În weekend doi bistrițeni au fost prinși sub influența alcoolului, la volan. Unul dintre ei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii le-au întocmit ambilor câte un dosar penal.

Sâmbătă 2 mai, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în Zoreni, pe DJ 151,  avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, deși nu era vinovat de producerea accidentului, unul dintre conducătorii auto implicați, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Bistrița, se afla sub influența alcoolului. Cu ocazia testării a rezultat valoarea de 1,06  mg/l  alcool pur în aerul expirat, s-a recoltat probe biologice.

Tot cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că nu are nici motiv pentru a-și  justifica deplasarea. Au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, polițiștii au oprit în trafic pentru control, un autoturism care circula pe raza municipiului Bistrița.

A fost identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat în vârstă de 34 ani, din municipiu. Acesta avea documentele necesare pentru justificarea deplasării însă, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost pozitiv, mai exact 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

1 COMENTARIU

  1. Va dati seama ce tupeu, acuma… cand se stie ca peste tot este plin de politie si jandarmerie si ca este oprita la control orice masina … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.