O bătaie foarte gravă a avut loc între două clanuri de romi, exact în parcarea unui superarket din Baia Mare. O parte dintre ei au fugit în magazin iar ulterior a fost apelat 112.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, echipele mixte au intervenit în urma unui apel la 112.

„În urma unui apel pe 112 care semnala un scandal între mai multe persoane, echipajul de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Jandarmi s-au deplasat de urgenţă în parcarea unui centru comercial din strada Grănicerilor. Ca urmare a intervenţiei poliţiştilor, starea conflictuală a fost aplanată, iar patru persoane implicate în scandal au fost imobilizate şi urmează a fi conduse la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Florina Meteş.

Potrivit aceleiaşi surse, în continuare se desfăşoară verificări pentru a se stabili toate împrejurările în care s-au comis faptele semnalate, urmând a fi dispuse măsurile legale, potrivit monitorulcj.ro

Conform unor surse poliţieneşti, au loc percheziţii domiciliare la mai multe adrese din municipiul Baia Mare, la persoane posibil implicate în scandal. Încă din cursul zilei, aceste persoane s-au ameninţat pe Facebook, iar seara şi-au dat întâlnire în faţa unui supermarket. Persoanele participante la violenţa stradală sunt suspecte a fi implicate în traficul de persoane pentru practicarea prostituţiei şi contrabanda cu ţigări, unele dintre aceste întorcându-se recent acasă din străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.