Mama Ionelei Dragan din Bistrita, românca de 20 de ani gasita moarta, la sfârsitul lunii august 2007, într-un sat din apropiere de Milano, a ajuns în culmea disperarii. Femeia vrea cu orice pret sa-si înmormânteze fata crestineste, însa îi este interzis sa aduca trupul fetei în tara.
Au trecut aproape sapte luni de când a aflat, din presa, ca fiica sa, împreuna cu Luminita Dan din Medias, au fost transate, bagate într-o punga de plastic si aruncate într-o padure. Imediat dupa aflarea vestii, femeia s-a împrumutat de bani si a dorit sa îsi aduca fata acasa. Se pare, însa, ca autoritatile române din Italia nu au fost foarte amabile, deoarece nu a primit niciun ajutor de la Consulatul României.

În luna august 2007 bistriteanca Ionela Dragan a fost ucisa cu cruzime în Italia. Carabinierii au gasit-o pe Ionela moarta, în 29 august 2007, în padurea Val Boazzo, în regiunea Lecco. Originara din Bistrita, aceasta ar fi împlinit 20 de ani exact în ziua în care a fost gasita moarta. Moartea ei, a socat opinia publica din Italia. Trupul neînsufletit al tinerei a fost descoperit într-un sac de gunoi. Carabinierii din Italia au anuntat ca, spre deosebire de Luminita, o alta românca ucisa în padurea Val Boazzo odata cu bistriteanca, Ionela Dragan nu se prostitua, dar avea unele antecedente penale minore. Pentru identificarea tinerei, specialistii Institutului de Medicina Legala din Pavia au studiat amprentele ei digitale. Anchetatorii au exclus varianta ca moartea celor doua tinere sa fi fost provocata de o supradoza de droguri. Se vehicula ideea ca un fost puscarias, Ramon, ar fi vândut-o pe tânara Luminita unor traficanti de carne vie. El este cautat de carabinieri, acesta fiind suspect de moartea celor doua românce.

Parintii sunt disperati ca nu îsi pot vedea fata

Parintii Ionelei Dragan, au aflat din presa tragica veste. Sâna si Alexandru Dragan, din Bistrita, au declarat, recent, ca nu mai au nicio veste despre cazul fiicei lor.
Ultimul telefon, pe care fata l-a dat, a fost pe data 28 august, când si-a sunat una dintre cele patru surori, Anca, pentru a-i cere date despre o cunostinta din Bistrita. A doua zi, carabinierii au gasit-o moarta în padure alaturi de Luminita Dan. Parintii au marturisit ca erau, totusi, nelinistiti pentru ca prietenul Ionelei, Alin Hosu, care era plecat si el în Italia, a sunat în data de 27 august 2007, seara, si le-a spus ca Ionela a disparut si ca a anuntat autoritatile. Atunci Alin nu a dat alte detalii, de teama ca-i va îngrijora prea mult pe parinti.
Ionela si Alin au un baietel în vârsta de patru ani, Robert Catalin, care s-a nascut în Italia si se afla acum în grija familiei Dragan, în Bistrita. Cei doi tineri plecasera la munca, iar parintii Ionelei stiau doar ca fiica lor lucra ca menajera într-un hotel, în zona Rimini, iar Alin, în constructii.
Sotii Dragan sunt oameni simpli si acum îsi fac griji ca nu vor putea repatria trupul Ionelei, pentru a o îngropa acasa. Reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Externe a dat un raspuns mai mult decât ciudat surorii Ionelei, cea mai mare dintre fete, spunându-i acesteia cu nonsalanta ca va posta pe site-ul institutiei informatiile referitoare la caz, dar atunci când le vor avea. Atitudinea avuta de reprezentantii acestui minister nu este una noua si nu e prima data când acestia nu sunt în stare sa dea informatiile solicitate sau sa intervina în anumite probleme avute de românii aflati peste granita.

O singura vizita de la autoritati

Autoritatile române au contactat familia româncei Ionela Dragan la scurt timp dupa ce aceasta a fost ucisa.
Tiberiu Dinu, consulul general al României la Milano, s-a interesat telefonic daca Ionela avea parul întins si saten. Familia a confirmat doar ca era saten, fata facându-si ondulare permanenta a parului înainte de parasirea tarii, în luna iunie 2007.
Înainte de Craciun, familia Ionelei a fost vizitata de catre un politist de la Brigada de Crima Organizata, care a cules informatii despre apropiatii fetei. Politistul s-a interesat în special de un albanez, în compania caruia tânara a fost vazuta într-un restaurant din municipiul Bistrita, înainte de a pleca din nou în Italia, vara trecuta.
Familia nu a primit nici la ora actuala, înca un anunt oficial din partea autoritatilor, din care sa rezulte decesul fetei, cu toate ca ziarul "La Republica" din Italia a anuntat identificarea acesteia dupa amprentele digitale.
Sotii Dragan sunt dipserati, cu atât mai mult cu cât nici nu au posibilitate din punct de vedere financiar pentru a se deplasa în Italia. Acolo ar putea afla mai multe despre cazul fiicei lor. "Nu avem bani nici macar sa mergem acolo, sa o identificam. Cei de la Consulat ne-au sunat o singura data, dar apoi nu ne-au mai raspuns. Nu stim ce sa facem, cum sa aducem fata sa o înmormântam si noi acasa", a povestit mama fetei.

Vrea s-o înmorminteze crestineste

Sâna Dragan nu mai crede ca acum o va mai baga cineva în seama, mai ales ca a trecut atâta timp. Singura sa dorinta este sa reuseasca sa-si aduca fata acasa si sa o înmormânteze fata crestineste. „Nu stiu de ce o tin de atâtea luni acolo…Doar autopsia cred ca s-a facut demult. Nici macar nu ma informeaza câti bani ar trebui sa-mi pregatesc, unde trebuie sa vorbesc. Am mai sunat în Italia, dar nu ma înteleg cu ei, ca nu stiu limba", explica mama fetei decedate.
 
Robert îsi asteapta înca mama

Fiul Ionelei de patru ani Robert Catalin îi duce dorul mamei. Se uita cu ochii mari când o vede pe bunica lui ca plânge si se tot uita la fotografiile cu Ionela. Micutul spune ca o asteapta ca sa-i aduca jucarii de ziua lui, asa cum i-a promis. El este singurul care nu constientizeaza faptul ca Ionela nu va mai reveni niciodata acasa, ca este plecata pentru totdeauna de lânga el. În rest toata familia este cu moralul la pamânt.

Cheltuielile de repatriere suportate de stat?!

Se preconizeaza ca Ministerul Afacerilor Externe sa poata suporta cheltuielile de repatriere a românilor decedati în strainatate din taxele consulare aferente serviciilor prestate în regim de urgenta. Senatorii au aprobat o propunere legislativa potrivit careia costurile de transport a cetatenilor decedati peste hotare, aflati în situatii deosebite si ale caror familii nu-si permit aducerea în tara, sa fie acoperite din taxele de urgenta ale consulatelor. Din aceeasi taxa ar urma sa fie suportate si cheltuieli precum dotarea cu echipamente a consulatelor sau costurile de transport, diurna si protocol pentru serviciile prestate în afara consulatelor. În propunerea legislativa se mai precizeaza ca moneda de referinta pentru plata taxelor aferente obtinerii pasapoartelor, vizelor sau pentru serviciile notariale este euro. De asemenea, pentru serviciile consulare prestate în regim de urgenta ar urma sa se perceapa în plus o taxa de 10 euro, cu exceptia serviciilor nesupuse perceperii de taxe consulare si a celor care privesc eliberarea vizelor. Serviciile prestate imediat sau în cel mult 48 de ore se considera servicii prestate în regim de urgenta. Potrivit propunerii, sunt scutite de la plata taxelor consulare cererile de viza apartinând persoanelor cu dizabilitati sau persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Printre aceste servicii a fost strecurat asadar si ajutorul pentru transportul în tara al românilor morti în strainatate. Un serviciu, nu o obligatie morala.
În opinia autorilor, initiativa nu afecteaza bugetul de stat, nuantând faptul ca aceasta propunere are scopul de a îmbunatati imaginea României, perceputa ca o tara care nu-si protejeaza cetatenii. Si, am completa, nu si-i onoreaza. Propunerea a trecut de Senat, prima Camera parlamentara în acest caz, urmând sa fie supusa aprobarii Camerei Deputatilor. Ar fi, putem aprecia, o reusita a Legislativului daca propunerea ar capata caracter de lege. Iar pentru românii care mor departe de casa, un semn de respect.

Sanse si sperante…..

Luând ca exemplu cazul Ionelei Dragan decedata în alta tara, familia trebuie sa îndeplineasca o serie de formalitati, si este bine de stiut care sunt acestea pentru a fi pregatiti din timp, si în ce masura Ministerul Afacerilor Externe se va implica.
Primul pas este înregistrarea decesului la autoritatile locale din tara respectiva. Decesul poate fi înregistrat si la ambasada sau consulatul României, dar nu este obligatoriu. Daca ambasada sau consulatul României din Italia vor fi notificate despre deces de catre autoritatile locale, acestea informeaza Ministerul Internelor si Reformei Administrative, care la rândul sau va anunta familia. Înregistrarea decesului la ambasada sau consulatul României permite eliberarea de catre ambasada sau consulat a unui certificat de deces românesc. Trebuie mentionat, însa, ca eliberarea acestui certificat se poate face numai pe baza certificatului de deces eliberat initial de autoritatile locale din tara respectiva (Italia, în cazul Ionelei) si pe baza altor documente prevazute de legislatia româna. Daca înregistrarea decesului nu s-a facut la ambasada sau consulat, atunci certificatul de deces românesc va fi eliberat în tara de autoritatile române, pe baza certificatului de deces strain si a altor documente prevazute de legislatia româna. În cazul în care moartea a fost cauzata de o actiune violenta, familia trebuie sa solicite interventia autoritatilor locale de politie pentru investigarea cazului. Efectuarea investigatiilor poate întârzia procedura de transport a corpului neînsufletit în România. Transportul corpului neînsufletit în România se poate face numai în conditiile prevazute de legislatia nationala a tarii respective si în conformitate cu regulile internationale. Personalul consular poate oferi detalii în legatura cu aceasta procedura, facilitând contactul cu firmele funerare care asigura transportul în România. Pentru transportul international al corpurilor neînsufletite este necesar pasaportul mortuar, care se elibereaza de ambasadele sau consulatele României (pentru transportul urnelor cu cenusa nu este necesar pasaport mortuar). Actiunile personalului consular sunt limitate: poate înregistra decesul la ambasada sau consulat si poate elibera un certificat de deces românesc (pe baza certificatului de deces emis de autoritatile locale), poate oferi informatii privind procedurile care trebuie urmate în caz de deces si elibera pasaportul mortuar necesar transportului international al corpului neînsufletit. Nu poate însa desfasura anchete sau investigatii în legatura cu decesul pe teritoriul unui stat strain. De asemenea, nu poate plati costurile de incinerare sau de înhumare si nici pe cele de transport a corpului neînsufletit în România si nu poate acoperi eventuale datorii sau angajamente ramase neonorate ale persoanei decedate.

"Nu ne baga nimeni în seama. Spun ca nu s-a terminat autopsia. Concubinul Ionelei e în Italia si tot încearca sa o ia pe sora mea acasa, dar i s-a spus sa nu mai bata pe la usi, ci sa astepte pâna suna ei”, a declarat Anca, sora mai mica al Ionelei Dragan.

Cei care doresc sa ajute familia sa repatrieze trupul Ionelei pot trimite bani în contul deschis la Banca Transilvania, sucursala Bistrita – RO 37 BTRL 0060 1201 I02358 XX, în lei, sau RO 12 BTRL00604201 I02358XX, în valuta.

Aurelia Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.