Biciclist, accidentat de o mașină în Rebrișoara! Bărbatul a ajuns la spital

364

Un bărbat din comuna Rebrișoara a fost accidentat, sâmbătă după-amiază, de un autoturism condus de un tânăr. Accidentul s-a petrecut din vina victimei care circula pe o bicicletă și a schimbat brusc direcția de mers, care era angajat într-o depășire.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din Rebrișoara a fost accidentat, sâmbătă după-amiază, de o mașină condusă de un tânăr din Rebra. În urma impactului, rebrișoreanul s-a ales cu mâna ruptă și un traumatism cranian. Acesta a fost transportat la spitalul din orașul Năsăud pentru mai multe investigații medicale.

Echipajul medical ajuns la fața locului a găsit o victimă (bărbat), conștientă, care prezenta TCC și fractură membru superior. Victima va fi transportată la CPU Năsăud pentru continuarea investigațiilor medicale„, a transmis Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii spun că vinovat de producerea accidentului este chiar bărbatul accidentat, care în timp ce circula pe bicicletă pe partea carosabilă, a virat brusc la stânga, în timp ce autoturismul care venea din spate era angajat în depășire.

Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din Rebrișoara, în timp ce circula cu bicicleta prin localitate nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga, fiind accidentat de un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 ani, din Rebra, care era angajat în efectuarea unei manevre de depășire.
Ambii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Biciclistul a fost rănit în urma accidentului și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În continuare se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier„, a precizat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here