Un bărbat din Prundu Bârgăului a ajuns, marți, la închisoare după ce a fost condamnat defintiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, de Curtea de Apel Cluj, pentru tentativă de omor. În ianuarie 2018, bărbatul, originar din Prundu Bârgăului, i-a administrat o bătaie soră cu moartea unui alt bărbat din Susenii Bârgăului. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la 23 februarie, a fost pus în executare mandatul de executare a pedepsei  închisorii emis de Tribunalul Bistrița-Năsăud,  împotriva unui bărbat de 39 ani, din Susenii Bârgăului, fiind condamnat la 3 ani și 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.

Fapta a fost comisă pe data de 24 ianuarie 2019, zi în care atât agresorul trebuia să ajute victima să transporte o cantitate de fân de pe un teren aflat între localitățile Mureșenii Bârgăului și Piatra Fântânele. La un moment dat, cei doi au fost invitați de un vecin al victimei la un pahar de țuică. Când alcoolul și-a făcut efectul cei doi s-au luat la bătaie, victima fiind și atunci lovită zdravăn. Au fost despărțiți de gazda, care lipsise câteva momente din casă când s-a iscat scandalul.

Problemele nu s-au terminat aici însă, fiindcă agresorul, după ce a părăsit casa în care băuse, și-a așteptat victima pe drumul de întoarcere spre casă, iar când s-au întâlnit din nou au început iar să se certe. Apoi, a luat un par din lemn de fag cu care l-a lovit cu sălbăticie pe bărbatul din Susenii Bârgăului, după care a plecat mai departe.

Lăsat singur, bărbatul bătut și-a sunat soția, apoi a ajuns la spital, unde a fost internat și supus unei intervenții chirurgicale.

Conform certificatului medico-legal, victima a prezentat “leziuni corporale traumatice (TCC, TCF, ruptură splină, fracturi costale,) care au fost produse la data de 24.01.2018 prin mecanism de lovire cu corp dur; leziunile traumatice necesită un număr de 45-50 zile de îngrijiri medicale; viața victimei a fost pusă în primejdie”.

Agresorul a fost trimis în judecată în aprilie 2019, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, care a pronunțat prima sentință în noiembrie același an. Bărbatul a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare, în condițiile în care mai avea la activ o condamnare de un an de închisoare cu amânare, pronunțată în ianuarie 2019 de Judecătoria Bistrița. Acesta a atacat în apel sentința tribunalului, la Curtea de Apel Cluj, acțiunea fiindu-i însă respinsă pe data de 23 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.