Din cei 2.400 de absolvenți de clasa a XII-a din Bistrița-Năsăud care s-au înscris pentru susținerea examenului de Bacalaureat, 37 nu s-au prezentat la proba de Limba și literatura română. Unul nu a avut voie să participe din cauză că a avut temperatura peste 37.3º C, iar un altul a fost eliminat din examen deoarece a încercat să copieze.

Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. În Bistrița-Năsăud, au fost prezenți 2.118 candidați, iar 37 nu s-au prezentat la examen.

Un candidat a avut temperatura peste 37.3º C. Acesta va susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura  în data de 6 iulie.

Un alt candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Următoarele probe vor avea loc marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă, miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului și joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.