Maramureșeanul care, în luna noiembrie l-a înjunghiat pe un tânăr de 18 ani din Bistrița-Năsăud, a fost trimis în judecată de procurorii bistrițeni, pentru tentativă de omor, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, la jumătatea lunii decembrie 2019. 

Pe 12 noiembrie 2019, la ora 5 dimineața, un bărbat din localitatea Budești, județul Maramureș, l-a înjunghiat cu 6 lovituri de briceag pe un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bistrița-Năsăud. Incidentul a survenit pe fondul consumului de alcool și a discuțiilor contradictorii dintre cei doi. În urma altercației, bărbatul din Maramureș a plecat de la fața locului, dar a fost depistat la scurt timp de către polițiștii din Năsăud, la liziera unei păduri din localitate.

Despre acest subiect, Gazeta de Bistrița a scris AICI,

Victima a ajuns la spital, iar agresorul în arest preventiv. 

O lună mai târziu, pe 19 decembrie 2019, procurorii l-au trimis în judecată pe agresorul G. I., în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor. 

În dimineața de 12 noiembrie 2019, aflându-se pe raza localității Bichigiu, comuna Telciu, jude. Bistrița-Năsăud, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu mai multe persoane și fiind provocat de atitutdinea agresivă de persoana vătămată A. P. D.,i-a aplicat acesteia în diverse regiuni ale corpului, 6 lovituri cu un briceag pe care îl avea asupra sa, cauzându-i victimei leziuni corporale traumatice care i-au pus în primejdie viața, vindecabile în 28-30 zile de îngrijiri medicale„, a precizat procurorul Adrian Briciu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.