Ioan Andreica şi Nicolae Moldovan au fost numiţi recent secretari de stat, primul în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, iar al doilea în Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Cei doi bistriţeni au urcat la cârma statului, fiecare pornind din funcţii importante ale organizaţiilor politice din care fac parte. Astfel, Ioan Andreica este prim-vicepreşedinte PD-L Bistriţa-Năsăud, iar Nicolae Moldovan este secretar general al PSD BN, dar şi primar al oraşului Beclean.

Secretar de stat, după doi ani de pauză

Ioan Andreica, prim-vicepreşedintele PD-L Bistriţa-Năsăud, a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, condus de Vasile Blaga.

Preşedintele PD-L BN, deputatul Ioan Oltean, a anunţat recent în cadrul unei conferinţe de presă, la Bistriţa, că a obţinut funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei pentru prim vicepreşedintele PD-L Bistriţa-Năsăud, Ioan Andreica.
Deputatul Ioan Oltean a precizat că organizaţia sa mai speră şi la alte funcţii similare, bazându-se pe rezultatele bune obţinute în alegerile generale. Acesta are convingerea că Ioan Andreica va face echipă bună cu ministrul Vasile Blaga, fiindcă – precizează el -, ministerul al cărui secretar de stat va fi Andreica, are o activitate importantă şi implicaţii multiple în teritoriu.
Potrivit lui Ioan Oltean, PD-L se află în formula de guvernare pe care şi-a dorit-o, iar după finalizarea structurilor ministeriale se va trece la împărţirea funcţiilor de conducere din instituţiile deconcentrate. PD-L se află la guvernare, în formula pe care şi-a dorit-o, adică cu prim-ministru – ardelean chiar, cu ministru de Finanţe şi cu miniştri importanţi la ministere foarte importante.
Ioan Andreica, deşi nu a primit deocamdată decizia de numire, şi asta deoarece ordinul de înfiinţare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, s-a prezentat deja la Bucureşti pentru o primă întâlnire cu Vasile Blaga şi şi-a luat postul în primire.
Prim-vicepreşedintele PD-L Bistriţa-Năsăud nu este la prima funcţie de acest fel. Andreica a mai deţinut şi în perioada 2005 – 2007 funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, el demisionând odată cu decizia Partidului Democrat de a se retrage de la guvernare. În ceea ce priveşte atribuţiile sale din acest nou mandat, acestea vor fi cam aceleaşi ca şi în mandatul trecut, apreciază democrat-liberalul.

De la primar, la secretar de stat

Actual primar al oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, a fost numit secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Oraşul Beclean va rămâne fără primar, dacă acesta acceptă funcţia de la Bucureşti, iar până când se vor organiza noi alegeri, va fi înlocuit probabil de secundul său, viceprimarul Ştefan Mathe.
Astfel stând lucrurile, Becleanul ar trebui să se pregătească, pentru alegeri anticipate, care, conform legii, trebuie să aibă loc în maximum 90 de zile de la demisia primarului din funcţie.
Nicolae Moldovan are 38 de ani şi a fost reales, în vara anului trecut, în funcţia de primar al oraşului Beclean cu o majoritate covârşitoare (peste 70% din sufragii).

De asemenea, el a obţinut acum doi ani trofeul "Primarul anului 2007", acordat de Asociaţia Oraşelor din România, şi în 2008 Premiul special din partea revistei VIP pentru "transformarea unui oraş de provincie în unul european".
Nicolae Moldovan este căsătorit, are trei copii şi a absolvit două facultăţi – Construcţii de Maşini la Universitatea Tehnică din Cluj- Napoca şi Fizică Nucleară la Universitatea Babeş-Bolyai.
Moldovan declară că este onorat de decizia ministrului de a- l numi secretar de stat pe administraţie în actuala guvernare. Acesta a mai declarat că nu o să- şi neglijeze totuşi îndatoririle de primar, şi că dimpotrivă, va face mult bine oraşului din noua poziţie, va consilia executivul actual în aşa fel încât toate proiectele demarate până la ora actuală, cât şi altele pe lângă acestea, se vor concretiza în următoarea perioadă.

Moldovan – Supravieţuitorul

Nicolae Moldovan, secretarul general al filialei Bistriţa-Năsăud a PSD, fost numit în această funcţie odată cu Virgil Ardelean şi revocat odată cu el.

Primarul oraşului Beclean este una dintre aşa zisele victime ale războiului declanşat la nivel naţional între liderul PSD Mircea Geoană şi ex-ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea.
Nicolae Moldovan a fost anunţat la începutul lunii ianuarie, într-o conferinţă de presă a ministrului Gabriel Oprea, că este unul dintre secretarii de stat din MAI.
El a fost numit astfel în această funcţie de fostul ministru de Interne, iar decizia a fost semnată şi de premierul Emil Boc şi fost publicată, pe 9 ianuarie, în Monitorul Oficial.
Cu toate acestea, conducerea PSD a anunţat că Oprea nu s-a consultat cu partidul când a facut numirea secretarilor de stat, printre care s-a numărat şi Nicolae Moldovan.
Oprea a anunţat că numirile secretarilor de stat s-au făcut pe criterii politice, însă s-a ţinut cont şi de profesionalismul persoanelor respective. Cu toate acestea, numirile făcute de Gabriel Oprea au fost revocate două zile mai târziu, însă, cu excepţia lui Virgil Ardelean, care între timp a demisionat de la şefia DGIPI, multe dintre ele au toate şansele să fie reconfirmate. Geoană a explicat că, din punctul de vedere al PSD, numirile nu vor fi facute decât după ce va exista o comunicare oficială, formală, sub semnătura preşedintelui PSD, către primul-ministru.
Deocamdată, singurul care a confirmat că Nicolae Moldovan va rămâne în funcţia de secretar de stat este liderul PSD BN, deputatul Emil Radu Moldovan.
Dacă numirea sa va rămâne valabilă în funcţia de secretar de stat, Nicolae Moldovan este decis să renunţe la primarie şi să se mute la Bucureşti. Decizia de renunţare trebuie să o facă publică până în data de 23 ianuarie, potrivit legii.

Mihaela Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.