Sediul Direcţiei de Servicii Publice (DSP) din cadrul primăriei Bistriţa creşte încet, dar sigur. Muncitorii DSP au turnat fundaţia şi lucrează de zori la noul imobil pentru care primăria a acordat 12 miliarde de lei de lei vechi de la bugetul local.
Între timp, Ioan Creţiu şi–a consolidat poziţia şi a câştigat un nou mandat la şefia Direcţiei, fiind singurul înscris pe postul scos la concurs.

Fără alte surprize, lucrurile au intrat în nomal şi continuă ca şi până acum: cu Creţiu la conducere, cu vicele Avram supraveghetor şi cu primarul Creţu ca ordonator principal de credite al acestor investiţii supraevaluate.
Direcţia de Servicii Publice îşi trage un sediu nou-nouţ pe strada Victor Babeş. Girată de primar, investiţia prevede construire birouri, ateliere, garaje şi vopsitorie, la numai 12 miliarde.  
Lucrările au început deja şi investiţia va fi finalizată în luna noiembrie, fiind vorba de o construcţie din panouri tip sandwich. Noua clădire va avea parter, etaj şi şefii de servicii vor putea să şi coordoneze mai bine angajaţii.  

De la primărie, bani grei pe utilajele DSP

În ultimii ani, parcul auto al Direcţiei de Servicii Publice a fost dotat cu utilaje de ultimă generaţie, tocmai pentru a creşte eficienţa în lucru a muncitorilor. Un utilaj de asfaltat, un buldoexcavator, o autoutilitară, un cilindru compactor si o maşină de trasat marcaje. Costul total al acestora depăşeşte cu mult un milion de lei fiind luate noi, cu garanţie şi plata eşalonată. În opinia lui Creţiu, numai folosind aceste utilaje s-a reuşit modernizarea cartierului Ştefan cel Mare, dar şi alte lucrări mai pretenţioase. De asemenea, trasarea trecerilor de pietoni şi a parcărilor de reşedinţă s a efectuat folosind utilajele noi din dotarea DSP.
Secţia mecanizare care funcţionează în Piaţa Mică va fi eliberată şi cu siguranţă primăria va mai băga câteva miliarde în modernizarea acelui imobil.  

Ioan Creţiu, ţinut în braţe de primar

Şeful DSP a reuşit să convingă factorii de decizie din primărie şi de fiecare dată a obţinut sumele necesare pentru demararea investiţiilor propuse, indiferent că este vorba de utilaje sau de construcţii de sedii noi.
DSP execută această lucrare în regie proprie, sub coordonarea directorului Ioan Creţiu. Tocmai de aceea, acesta consideră că valoarea este aşa mică, pentru că nu se aplică TVA şi nici profit.
„Vom construi ateliere de reparaţii, vopsitorie, vestiare pentru angajaţi, iar la etaj vor fi birourile şefilor de servicii din cadrul Direcţiei. Am turnat deja fundaţia, iar în primăvară vom finaliza investiţia şi ne vom muta activitatea din centrul oraşului” a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ioan Creţiu, directorul DSP.
Şeful DSP a fost întrebat dacă i se pare oportună această investiţie şi nu putea eventual să fie modernizată actuala locaţie din Piaţa Mică, cu bani mai puţini, însă acesta spune că activitatea din centrul oraşului trebuia mutată.
„Nu se putea, trebuie să mutăm toată activitatea din centrul oraşului, pentru că aşa e normal. Iar acolo primăria va moderniza locaţia va putea amenaja birouri sau un sediu al Politiei Locale, asta vor decide ei. Banii sunt puţini 12 miliarde e puţin, adică o construim în regie proprie, avem oameni disponibili, numai materialele le am achiziţionat prin licitaţie, iar la manoperă nu punem profit şi nici nu plătim TVA”, a declarat Creţiu .
Şeful Direcţiei de Servicii Publice este unul din cei mai vechi directori din primărie. Ioan Creţiu a trecut cu brio examenul de fixare pe post, fiind şi sigurul care s-a prezentat la concurs.
Direcţia de Servicii Publice execută lucrările edilitare în municipiu. Muncitorii angajaţi plantează flori, răspunde de spaţiile verzi, Marcajele auto, locurile de parcare, plantări arbori. A executat lucrările de fluidizare a traficului, precum şi toate sensurile giratorii din oraş. Este un serviciu la dispoziţia primarului.  

DSP  produce bani din reparaţii străzi. Calitatea nu contează, oricum
Direcţia de Servicii Publice a primit prin încredinţare directă o felie compusă din 40 de străzi. Directorul Ioan Creţiu îşi asumă răspunderea şi susţine că pachetul de străzi care i-a fost încredinţat va arăta cel mai bine. Interesant este faptul că DSP a primit pachetul de străzi prin adjudecare directă, la preţul cel mai mic, respectiv 36.28 de lei pe metru pătrat şi va moderniza o suprafaţă totală de 10.000 de metri pătraţi.
Metoda străzilor împărţite a fost luată deoarece Direcţia de Servicii Publice din cadrul primăriei nu putea face faţă la volumul mare de muncă. Acesta a fost motivul pentru care au intrat în joc încă două firme de asfaltari: una ce aparţine Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi una condusă de fost director din primărie, care s-a privatizat ulterior şi acum face bani din lucrările finanţate de la buget.
Direcţia de Servicii Publice este prinsă pe mai multe fronturi, motiv pentru care s-a decis externalizarea a două loturi în suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi fiecare. Licitaţia a fost câştigată de Lucrări Drumuri şi Poduri, respectiv Construct Perom. Ambele societăţi au venit cu preţuri mult mai mari decât DSP, respectiv 48.26 lei pe metru pătrat – Construct Perom şi 45.90 de lei pe metru pătrat – LDP. Marele avantaj al direcţiei este acela că are costurile reduse din mai multe motive: nu este plătitoare de TVA, iar muncitorii sunt slab salarizaţi. Toate aceste avantaje pune semne de întrebare referitor la calitatea lucrărilor efectuate de Direcţia de Servicii Publice.  
Viceprimarul George Avram este direct responsabil de activitatea Direcţiei de Servicii Publice şi de fiecare dată a lăudat activităţile instituţiei. Avram susţine că DSP a adus profit la finalul anului şi că în niciun caz nu se poate lua în calcul desfiinţarea direcţiei şi externalizarea serviciilor pe care le prestează.
„De ce să desfiinţăm un serviciu care aduce profit? Am fi nebuni. Mai ales că legislaţia e complicată şi până se organizează licitaţii trec luni bune şi licitaţiile pot fi contestate… e mai complicat. Direcţia e la dispoziţia noastră şi nu mai pierdem vremea. De aceea, lucrările ce se impun le executăm în cel mai scurt timp, indiferent că e vorba de reparaţii străzi sau de alte lucrări edilitare”, a declarat George Avram.

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.