PSD-PDL merge beton în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Senatorul PDL Cristian Florian este cercetat pentru înşelăciune şi spălare de bani de pe vremea când acesta era prefect. Cauza este la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România (ICCJ), dar pare a fi un alt “dosar de sertar.”

“Menţionăm că la data de 14.03.2013, s-a dispus declinarea unei cauze privind pe numiţii FLORIAN CRISTIAN DANIEL şi FLORIAN SILVIA, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect infracţiunile de înşelăciune şi spălare de bani (la data comiterii faptelor, pentru care este cercetat penal, numitul FLORIAN CRISTIAN DANIEL, având calitatea de prefect al jud. B-Năsăud)”, se arată într-un răspuns al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud la solicitarea ziarului Gazeta de Bistriţa.

 

Statul, sursă nepreţuită de venituri

Senatorul democrat-liberal Cristian Florian este proprietarul unei suprafeţe de 25 de metri pătraţi de teren intravilan în Bistriţa, cumpărată în 2006. De asemenea, senatorul democrat-liberal are o casă de 102 metri pătraţi, pe care a cumpărat-o în 2004, şi un apartament de 41,22 metri pătraţi pe care l-a achiziţionat în 2006.

În ceea ce priveşte activele financiare, Cristian Florian are un cont bancar, deschis din 2003, în care are depozitată „imensa” sumă de 10,41 lei , şi un card de credit, unde are depozitaţi 1.055,22 lei, din 2011.

Potrivit declaraţiei sale de avere postată pe site-ul Senatului, Cristian Florian are şi datorii. Astfel, în 2004 senatorul democrat-liberal a contractat un credit pe o perioadă de 20 de ani, în valoare de 11.332,98 euro, iar în 2011 a mai împrumutat suma de 10.676, 35 lei, creditul având scadenţa anul viitor.

Veniturile pe care Cristian Florian le-a încasat în 2012 se cifrează la 30.225 lei, potrivit unui articol anterior. Potrivit documentului citat, democrat-liberalul a încasat pentru perioada în care a fost prefect, de la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, suma de 24.021 lei. Totodată, de la SC Fasc SRL – firma ce aparţine tatălui senatorului, unde a activat ca şi consilier juridic, Cristian Florian a încasat în 2012 suma de 5.145 lei, iar de la Senatul României a primit o îndemnizaţie de 1.809 lei.

Alesul democrat-liberal deţine de asemenea 99 părţi sociale în SC Terra Nostra 2001, a căror valoare este de 990 lei. Potrivit declaraţiei sale de interese, firma actualului senator a obţinut contracte pe bani publici, începând din anul 2008. Astfel, cu Primăria Matei a încheiat un contract de cesiune parţială pentru reabilitarea şcolii din comună, contract în valoare de 991.994 lei. De asemenea, tot în 2008, a încheiat un contract asemănător – cesiune parţială – cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru reabilitarea şcolii şi grădiniţei din localitatea Mălin, comuna Nuşeni, valoarea fiind în acest caz de 401.478 lei. Tot în 2008, firma lui Cristian Florian a mai obţinut, în urma unei licitaţii, un contract în valoare de 634.138 lei de la Primăria Cetate pentru execuţie de lucrări privind reparaţia capitală şi instalarea unei centrale termice la Grupul Şcolar din satul Pietriş, comuna Cetate. Tot prin licitaţie, în 2010, SC Terra Nostra SRL, firma senatorului democrat-liberal a obţinut de la Primăria Budeşti un contract în valoare de 647.237 lei pentru realizarea a 30 de locuinţe sociale, dar şi pentru realizarea de instalaţii şi de alimentare cu energie electrică în satul Ţagu. În 2013, firma senatorului obţine prin aceeaşi metodă de la Primăria Cluj-Napoca un contract în valoare de 186.011 lei pentru lucrări de reparaţii şi amenajări interioare a unor spaţii ale Casei de Cultură a Studenţilor. De menţionat că în afara Primăriei comunei Budeşti, toate celelalte primării au avut la vremea respectivă sau mai au încă primari democrat-liberali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.