Gazeta de Bistriţa vă propune o reluare a câtorva materiale din ediţiile trecute ale publicaţiei noastre care să scoată în evidenţă „buna guvernare” PSD a Bistriţei.

Parcările: aceeaşi problemă, nicio soluţie

Problema parcărilor din municipiu este veche, dar pe an ce trece se accentuează.
Numărul maşinilor este în continuă creştere, în timp ce locurile de parcare rămân aceleaşi.

Deţinătorii de autoturisme se plâng de faptul că nu au spaţii de parcare. Recurg la soluţii ilegale, riscând astfel să fie amendaţi sau, şi mai grav, să se trezească cu roata blocată.

Primar nou, promisiuni noi

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu a câştigat alegerile din vara trecută cu cinci proiecte importante, printre care: „Construirea şi amenajarea de parcări – găsirea de soluţii pentru crearea de spaţii de parcare subterane şi supraterane fără a deteriora zonele verzi ale oraşului”. Pe lângă aceste propuneri, Ovidiu Creţu a venit cu priorităţi pe cartiere, unde punctual găsea soluţii pentru toate problemele cetăţeneşti.
La 200 de zile după depunerea jurământului, primarul îşi  trecea în palmares următoarea realizare privind parcările: Amenajarea unor parcări ecologice (strada Arţarilor şi Bulevardul Republicii).

Începuturile

Contractul dintre Primăria Bistriţa şi firma Transelectronic, care administra parcările cu plată de pe domeniul public a fost reziliat. Motivul încetării contractului a fost că societatea, în timpul derulării contractului, nu a respectat obligaţiile contractuale şi nu şi-a achitat la timp sumele prevăzute în contract.

Firma Transelectronic nu mai administra parcările cu plată de la începerea procesului cu Primăria, de la începutul anului 2007, şi aparatele de taxat fiind luate ulterior de pe domeniul public. În iunie 2007 primăria a acţionat în instanţă firma Transelectronic din Cluj, sentinţa dată de instanţă în acelaşi an obligând firma contractantă la plata sumei de 69.236,80 lei cu titlu de debit şi penalităţi. Apoi, Curtea de Apel Cluj a admis în februarie 2008 recursul firmei Transelectronic, recurs care modifica prima hotărâre, obligând firma să plătească suma de 6.307,6 lei debit restant, precum şi 6.307,6 lei penalităţi de întârziere, aferente intervalului 2002-2006.

Situaţia parcărilor în 2009 ianuarie

În luna ianuarie 2009, consilierul local al Partidului Democrat Liberal, Cornel Ilieşi, a comentat problema traficului din Bistriţa şi principalele probleme cu care se confruntau şoferii. Conform acestuia, în Bistriţa existau 31.000 de autovehicule înmatriculate, dintre care 21.700 erau înmatriculate pe persoane fizice. "Cea mai mare problemă este lipsa parcărilor, fiind amenajate în Bistriţa un număr de 9.258 de locuri de parcare, mult prea puţine" a declarat la vremea respectivă Cornel Ilieşi. Aşa cum susţinea şi consilierul democrat-liberal, la vremea respectivă, numărul locurilor de parcare sunt mult prea puţine, însă aici mai există şi o altă problemă – numărul locurilor de parcare mai sus amintit există doar pe hârtie, fiindcă în realitate acestea sunt mult mai puţine.

Soluţia primarului referitoare la parcări

În martie 2009, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a propus un proiect de hotărâre privind parcările la domiciliu.

"Parcările la domiciliu se practică şi în alte oraşe. Este firesc ca cei care doresc, să aibă un loc de parcare când se întorc de la serviciu. Spaţiile se vor închiria pentru o sumă modică, 10 lei pe lună. Cetăţeanul va avea unde să-şi parcheze maşina când se întoarce de la serviciu. Dimineaţa, până la ora 15.00, locul va fi liber, putând fi ocupat de către oricine. Regula este de o maşină de apartament", a declarat primarul Ovidiu Creţu.
Soluţia primarului, în cazul în care ar fi fost mai multe solicitări decât locuri de parcare, a fost ca închirierea să fie făcută prin licitaţie publică. „Celor care au maşini de serviciu, firmele trebuie să le pună la dispoziţie locuri de parcare. Nu vom închiria locuri de parcare pentru firme”, spunea primarul.
Ideea este bună doar pentru a aduce bani la buget, nu şi pentru a rezolva adevărata problemă a locurilor de parcare din municipiu, unde traficul este gâtuit de maşinile care staţionează pe marginea şoselei ori pe trotuare de-a dreptul. Pentru a preveni aceste aşa-zis parcări neregulamentare, municipalitatea a recurs la măsura blocării roţilor maşinilor celor care parchează neregulamentar pe trotuar, însă doar acolo unde sunt spaţii amenajate de parcare. Fiind în număr destul de mic,

Proiect respins de două ori

Proiectul parcărilor cu plată a stârnit controverse în rândul consilierilor locali ai Partidului Democrat Liberal, aceştia exprimându-şi dezaprobarea faţă de proiectul care priveşte atribuirea locurilor de parcare cu plată pentru bistriţeni. Proiectul privind aplicarea unor taxe pentru parcările publice şi rezidenţiale, după mai bine de o jumătate de oră de dezbateri, a picat a doua oară la vot, neîntrunind numărul de voturi necesar, adică de două treimi. Conform regulamentului Consiliului Local, articolul 66, alineat 3, „La a doua respingere a proiectului de hotărâre, consiliul local va formula un răspuns în scris petentului menţionând foarte clar motivele care au dus la respingerea acestuia. Dacă motivele invocate sunt bine fundamentate din punctul de vedere al legalităţii, oportunităţii, necesităţii, eficienţei şi eficacităţii, proiectul de hotărâre nu mai poate fi introdus pe ordinea de zi decât după o perioadă de 6 luni”.

În concluzie, ar mai fi o şansă pentru cei care îşi doresc să închirieze o parcare la domiciliu, dar abia peste cel puţin o jumătate de an. Însă, totul depinde de modul în care funcţionarii primăriei vor interpreta, din punct de vedere juridic, acest subiect.

Răzbunarea primarului

Primarul declara recent unui cotidian local că va trimite scrisori fiecărui bistriţean care a depus o solicitare privind închirierea unui spaţiu de parcare: „Eu deocamdată nu le-am răspuns la solicitări, o să o fac săptămâna viitoare şi o să le scriu cine au fost consilierii care nu au fost de acord ca în Bistriţa să existe ordine, cine a fost de acord ca în parcări unii să îşi ţină şapte-opt maşini şi o să le spun că au votat împotriva proiectului domnul Tuţă, domnul Seserman… să ştie lumea cu cine are de-a face”. În plus, primarul susţine că îi va invita pe toţi cei care au solicitat un spaţiu de parcare să participe la proxima şedinţă în care se va discuta proiectul "să vadă cine vrea să facă ordine în acest oraş".

Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Bistriţa a declara că în ceea ce priveşte proiectul parcărilor cu plată, consilierii PD-L care au votat împotrivă sunt Tuţă Gheorghe, Seserman Sorin Alin şi Benţa Gavrilă, s-au abţinut Cordovan Gabriel şi Curtean Eugen Dicones, iar Moisil Filip şi Cornel Ilieşi au fost absenţi.
În ceea ce priveşte costurile scrisorilor trimise către cetăţeni, Ruşti a declarat că nu poate fi vorba de un cost.
(VA URMA)

GAZETA DE BISTRIŢA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.