Un bistrițean s-a ales cu dosar penal, după ce a părăsit domiciliul unde ar fi trebuit să stea în izolare deoarece a fost depistat pozitiv la infecția cu SARS CoV-2. Autoritățile au fost anunțate despre acțiunea bărbatului chiar de tatăl acestuia. Ulterior, bistrițeanul a fost dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale. 

Aseară, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 36 de ani, din municipiul Bistrița față de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au depistat în zona autogării din Bistrița, fiind sesizați de tatăl acestuia cu privire la faptul că, deși a fost confirmat pozitiv Sars-Cov2, a plecat de la domiciliu. Bărbatul a fost internat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.