Un bistrițean de 53 de ani a ajuns săptămâna trecută la închisoare după ce a fost condamnat în două dosare penale, pentru evaziune fiscală, dar și pentru delapidare.  Acesta s-a folosit de firmele sale, trei la număr, înregistrând sute de facturi fictive, prejudiciind astfel statul cu circa două milioane de euro. Imediat după ce au început problemele de ordin penal, bărbatul a dispărut, polițiștii depistându-l recent tocmai în Suedia. A fost extrădat și dus după gratii, având două condamnări: una de 4 ani și una de 7 ani.

Bistrițeanul de 53 de ani se numește Grigore Gherman și a deținut și administrat trei firme: OMEGA SRL – publicată în Buletinul Insolvenței (BI) în 2014, DELTA CONSTRUCT SRL, publicată în BI în 2015, aceste două SRL-uri având ca obiect de activitate lucrările de construcții, și ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL, publicată în BI tot în 2015, care avea ca obiect principal de activitate plasarea forței de muncă.

Gherman a fost trimis în judecată abia în 2018, după câțiva ani de anchetă derulată de procurori, inclusiv de cei din Cluj, dar și DIICOT, firmele bistrițeanului fiind “conectate” prin activitatea ilegală de firme din București sau Cluj, care și ele au fost ținta anchetatorilor.

Firme fantomă și prejudiciu de un milion de euro

Primul dosar a ajuns pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud în martie 2018, Gherman fiind acuzat de evaziune fiscală, acesta folosindu-se de cele două firme cu care activa pe piața construcțiilor. Potrivit procurorilor, bistrițeanul a înregistrat în contabilitate, în perioada ianuarie 2009 – septembrie 2010, 132 de facturi fictive provenite de la alte firme, refacturând o parte dintre serviciile fictive facturate unei firme din Baia Mare, conținând operațiuni nereale în vederea înregistrării lor în evidența contabilă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 3.842.676 lei .

În acest dosar ANAF s-a constituit parte civilă cu suma de 4.469.588,22 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere, cu titlu de despăgubiri civile, solicitând instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența prejudiciului creat, inclusiv a obligațiilor fiscale accesorii.

“Inculpatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări scrise, fiind însă asistat pe tot parcursul fazei judecății de apărătorul desemnat din oficiu”, se precizează în motivarea instanței din acest dosar.

Nu a recunoscut nimic și s-a făcut nevăzut

De altfel, bistrițeanul nu a fost prezent nici măcar în fața procurorilor, în perioada în care a fost derulată ancheta penală, acesta fiind chemat la declarații doar în calitate de suspect, după care s-a făcut nevăzut.

“Nu și-a recunoscut vinovăția, arătând că operațiunile comerciale consemnate în facturi înregistrate în evidențele contabile ale OMEGA SRL și DELTA CONSTRUCT SRL au fost reale”, se mai arată în document.

Potrivit procurorilor, Gherman, în calitate de administrator al OMEGA SRL și DELTA CONSTRUCT SRL, ambele cu sediul în Bistrița, a înregistrat în contabilitatea celor două societăți comerciale operațiuni comerciale fictive în vederea obținerii de rambursări de TVA și implicit pentru diminuarea bazei impozabile .

Astfel, în perioada 2008 – 2009, a dispus operarea în evidențele contabile ale Delta Construct SRL a unui număr de 78 de facturi fiscal în valoare de 6.677.949 lei având ca furnizor o firmă din Cluj, un număr de 24 de facturi fiscale în valoare de 3.073.888 lei având ca furnizor o altă firmă tot din Cluj, un număr de 21 facturi fiscale în valoare de 1.840.376 lei având ca furnizor o altă firmă clujeană, documente ce conțin în mod fictiv lucrări și prestări de servicii în domeniul construcțiilor, închirieri de utilaje sau diverse materiale, în condițiile în care cei trei furnizori nu au avut activitate în perioada emiterii facturilor și nici nu au depus situațiile financiar-fiscale la Administrația Financiară Teritorială.

“Mai mult, față de aceste societăți s-a demarat procedura de declarare de firme tip «fantomă». Prin înregistrarea celor 123 facturi fiscale, numitul Gherman Grigore a urmărit cu știință denaturarea veniturilor și implicit a rezultatelor financiare cu impact asupra elementelor de active și pasiv ce se reflectă în bilanțul contabil, prejudiciind bugetul de stat cu aproximativ 2.000.000 lei”, au arătat anchetatorii.

În mod similar a acționat și în ceea ce privește Omega SRL.

“Din verificările efectuate s-a constatat că în perioada exercițiului financiar 2009 și trim, I al exercițiului financiar 2010, XX SRL Cluj a emis către Omega SRL Bistrița un număr de 78 facturi care conțineau lucrări și prestări servicii în domeniul construcțiilor, închirieri utilaje sau diverse materiale, în valoare totală de 6.677.949 lei din care TVA în sumă de 1.065.533,50 lei. De asemenea, în aceeași perioadă YY SRL Cluj a emis către Omega SRL Bistrița un număr de 24 facturi care conțineau lucrări și prestări servicii în domeniul construcțiilor, închirieri utilaje, în valoare, totală de 3.073.888 lei din care TVA în sumă de 490.469,60 lei. Totodată, în aceeași perioadă ZZ SRL Cluj a emis către Omega SRL Bistrița un număr de 21 facturi care conțineau lucrări și prestări servicii, în valoare totală de 1.840.376 lei din care TVA în sumă de 293.660,90 lei. Operațiunile menționate sunt susceptibile a fi fictive în condițiile în care societățile emitente nu au declarat organelor fiscale operațiunile în cauză, pentru acestea s-a demarat procedura de declarare de „firmă fantomă” iar în perioada respectivă societatea Compania Omega SRL nu avea înregistrați salariați și nici nu avea obiective de realizat. Astfel, organele fiscale au considerat că tranzacțiile comerciale dintre OMEGA SRL și cele trei societăți nu sunt reale, estimând un prejudiciu produs bugetului consolidat al statului în sumă totală de-1.849.664 lei, constând în TVA deductibilă aferentă unor aprovizionări fictive în cuantum de 11.592.213 lei” au notat procurorii în rechizitoriu.

În 2012, ANAF a mai descoperit încă 7 facturi fiscale în valoare totală de peste un milion de lei din care TVA-ul se cifra la peste 200.000 lei.

“Operațiunile consemnate în facturi sunt fictive, acestea neavând loc în realitate în condițiile în care societatea emitentă nu funcționează la sediul declarat fiind declarată inactivă din data de 27.04.2010, pentru aceasta a fost deschisă procedura insolvenței, iar societatea care este desemnată pentru această procedură nu a reușit să obțină actele societății, nu a declarat organelor fiscale operațiunile în cauză, la facturile de prestări servicii nu sunt anexate situații de lucrări, plățile în numerar efectuate pe bază de chitanțe nu au fost operate prin registrul de casă, fiind înregistrate prin contul 455, societatea având un comportament fiscal asimilat celor de tip «fantomă»”, au mai precizat anchetatorii, care au ajuns la concluzia tranzacțiile nu au fost reale, documentele fiind întocmite de SRL-uri doar pentru ca firmele lui Gherman să poată diminua obligațiile fiscale datorate statului.

Bineînțeles toate acestea au fost descoperite de inspectorii ANAF în urma verificărilor încrucișate derulate la firmele implicate în “rețea”.

În acest dosar, acuzat de evaziune fiscală, Gherman a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare, dar și la plata a peste 3,8 milioane lei către ANAF. În plus, după executarea pedepsei, acesta nu are voie timp de 3 ani să dețină sau să administreze firme.

Sentința a fost menținută de magistrații Curții de Apel Cluj, devenind astfel definitivă în iunie acest an.

Prejudiciu de peste 3,6 milioane lei în al doilea. Are de plătit cam jumătate

Celălalt dosar a ajuns pe rolul instanței în aprilie 2018, deci o lună mai târziu decât primul, Gherman fiind acuzat încă o dată de evaziune fiscală. A avut însă o acuzație în plus: delapidare. Potrivit procurorilor acesta a săvârșit 525 acte materiale cu un prejudiciu în sumă totală de peste 3,6 milioane lei. De data aceasta, Gherman s-a folosit de o a treia firmă – ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL.

“În fapt s-a reținut că, prin plângerea nr. 2613/11.06.2013 formulată de ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bistrița Năsăud, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud sub nr. 334/P/2013, s-a solicitat efectuarea de cercetări penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. și ped de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, „reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult de 30 zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, prev. și ped. de art. 6 din Legea 241/2005 și „acordarea de împrumuturi administratorilor, peste limita de 5.000 euro”, pre. și ped. de art. 272 alin. 1 pct. 3 din Legea 31/1990R.

Din cuprinsul actului de sesizare rezultă următoarele:

I. În perioada 01.01.2011 – 31.05.2012, ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale care conțin operațiuni nereale, în scopul diminuării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat faptul că, în perioada 01.01.2011 – 31.05.2012 societatea a efectuat achiziții de prestări servicii având ca furnizori principali XX”SRL, YY”SRL și ZZ SRL.

Din verificarea documentelor financiar contabile referitoare la achizițiile efectuate de la societățile susmenționate, organele fiscale au constatat că facturile întocmite nu corespund realității, în sensul că nu au fost identificate contracte de prestări servicii, situații și devize de lucrări sau orice alte înscrisuri care pot dovedi modul în care s-au realizat lucrările ș i au fost prestate serviciile.

II. Societatea figurează în balanța de verificare încheiată la data de 28.02.2013 cu un sold debitor la contul 461 în sumă de 3.612.113 lei care reprezintă avansuri ridicate de administrator pe parcursul perioadei verificate și care nu pot fi justificate cu documente legale. În urma analizei constituirii acestuia, organele fiscale au constatat că acestea reprezintă ridicări de numerar de către administratorul societății pe perioada verificată și diferite plăți către persoane fizice prin bancă. (…)Pe documentele întocmite în acest sens, respectiv dispoziții de plată către casierie și ordine de plată este făcută mențiunea restituire împrumut, însă conform documentelor contabile nu reiese că societatea a fost împrumutată de administrator sau alte persoane fizice.

III. În urma verificărilor efectuate de organele fiscale s-a stabilit faptul că societatea înregistrează la data de 28.02.2013 impozite cu reținere la sursă care au scadență mai mare de 30 de zile, care provin din perioada 01.01.2012 – 28.02.2013, după cum urmează: impozit venit salarii: 2.623 lei; CAS:  3.211 lei; CASS :  2.356 lei; șomaj : 225 lei.

Astfel, pentru perioada 01.01.2012 – 28.02.2013, societatea înregistrează sume reținute prin stopaj la sursă de la salariați în sumă de 8.415 lei.

Organele de inspecție fiscală au stabilit un prejudiciu total în sumă de 4.635.721 lei, reprezentând impozit pe profit în valoare de 1.850.922 lei, TVA în valoare de 2.776.384 lei și suma de 8.415 lei pentru reținerea și nevărsarea în cel mult 30 de zile de la scadență a impozitelor și a contribuțiilor cu stopaj la sursă, sumă cu care DGFP Bistrița-Năsăud se constituie parte civilă. (…)

În evidențele contabile ale ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL s-au înregistrat ridicări de numerar de către inculpatul Gherman Grigore, în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2012, a sumei totale de 1.122.200 lei pe baza unui număr de 240 de dispoziții de plată către casierie. În data de 06.02.2012 s-a înregistrat în evidențele contabile ale societății acordarea unui avans în numerar conform dispoziției de plată către casierie nr. 22/06.02.2012.

Valoarea plăților efectuate pe baza ordinelor de plată către persoane fizice cu titlu restituire împrumut, potrivit mențiunilor din extrasele de bancă, este în sumă de: 683.260 lei.

Restituirea împrumuturilor pe bază de ordine de plată defalcat pe fiecare beneficiar s-a efectuat după cum urmează: către M. A.: 209.700 lei;către P. A.-I.: 58.400 lei; către S. M.: 314.160 lei; către T. N.-G.: 101.000 lei.

În cadrul ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL sumele de bani obținute de către societate de la terți reprezentând împrumuturi au fost înregistrate în contul 462 „Creditori diverși”. Majoritatea operațiunilor au fost efectuate prin Banca Transilvania. Din analiza în detaliu ale operațiunilor de obținere a creditelor de către societate precum și de restituire a unei părți ale acestor credite reiese că administratorul Gherman Grigore nu a împrumutat în nume propriu societatea ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL în perioada 2010 – 2012.

Astfel, în perioada 2010 – 2012, inculpatul Gherman Grigore, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator – angajat al societății ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL, și-a însușit cu diferite justificări din casieria societății, în numerar, precum și din conturile societății, în 525 rânduri suma totală de 3.652.064 lei,”, se arată în motivarea instanței.

De asemenea, firma bistrițeanului a avut relații comerciale, în documente, cu o firmă din Câmpia Turzii – Tic Pallas Prodcom Exim SRL.

Firma din Câmpia Turzii a emis firmei lui Gherman 56 facturi fiscale, în valoare totală de 13.419.063,31 lei din care suma de 10.821.825,26 lei valoarea acestora (baza impozabilă) iar suma de 2.597.238,05 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă, reprezentând achiziția de diverse bunuri și servicii în domeniul construcțiilor.

“Relația comercială dintre cele două societăți pe perioada ianuarie – august 2011 a făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. 1060/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Potrivit rechizitoriul emis la data de 12.05.2015 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul penal cu nr. 1060/P/2012 operațiunile comerciale înfățișate în facturile emise de Tic Pallas Prodcom Exim SRL Câmpia Turzii către ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL Bistrița în perioada 05.01.2011 – 31.08.2011 (36 facturi), în valoare totală de 5.739.441 lei ( 4.628.581,51 lei bază impozabilă + 1.110.859,55 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă), au fost considerate ca fiind desfășurate în realitate, iar administratorul Tic Pallas Prodcom Exim SRL Câmpia Turzii, T. C. I. trimis în judecată pentru neînregistrarea în evidențele contabile ale societății a veniturilor realizate din relația comercială dintre cele două societăți pentru perioada analizată. Consecutiv judecării cauzei, T. C. I. a fost condamnat prin sentința penală nr. 298/2016 a Tribunalului Cluj la 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1, lit.b, alin.2 din Legea 241/2005. Întrucât din probele administrate în acel dosar rezultă că înregistrarea acelorași facturi care au avut la bază operațiuni reale în evidențele contabile ale ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL SRL nu a produs niciun prejudiciu bugetului de stat. Din probele administrate în dosarul 1060/P/2012 a rezultat că Tic Pallas Prodcom Exim SRL Câmpia Turzii a efectuat lucrări pentru ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL folosind muncitori zilieri care au desfășurat activități împreună cu angajații societății beneficiare.

În perioada 01.09.2011 – 29.05.2012 în evidența ALIMAR TOP CLASS CONSULTING SRL au fost înregistrate un număr de 20 facturi reprezentând livrări de bunuri ș i prestări de servicii lucrări în domeniul construcțiilor pretins emise de Tic Pallas Prodcom Exim SRL. Valoarea totală a acestor facturi este în sumă de 7.679.622 lei din care suma de 6.193.244 lei reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor iar suma de 1.486.378 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă”, se mai arată în documentul instanței, care relevă însă că inspectorii anchetatorii au depistat însă 17 facturi fiscale prin care Gherman a declarat achiziții în domeniul construcțiilor de la firma din Câmpia Turzii, care nu avea nicio înregistrare în acest sens în evidența contabilă.

O situație similară a fost depistată de anchetatori și în ceea ce privește relație firmei din Bistrița cu un SRL din București.

Gherman a fost condamnat în final la 4 ani de închisoare și plata către ANAF a sumei de doar 1.038.684 lei la care se adaugă majorări de întârziere și penalități care au început să curgă de la data producerii prejudiciului și până la recuperarea integrală a acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.