Asociația “Armonia” Bistrița împreună cu Grupul de inițiativă “Euroscola” de la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița, își propun să organizeze în zilele de 22 – 23 septembrie 2017, “Bistrița – ONG Fest. Târgul ONG-urilor bistrițene”, valorificând pentru activitatea expozițională spațiul oferit de porticurile Ansamblului Sugălete (complex format din 13 clădiri datând din secolele XV-XVI, unele dintre cele mai tipice construcții renascentiste din Transilvania, având cel mai lung șir de imobile medievale cu arcade la parter din România) ca simbol de exprimare civică a comunității bistrițene din trecut și prezent.

 

Participanți la “Bistrița – ONG Fest” pot fi asociații, fundații, grupuri civice neînregistrate, cu sediul în județul Bistrița – Năsăud și în regiunile învecinate, organizații autonome (conducerea, organizarea și administrarea nu se află sub influența directă a unei autorități publice) și independente politic (conducerea, organizarea și administrarea acestora nu se află sub influența unui partid politic).

Formularul de înscriere poate fi găsit pe https://goo.gl/forms/9oIM5QtuWS7yYH7s1

Nu se percepe taxă de participare la expoziție, fiecare organizație își va suporta cheltuielile de participare și realizarea standului propriu/formei de expunere în spațiul convenit în prealabil cu organizatorii. Organizațiile partenere vor conveni asupra modului de acoperire a cheltuielilor minimale de organizare.

 

Aspecte organizatorice, programul activităților, obligațiile participanților și detalii tehnice:
Fiecare organizație participantă își va realiza standul propriu/forma de expunere în spațiul convenit în prealabil cu organizatorii și de asemenea își va asigura paza spațiului pentru expunere, precum și a dotărilor aferente acestuia pe toată durata evenimentului.

 

Vineri, 22 septembrie 2017, ora 16.00, Deschiderea evenimentului
Sâmbătă, 23 septembrie 2017, sub porticurile Ansamblului Sugălete
– 8.00 – 10.00 – Organizarea spaţiului de expunere şi a dotărilor aferente
– 10.00 – 15.00 – Desfășurarea activității expoziționale “Bistrița – ONG Fest. Târgul ONG-urilor bistrițene”.
Detaliile tehnice și programul manifestării va fi definitivat de comun accord cu participanții.
Data limită de înscriere: vineri 15 septembrie 2017, ora 16.00
Informații suplimentare: telefon 0745 375134, E- mail: armonia.bistrita@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.