O tânără din Bistrița s-a ales cu dosar penal, fiind cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Șoferița a fost depistată de polițiști în timp ce conducea o mașină deși era beată și sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 20 iunie, cu ocazia acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Biroului Rutier au oprit-o pentru control pe o tânără de 26 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe raza municipiului. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testată cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv și a fost condusă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.