Un bărbat din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore și riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce a amenințat cu bătaia un tânăr căruia îi împrumutase bani în mai multe rânduri. Bistrițeanul a fost prins în flagrant de polițiști, în timp ce primea câteva sute de euro de la tânăr.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, este acuzat de șantaj, violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe și a fost prins în flagrant joi de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud.
„Acțiunea a fost organizată în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, iar ieri, 12 septembrie, în jurul orei 16.00, polițiștii l-au surprins în flagrant delict pe bărbatul de 50 de ani din Bistrița, în timp ce ar fi primit 500 de euro, de la un tânăr, pe care l-ar fi amenințat în repetate rânduri”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Din investigațiile polițiștilor a reieșit faptul că, în cursul anului 2023, bărbatul i-a împrumutat tânărului sume de bani, pentru care ar fi cerut la restituire dublul sumelor împrumutate.
„Pentru recuperarea acestora, l-ar fi amenințat cu acte de violență, iar, la data de 29 iulie a.c., l-ar fi agresat, iar, ulterior, cu scopul de a-l intimida, ar fi pătruns mascat în locuința tânărului”, precizeaz[ IPJ Bistrița-Năsăud.
Tot joi, 12 septembrie, pentru administrarea probelor în cauză, polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, la imobile folosite de bărbatul de 50 de ani, toate în județul Bistrița-Năsăud.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate articole vestimentare care ar fi fost folosite la comiterea faptelor, înscrisuri cu valoare probatorie și substanțe susceptibile de a fi droguri.
Bărbatul de 50 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar, după audieri, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat instanței competente, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroului de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud.
În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Poliției Orașului Beclean, Secției 4 Poliție Rurală Beclean, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, în vederea documentării întregii activități infracționale.