În Bistrița-Năsăud sunt înregistrate în acest moment 27 de persoane infectate cu CoVid-19, dintre care trei au decedat. Alte peste 2.260 de persoane sunt în izolare la domiciliu sau în carantină, potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

La data de 03.04.2020, în județul Bistrița-Năsăud, s-au înregistrat 27 persoane confirmate cu Coronavirus și 3 decese.
Doi medici angajați ai Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud și două persoane din personalul auxiliar al Spitalului Județean de Urgență Bistrița se numără printre persoanele diagnosticate cu Covid-19.

De asemenea, în Bistrița-Năsăud sunt în carantină instituționalizată – 306 persoane, iar  în autoizolare la domiciliu – 1958 persoane.

Pe lângă persoanele aflate în izolare la domiciliu, dintre care multe fac parte din categorii sociale vulnerabile, mai sunt acele persoane care sunt izolate de posibilități și cărora acum le este cu atât mai greu să își aisgure subzistența. Însă împreună cu Asociația OM-Orașul Mariei, cu Automobil Clubul Român, cu primăriile și zecile de voluntari activi, avem grijă să îi identificăm pe acești oameni și să îi ajutăm!„, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Datorită donațiilor unor oameni de bine, care înțeleg că în aceste vremuri grele trebuie să ne sprijinim necondiționat, reușim zilnic să facem livrări de mese calde, pachete cu alimente și produse de igienă, dar și medicamente celor care se află acum, mai mult ca oricând, în neputință!
Mulțumim Ceracom, Paulaner, Ecoserv, fiecărui voluntar în parte, fiecărei persoană în parte care a oferit fie bani, fie produse, pentru a se alătura acestei acțiuni!„, transmite și prefectul Stelian Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here