Pentru reabilitarea Castelului de la Posmuș, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a prevăzut anul acesta aproximativ 10,5 milioane lei, din care peste 400.000 lei. Proiectul se cifrează în total la aproape 22 milioane lei.

În bugetul aprobatul anul acesta, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat la capitolul Consolidarea unor monumente istorice, suma totală de 11.022.000 lei, din care 10.528.000 lei este alocată pentru implementarea proiectului „Reabilitarea şi restaurarea Castelului din localitatea Posmuş, judeţul Bistrița-Năsăud” în cadrul Programelor finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01), suma de 80.000 lei pentru amenajare zone adiacente Castel Posmuș şi suma de 414.000 lei pentru punerea în siguranță a Castelului Teleki Comlod, județul Bistrița-Năsăud.

Suplimentare pentru costurile cu salariile, anul trecut

În toamna anului trecut administrația județeană a suplimentat bugetul județean cu aproximativ 3,36 milioane lei, după ce costurile cu salariile, și deci și manopera, în sectorul construcțiilor s-au majorat. Astfel, de la aproximativ 21,8 milioane lei, finanțarea va crește la circa 25,14 milioane lei. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, însă suma cu care a fost majorată valoarea acestuia este suportată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Castelul Teleki din Posmuș din comuna Șieu, clasificat monument istoric de importanță națională, este în curs de reabilitare și restaurare cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional.

Clădirile castelului, construit la jumătatea secolului XVIII-lea, se afla într-o stare avansată de degradare. Intervenţiile care se realizează cu fonduri europene vizează lucrări de consolidare, instalaţii noi, refacerea finisajelor, restaurarea componentelor artistice şi refuncţionalizarea întregului ansamblu ca destinaţie turistică.

Atracție pentru turiști

Valoarea totală a cererii de finanțare a proiectului ”Reabilitarea şi Restaurarea Castelului din localitatea Posmuş, judeţul Bistrița-Năsăud” a fost de aproape 22 de milioane de lei. De asemenea, contribuția administrației județene este de peste 400 de mii de lei, asistența financiară nerambursabilă solicitată ridicându-se la 21,3 milioane de lei. În maxim 35 de luni de la semnarea contactului, executantul trebuie să ducă la capăt acest proiect.

Clădirile castelului, construit la jumătatea secolului XVIII-lea, se află într-o stare avansată de degradare. Intervenţiile care se vor realiza cu fonduri europene vizează lucrări de consolidare, instalaţii noi, refacerea finisajelor, restaurarea componentelor artistice şi refuncţionalizarea întregului ansamblu ca destinaţie turistică.

Odată reabilitat, autoritățile județene doresc ca acest castel de la Posmuș să se transforme într-o destinație turistică. Imobilul va găzdui un centru cultural, principalele destinații ale spațiilor fiind: ateliere participative de creație artistică și etnografică, spații expoziționale și pentru conferințe cu tematică cultural artistică sau muzeistice. De asemenea, va fi amenajată și o bibliotecă și o sală de expunere de carte veche și săli pentru întruniri și primire turiști. Toate spațiile vor fi integral deschise și destinate participării publicului vizitator sau turiștilor.

Potrivit proiectului de restaurare, intervențiile includ lucrări de consolidare, instalații noi, refacerea finisajelor, restaurarea componentelor artistice, refuncționalizarea întregului ansamblu.

Corpul 1 va găzdui la parter spații acces vizitatori, recepție, informare, iar la etaj spații de expunere a lucrărilor reprezentative pentru activitățile centrului cultural. Corpul 2 va include ateliere, spații expoziționale, bibliotecă și o sală de expunere de carte veche. Corpul 3 va avea la parter spații pentru conferințe și expoziții, iar la subsol spații pentru evenimente și de depozitare. Corpul 4 va avea o sală de 70 de locuri pentru întruniri și simpozioane, iar în corpul 5 vor fi amenajate ateliere și spații de expunere.

Contractul a mers la Euras

Numai că banii prevăzuți inițial nu au mai fost suficienți. Astfel, în ședința ordinară din octombrie 2019, consilierii județeni au aprobat majorarea finanțării proiectului de restaurare a Castelului din localitatea Posmuş, contract atribuit asocierii dintre firmele Euras SRL Satu Mare și Utilitas SRL Cluj-Napoca.

Valoarea inițială a proiectului a fost 21.782.530,24 (TVA inclus), iar zilele trecute consilierii județeni au aprobat majorarea sumei la 25.138.864,44 lei (TVA inclus).

“În data de 29 decembrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României cu numărul 1116 din data de 29 decembrie 2018, Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal – bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Potrivit prevederilor art. 71 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr.1116/29.12.2018 :prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, până la sfârșitul anului 2019, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Suma cu care a fost majorată valoarea acestui proiect, conform documentelor Consiliului Județean, va fi susținută de la bugetul județean.

Contractul pentru proiectare și execuție a lucrărilor de restaurare și reabilitare a castelului de la Posmuș, în valoare de peste 18 milioane lei, a fost atribuit în vara anului trecut asocierii de firme SC Euras SRL din Satu Mare și Utilitas din Cluj-Napoca.

Astfel, pentru 400. 000 lei,Utilitas a avut misiunea să întocmească proiectul tehnic, a caietul de sarcini și documentația tehnica pentru obținerea autorizației de construire și asistența tehnică pe parcursul lucrărilor pentru Restaurarea Bisericii Evanghelice.

Utilitas aparține omului de afaceri clujean Szabo Balint Gyorgy, tatăl fostului ministru al Culturii din perioada noiembrie-decembrie 2014, CsillaHegedus. Firma este specializată în cercetare și proiectare în reabilitarea patrimoniului construit.

Aceasta a reușit să își adjudece diverse contracte care vizau Biserica Evanghelică, încă din anul 2009. Sumele au ajuns la firmă fie prin atribuire directă, fie prin licitații publice.

Utilitas a raportat pentru 2018 o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei, un profit net de 136.048 de lei și datorii de 4 ori mai mari decât profitul – 548.916 lei. 2017 a fost primul an când cifra de afaceri a SRL-ului a trecut de un milion de lei. În 2015, cifra de afaceri ajungea la doar 323.138 de lei, iar profitul era inexistent. Mai mult, în 2015 s-au înregistrat pierderi de 223.930 de lei și datorii de 440.688 de lei.

Euras SRL în schimb a pus mâna pe reabilitarea Centrului Cultural Municipal, care a costat 13,7 milioane de lei, pe contractul de reabilitare a ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, care a costat 9,9 milioane de lei sau pe cel care viza reabilitarea a Centrului German, care a costat 2,2 milioane de lei.

Pentru anul 2018, firma a raportat o cifră de afaceri de 21,4 milioane de lei și un profit net de 486.621 de lei. Datoriile ajungeau și ele la 8,6 milioane de lei. Anul de glorie pare să fi fost 2015, când cifra de afaceri înregistrată ajungea la 56,9 milioane de lei, iar profitul net la 6,2 milioane. Datoriile erau și ele mai substanțiale, ajungând la 12,3 milioane de le

Castelul de la Comlod mai are un pic și dispare cu totul

Pe lângă banii prevăzuți pentru castelul din Posmuș, Consiliul Județean a alocat 414.000 lei pentru punerea în siguranță a Castelului Teleki Comlod, care se dărâmă, văzând cu ochii.

În proporție mare, circa 70% din acoperișul acestuia, construit în stil baroc, este prăbușit, iar ce a mai rămas riscă nu este deloc în siguranță.

În cursul lunii iunie 2019, monumentul a fost inclus de Institutul Național al Patrimoniului în Programul Național de Restaurare. Șanse de începere efectivă a lucrărilor nu s-ar întrevedea însă mai repede de anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.