Un bărbat a fost grav rănit după ce a fost prins sub un utilaj, a anunțat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Accidentul s-a produs pe raza localității Chețiu, victima suferind multiple traumatisme și leziuni. La fața locului a intervenit modulul SMURD.

Primul ajutor a fost acordat de către o asistenta medicală ce se afla în zonă. Bărbatul a fost scos de sub utilaj (de cules/prelucrat fructe). Este conștient și prezintă multiple leziuni și traumatisme. Este preluat de echipajele medicale”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care un bărbat de 36 de ani, din Chețiu (comuna Chiochiș), a fost accidentat. Conform primelor date, în timp ce se afla în curtea unui imobil din localitate, bărbatul ar fi efectuat lucrări de mentenanță la o mașină de recoltare a cerealelor, fiind astfel accidentat. A fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar polițiștii Secției 4 continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.