Averile grănicerești, pulverizate de o gașcă de politruci controlați de PSD! Spitalul de pe Independenței, din Bistrița, vândut în grabă, cu încălcarea prevederilor legale și a statutului

Jertfa stră-strămoșilor noștri aruncată pe apa sâmbetei prin lăcomia unor neaveniți?! Averea de la Năsăud, adunată bob cu bob timp de 200 de ani, reprezentând de cel puțin de trei ori valoarea moștenirii Gojdu, a devenit ținta unor comunistoizi, foști turnători la securitate butonați politic și a unui grup de interese cu comandă politică!

Câștigul grănicerilor imperiali din cele 44 de comunități românești, militarizate prin jurământ în 1763, a fost încă de la început unul care a asigurat înființarea de școli pentru luminarea minților odraslelor celor înrolați. Faptul că, Maria Therezia a donat păduri și pășuni capilor de familii din cele 44 de sate transformate în comune grănicerești, sate care făceau parte din districtul militarizat și aveau administrație proprie, pentru a funcționa ca un tot unitar, proprietăți cu care, ulterior aceștia prin sentințele chezaro crăiești au fost împroprietăriți, a permis celor 44 să se dezvolte și să adune fondurile necesare cu care, ulterior, la Năsăud s-au construit licee, institutul militar, casina, case de locuit pentru militari, dar și alte clădiri necesare bunei funcționări a districtului. Toate proprietățile, indiferent că au ajuns la Familiile Grănicerești sau în fondurile de provente și de montur s-au aflat de la bun început sub incidența expresă a proprietății indivize, folosite cumulativ! Ulterior desființării Regimentului II Năsăud, și după jertfa de 10 ani a lui Vasile Nașcu în instanțele vieneze, averile grănicerești, în 1861, au fost recunoscute de către imperiali ca fiind ale urmașilor din familiile grănicerilor. Apoi a venit transformarea fondurilor, așa numite de la Năsăud, adică cel de provente și montur în fondurile școlastice, din care urmau să se dea burse, după ce toți delegații din cele 44 de foste comunități grănicerești au hotărât acest lucru, de comun acord și în unanimitate, punând încă o dată pecetea indiviziunii grănicerești pe tot ce era și urma să sporească averea fondurilor școlare. Cele două feluri de averi grănicerești s-au separat astfel: averile celor 44, care prin CF-uri reconoscibile și astăzi au ajuns la familiile grănicerești din fiecare fostă comună grănicerească, din toate cele 44 de comunități, totalul pădurilor ajungând la 120.000 de hectare pădure, fără pădurile de folosință, potrivit M.Of. din 1933 și, averile de la Năsăud, administrate de reprezentanții celor 44 și care urmau să susțină construirea de școli, plata dascălilor și asigurarea de burse și stipendii pentru urmașii grănicerilor înscriși în procese de învățământ la gimnazii, școli superioare și școli doctorale. Un asemenea ajutor financiar ajungea atât pentru plata chiriei, mâncare, cărți și cumpărarea a două rânduri de haine, potrivit scriitorului Teodor Tanco, care cita din documentele privind școlarizarea la Viena și Graz a strămoșului său, fost director al gimnaziului din Năsăud, doctorul în matematici, Paul Tanco!

Scurt istoric: Regimentul II de Graniță şi averile de la Năsăud. Construirea de școli, plata dascălilor, burse și stipendii pentru urmașii grănicerilor

Între anii 1763-1851 a funcţionat în ţinutul năsăudean „Regimentul al II-lea grăniceresc năsăudean” – înfiinţat de către Imperiul austriac, din care au făcut parte un număr de 44 comune grănicereşti: Năsăud, Rebrişoara, Rebra, Parva, Nepos, Feldru, Ilva Mică, Leşu, Ilva Mare, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Rodna, Maieru, Sângeorz-Băi, Salva, Coşbuc, Bichigiu, Telciu, Romuli, Mititei, Mocod, Zagra, Poienile Zăgrii, Suplai, Găureni, Runcul Salvei, Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii Bârgăului, Prundul Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Monor, Gledin, Şieuţ, Sântioana, Mărişelu, Budacul de Sus, Ragla, Morăreni, Ruşii Munţi, Şanţ.

În perioada în care a funcţionat, prin contribuţia materială a locuitorilor, dar şi ca o recunoaştere a jertfelor pe câmpurile de luptă ale soldaţilor grăniceri au fost dobândite o parte din „averile grănicereşti năsăudene” compuse din construcţii, terenuri agricole, păşuni, păduri grănicereşti, situate pe teritoriul actual al judeţelor Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Suceava. Între anii 1764-1851, adică în perioada în care a funcționat efectiv regimentul, veniturile fondurilor grănicereşti s-au ridicat la considerabila sumă de 1.562.210 florini, la care au contribuit prin taxe cele 43 joagăre, 160 de mori, la care s-au mai adăugat veniturile din dreptul de cârciumărit, plutărit, exploatarea pădurilor, taxe plătite de grăniceri și din alte resurse economice. Din aceste fonduri s-au construit şcoli, locuinţe pentru personalul militar, drumuri şi poduri, s-au amenajat măcelării, birturi şi alte spaţii comerciale.

În anul 1851, după ce în ianuarie s-a desfiinţat regimentul de graniţă, reprezentanţii celor 44  comune grănicereşti s-au întrunit la Năsăud, la 13 martie 1851 şi, au hotărât ca proprietăţile fondurilor să nu se împartă între comune, ci să rămână într-un tot indivizibil și să se administreze în comun. Din veniturile obţinute să se înfiinţeze şi să se susţină material şcolile româneşti, să se acorde burse şi stipendii pentru elevii şi studenţii cu rezultate bune la învăţătură, proveniți din cele 44 de comune – un lucru extrem de important care a diferențiat urmașii grănicerilor din zona Năsăudului de cei de la Orlat, Secuime și Culoarul Timiș Cerna, care au împărțit bunurile, după desființarea regimentelor de care au aparținut.

La Năsăud, administrarea cumulativă și păstrarea indiviziunii a dus la o adevărată revoluție educațională și la transformarea opidului într-un centru care iradia cultură, asemeni Blajului și Sibiului. Nu întâmplător, în anii următori, foarte mulți beneficiari ai burselor grănicerești năsăudene au devenit membri ai Academiei Române, ajungându-se până acolo, încât, densitatea academicienilor năsăudeni în forul cultural superior a fost cea mai mare pe unitatea de suprafață!

Hotărârea luată în adunarea generală, din acel martie 1851, a cuprins, în redactarea originală, următoarele prevederi: „ca munţii să rămână şi pe viitor aşa împărţiţi între comune, după cum au fost pe timpul graniţei, iar cei ce nu au fost împărţiţi, să rămână tot aşa, respectiv veniturile de la aceştia să incurgă, (n.n. să se facă venit) şi pe viitor în acele fonduri, în care au incurs atunci; ca fondurile şcolare să se susţină şi să rămână destinate pentru scopul înfiinţării lor; ca fondul de montur (fondul din care se purtau campaniile militare) să nu se împartă între comune, ci să rămână ca o avere concretă şi nedisputată şi, fiindcă scopul pentru care s-a înfiinţat acesta a încetat, aşa se destinează spre a se da din veniturile sale stipendii (n.n. burse) la fiii şi descendenţii grănicerilor din acest regiment, care vor studia la institutele mai înalte”; Adunarea a ales o comisie formată din nouă persoane, căreia i s-a încredinţat administrarea respectivelor fonduri şi a veniturilor acestora. Aceasta este considerată primul organ executiv al fondurilor grănicereşti din Năsăud, al cărui preşedinte a fost ales vicarul Macedon Pop. A fost urmat începând cu anul 1859 de către Grigore Moisil – vicarul Năsăudului, cel care a condus asociaţia timp de peste 30 ani.

În anul 1892, în urma protocolului încheiat la 27 decembrie s-a hotărât, potrivit lucrării ” Petiții din granița năsăudeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, Editura Eikon, 2012, autori istoricul Adrian Onofrei și Gelu Buta, următoarele:

“1.Toate fondurile așa numite cofiniare înființate în timpul cât a sustat Regimentul al II –lea Român de frontieră în Transilvania și adică: Fondul așa numit al proventelor și al monturului (Montururs und Proventen fond) să nu se împărțească între proprietarele comunități, fără să rămână așa laolaltă și să formeze un întreg nedesparțiver al comunităților proprietare precum au fost și pe timpul sustării regimentului și fiecare comunitate să aibă la totul acesta numai o parte ideală inescindibilă (inseparabilă, de neseparat, ca bun comun, indiviză).

2.Fondul așa numit al monturului să aibă numirea de «Fondul de stipendii» iar fondul așa numit al proventelor, consacrându-se cu totul pentru școli să se numească «Fondul scolastic».

3.Toate izvoarele fondurilor acestora, de stipendii și scolastice precum sunt regaliile, adică dreptul de cârciumărit dimpreună cu cârciumăritul așa numit de trei luni de toamnă, apoi munții și pădurile care și până atunci au fost destinate exclusiv spre sporirea acestor fonduri și, apoi, ori care alte izvoare care s-ar mai deschide dintre acestea precum mori de tot soiul, mașini, fabrici, plutărit și iarăși, ce s-ar cumpăra ori dona pentru aceste fonduri și scopul lor să se comaseze așa încât acelea să formeze un complex de bunuri ale fostelor comunități mărginare și să aibă numirea de munți ai fondului respectiv, Scolastic sau de Stipendii.

4. Întreg complexul acesta de bunuri să se administreze laolaltă, în comun, prin comitetul cofiniar, ce a sustat și până la 1865, de la desființarea regimentului în 1851.

5.Din interesele și veniturile curate ale fondului de stipendii să se formeze stipendii amăsurat împrejurărilor din care să se împărtășească numai fiii celor 44 de comunități cofiniare, care au constituit Regimentul al II-lea Român de margine și sunt proprietarele fondului acestuia.

6. Reprezentanții comunităților proprietare luându-și deviză «literatura și cultura poporului român în toate ramurile de știință, arte și meserii» destinară fondul până atunci numit «al proventelor» și apoi Scolastic, pentru susținerea a 5 școli triviale: din Monor, Borgo Prund, Sângeorgiu, Telciu și Zagra, a Școlii Normale din Năsăud, precum și pentru fondarea și ridicarea unui gimnaziu complet național, român din Năsăud, poftind apriat ca limba de predare să fie cea română și în timpul existenței sale să poarte numirea de «Gimnaziul Francisc Iosefinian».

7. Supra-inspecțiunea peste numitele fonduri și administrarea lor, comunitățile fondatoare au concrezut-o (încredințat-o) Oficiului Politic districtual din Năsăud și Consistoriului episcopului diocezan.

8. Administrarea însăși a acestor fonduri și-a susținut-o comitetul grănițeresc, care poartă numele de «Comitetul fondurilor scolastice grănițerești din Districtul Năsăudului», și care își alege din mijlocul său un organ executiv numit «Comisiunea administratoare de fondurile scolastice din Districtul Năsăudului».

Testamentul foștilor grăniceri a fost făcut în favoarea descendenților legitimi

Documentul citat a constituit testamentul foștilor grăniceri, din al II-lea Regiment român de graniță din Transilvania, cunoscut și ca nr. 17, supranumit Instrumentul Fundațional pentru institutele de învățământ și educațiune din Districtul Năsăudului în Transilvania și a fost făcut pentru apărarea determinațiunilor în favoarea descendenților lor legitimi.

După Marea Unire din anul 1918, Tribunalul Bistriţa prin hotărârea civilă nr.1679/27.10.1924 a dispus înscrierea în registrul persoanelor juridice a asociaţiei ca persoană juridică existentă, conform Legii nr.21/1924 privind asociaţii şi fundaţii. Prin hotărârea tribunalului a fost repus în vigoare primul statut intitulat „Instrumentul fundaţional”, pe baza căruia a funcţionat asociaţia grănicerilor năsăudeni în perioada 1924-1950, iar în ultima perioadă de existenţă cuprinsă între 1951-1958 pe baza unui nou statut, impus de autorităţile comuniste.

Recunoașterea proprietăţii cumulative a celor 44 comune grănicereşti asupra bunurilor imobile cuprinse în cele două fonduri – şcolastic şi de stipendii – a fost făcută prin Decizia Împăratului Austro-Ungariei din 23 martie 1871, în care se precizează că se va întocmi „carte de proprietate fundamentală” care face parte integrantă din statut. Pădurile, terenurile agricole şi clădirile au fost înscrise şi în cărţile funciare pentru opozabilitate faţă de terţi (cca. 150 cărţi funciare), cu particularitatea unică în sistemul de carte funciară că, proprietatea a fost înscrisă direct pe numele fondurilor cuprinse în bugetul asociaţiei, în loc să fie înscrise ca proprietate tabulară a „asociaţiei grănicereşti” ca persoană juridică. 

În cărţile funciare unele imobile au fost înscrise în „foaia de proprietate” sub denumirea „Direcţia Silvică de gospodărire a pădurilor celor 44 comune grănicereşti”, care avea în subordine 10 ocoale grănicereşti particulare. A fost înfiinţată în anul 1890, ca urmarea retrocedării pădurilor grănicereşti, prin Legile maghiare nr.XVII, nr.XVIII şi nr.XIX, cu scopul de a administra în regim silvic aceste păduri. După Marea Unire a fost adoptat Decretul nr.2187/28.06.1924 prin care s-a dispus ca pădurile grănicereşti să fie administrate sub controlul statului.

Pentru eficientizarea exploatării pădurilor grănicereşti, în anul 1925, asociaţia grănicerească a înfiinţat „Societatea pentru exploatarea pădurilor celor 44 comune – REGNA” – cu un număr de 8 fabrici şi depozite de cherestea pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud şi Suceava, având 1.700 angajaţi. În anul 1948 societatea „Regna” a fost desfiinţată de regimul comunist, iar bunurile acesteia au fost preluate de către I.F.E.T. Bistriţa-Năsăud, iar după 1989 activele Regna au fost luate cu japca de câțiva securiști și apropiații acestora.

În perioada 1851-1950 asociaţia fondurilor grănicerești şi-a schimbat denumirea de mai multe ori, aşa cum rezultă din documentele de arhivă şi statute:

– Comitetul Fondurilor Scolastice Grănicereşti din Districtul Năsăudului – conform „Instrumentului fundaţional” adoptat în anul 1865 (cap.VII lit.f);

– Fondurile Central Scolastice şi de Stipendii, conform Statutului adoptat în anul 1889 (art.1);

– Fondul Central Şcolar şi de Stipendii din Districtul Năsăudului, conform deciziei civile nr.1679/1924 a Tribunalului Bistriţa.

Odată cu instaurarea regimului comunist, autorităţile au căutat să-şi impună controlul asupra asociaţiei, prin adoptarea în anul 1950 a unui nou Statut, fără consultarea reprezentanţilor comunelor. A fost schimbată denumirea asociaţiei în „Asociaţia pentru administrarea bunurilor grănicereşti” iar sediul a fost mutat la Bistriţa, peste voinţa adunării generale.

Treptat, în perioada 1948-1958, asociaţia a fost deposedată abuziv de averile comune, cu toate că nu a putut fi etichetată drept „asociaţie exploatatoare”. Prin decretul nr.177/1948 au fost naţionalizate cele trei şcoli construite în Năsăud, respectiv: clădirea Liceului G. Coşbuc, clădirea internatului liceului (actuala şcoală generală M. Eminescu) şi clădirea Liceului teoretic de fete (actualul Colegiul Silvic).

Pădurile grănicereşti existente pe teritoriul judeţului Suceava şi Bistriţa-Năsăud au fost naţionalizate în acelaşi an, în temeiul Constituţiei adoptate în anul 1948, care, în art.6 prevedea că pădurile constituie, „bun al întregului popor”. Nu s-a emis vreun act normativ individual pentru asociaţia grănicerească, astfel că preluarea faptică, de către instituţiile silvice nu a avut temei legal. Celelalte bunuri mobile şi imobile, constând din terenuri agricole, clădiri, fabrici de cherestea, inventarul mobil, au fost preluate fără expropriere prealabilă. Prin Decizia nr.14/1958 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Cluj, s-a dispus abuziv lichidarea asociaţiei grănicereşti, care, practic a fost obligată să-şi înceteze activitatea. 

Reînființarea asociației făcută și desfăcută de politruci și foști turnători ai securității, scopul fiind controlul și ”dispariția” averilor! Testamentul strămoșilor călcat în picioare iar moștenirea pulverizată!

După căderea regimului comunist, la iniţiativa unui grup de intelectuali, a fost convocată la Salva adunarea reprezentanţilor celor 44 localităţi foste grănicereşti, ce a avut loc la 13 iunie 1990 pe terenul „Mocirla” unde a fost tras pe roată Tănase Todoran, alături de ceilalţi martiri năsăudeni: Vasile Oichi din Telciu, Grigore Manu din Zagra, Vasile Dumitru a Popii din Mocod, care au fost omorâți prin spânzurare la 10 mai 1763. S-a hotărât să se reînfiinţeze asociaţia grănicerilor năsăudeni, sub o nouă denumire „Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene”, cu scopul de a recupera fostele averi grănicereşti, iar din veniturile obţinute să se acorde din nou burse elevilor de liceu şi studenţilor și să se sprijine activitatea şcolilor.

Prin hotărârea nr.40/10.10.1990 a Judecătoriei Năsăud s-a aprobat reînfiinţarea asociaţiei grănicereşti, având ca membri cele 44 foste comune grănicereşti menţionate în „Instrumentul fundaţional”. Numai că, pe parcursul existenței acesteia, supranumită UCGN, adică Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene, grupuri tot mai mari de politruci au intrat în Adunarea generală a organizației și, pas cu pas, au capturat prin diverse metode pârghiile de conducere a asociației. Începând cu anul 2009, primari de la toate partidele, dar cu precădere de la PSD au ocupat ilegal locurile moștenitorilor grănicerilor din Consiliul Director pentru a putea deturna scopul și obiectivele pentru care s-a înființat UCGN. Și, deși în 2011, prin sentința 1148, instanța a decis că primarii UAT-urilor în care sunt înglobate foste comunități grănicerești nu au nici un drept în a se amesteca în trebile UCGN, ca să nu mai vorbim de faptul că prin Decretul regal 3013, din septembrie 1940, se stipulează în clar că, primarii comunelor nu vor putea face parte din executivul administrațiilor grănicerești, decât dacă renunță la funcția din fruntea comunei, infiltrarea la ordin a acestora a continuat, ajutată și de o justiție incompetentă și probabil coruptă. Așa s-a ajuns ca, în 2021, UCGN să fie condusă de un fost turnător la securitate, care încă nu beneficiază de o sentință care să-i repereze ”onoarea”, și primar PSD pe deasupra, pe nume Gheorghe Onul, și de un Consiliu Director propus pe o listă făcută la PSD și votată în bloc, cu încălcarea vechilor statute, a actualului statut și a unor legi în vigoare, ca să nu mai vorbim de lipsa totală a legitimității.

Recuperarea averilor, după 1990

Asociația ”Uniunea comunelor Grănicerești Năsăudene”, înființată în iunie 1990, potrivit documentelor citate mai sus, recuperează cu greu și în timp îndelungat o mică parte din averile grănicerești, adunate de-a lungul a peste 200 de ani, din cauza cadrului legislativ deficitar dar și ineficient, dar și din cauza capturării UCGN de către mafia politică prin intermediul primarilor și viceprimarilor promovați în funcții executive în cadrul organizației. Astfel în virtutea temeiului legal conferit de legile: 1/2000, 10/2001 și 247/2005 se recuperează următoarele proprietăți:

-294 ha pădure situată la Coșna, 67 ha pădure la Tărpiu, 57 ha pădure în Cristeștii Ciceului, 9 ha teren livadă în Ghinda, 33 de hectare pădure la Șieu, 1.469 mp cu construcțiile aferente din Năsăud, str. Poderei nr.1, 11.253 mp, Năsăud, nr 1.  Poderei, teren și construcții în suprafață de 1.506 mp. Năsăud, strada Poderei nr 1, teren 4. 464 mp și construcții aferente( brutărie și cămin cultural) restituite în natură la Cristeștii Ciceului și 10.643 mp în echivalent bănesc la PFF, teren 10.668 mp și construcție Coșna, Suceava

– 4 clădiri la Bistrița, cunoscute drept Spitalul de pe Independenței, obținute în urma dosarului 123/2014, prin sentința Curții de Apel Cluj, în sept 2017, înscrise la OCPI în proprietatea UCGN, în urma sentinței CA Cluj.

-pe rol la Tribunalul Mureș se află dosarul 835/2009, în care UCGN se judecă cu Primăria Năsăud pentru retrocedarea a mai multor clădiri și terenuri din Năsăud, toate proprietăți grănicerești;

-la Primăriile Prundu Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Telciu, Romuli, Rodna, Zagra, au fost depuse notificări privind solicitarea proprietăților grănicerești existente pe teritoriul acestor UAT-uri. Notificările se află în blocaj administrativ, politicul nedorind retrocedarea fostelor proprietăți către UCGN, iar politrucii din executivul UCGN neavând interes să recupereze acele proprietăți, ci dimpotrivă, într-un fel de complicitate au închis ochii la folosirea și dezmembrarea proprietăților, exemple: Prundu Bârgăului, Bistrița Bârgăului, RNP;

-La RNP, filiala Bistrița-Năsăud se află, de asemenea notificări nerezolvare privind solicitarea retrocedării a peste 50 de cabane forestiere, care au aparținut fostei Direcții Silvice Bistrița, instituție privată înființată de către administrația grănicerească pentru a superviza activitatea celor 10 ocoale silvice grănicerești;

-patrimoniul Regna nu a fost solicitat la retrocedare, deși acesta a constituit averea celor 44 de comune și, până astăzi, proprietățile grănicerești administrate de Regna sunt pulverizate prin firme fantomă și activități suveică pentru pierderea urmelor, în urma ingineriilor financiare, făcute la adăpostul serviciilor secrete și a politicului.

Nici până în ziua de astăzi, nu au fost făcute demersuri pentru recuperarea muntelui Dosul Stânișoarei, în suprafață de 4500 de hectare, câștigat în instanță cu acte false de UAT Șanț! CF 13, prezentat ca document de proprietate a UAT Șanț, fiind falsificat!

Spitalul de pe Independenței sau Palatele grănicerești din Bistrița, devenit ținta samsarilor de terenuri și a dezvoltatorilor

Recuperat în urma unui proces ce a durat trei ani, deși speța a constituit-o doar anularea unei dispoziții administrative emise de actualul jupân al județului Bistrița-Năsăud și nu o retrocedare în sine, Spitalul de pe Independenței din Bistrița, fost sediu la Direcției Silvice grănicerești, a polarizat interesul politrucilor și slugilor acestora. Astfel, deși inițial, șefului Consiliului Județean BN, pesedistul Radu Moldovan, în iunie, 2012, după instalarea în funcția de jupân al județului, a semnat dispoziția 143, cu valoare de titlu de proprietate, conform Legii 10/2001, ulterior s-a răzgândit și încercat din răsputeri să întoarcă în favoarea sa și a camarilei calitatea de proprietar al celor patru clădiri, cunoscute ca spital. În decembrie, 2013, Moldovan a semnat o altă dispoziție, fără ca instanța să o fi anulat pe acea cu nr. 143, aflată în vigoare, cea de-a doua, 305, fiind total ilegală. Sigur că, rolul competențelor discutabile ale juriștilor grupați în jurul acestui personaj cu accente tragicomice și infracționale, despre care am aflat din motivarea sentinței prin care Curtea de Apel Cluj a desființat, așa cum era de așteptat, dispoziția 305 din dec 2013, ca răspuns la solicitarea făcută argumentat și pe lege în dosarul 123 din 2014, de către UCGN, ar fi fost ca, prin contencios administrativ să ceară, pentru început anularea 143, ca să poată emite o alta, gen 305, dar, se pare că, potrivit ”urmelor” mintea strâmbă a unor hoți din administrația județeană a găsit mai potrivit să șteargă urmele emiterii dispoziției 143, cât și cele ale traseului acestui document important, cu valoare de peste 2 milioane de euro, decât să se adreseze instanței, și nu în ultimul rând ” să fure și să distrugă” înscrisul atât de valoros?!

Despre ingineriile operate prin documentele publice ale județului Bistrița-Năsăud, pentru a ”păstra” clădirile grănicerești, slugile de la UCGN care și-au dat cu tesla în c…. pentru a îndeplini ordinele lui Moldovan și dosarele paralele ale unor juriști paraleli cu legea, din administrația lui Radu Moldovan vom informa cu probe într-un episod viitor. În ce privește furăciunile de la UCGN, falsurile în documente, unele dintre ele furnizate unor instanțe în dosare aflate pe rol, de către pesediștii înșurubați la ordin în UCGN, așa zișii ”hoți de patrimoniu”, pentru a face praf averile grănicerești avem probe și vă vom pune la dispoziție ce știm despre aceștia și despre scopurile lor, altele decât cele ale stră-strămoșilor noștri grănicerii, care au lăsat prin testament ca AVEREA de la Năsăud să nu se împartă, să nu se greveze și să nu se înstrăineze, ci să fie sporită și administrată cu scopul de a sprijini educația urmașilor, urmaților lor, în vecii vecilor, amin!

Până atunci, vinderea către M.I.S Grup, cu ajutorul unui notar adus din Cluj, la un preț sub cel al pieței, dar în primul rând fără consultarea tuturor fostelor comunități grănicerești, membre asociate ale UCGN, cu încălcarea statutului în vigoare și ÎMPOTRIVA legitimității calității proprietății indivize, ca să nu mai vorbim de testamentul foștilor grăniceri, este cel puțin ILEGALĂ, Neavenită și IMORALĂ. Dar, nădejdea noastră este că Dumnezeu va face și de data aceasta dreptate și, așa cum s-au găsit judecători care să decidă pentru adevăr în dosarul 123, se vor găsi și cei care să anuleze un contract a cărui scop este doar îmbogățirea unora sau altora și nu înființarea unei UNIVERSITĂȚI la Bistrița, pentru ca acest județ să se poată ridica educațional și profesional și să poată fi condus de persoane cu competențe, nu doar de chelneri, magazioneri, tafiști și drujbiști….

Bibliografie:

-”Petiții din granița năsăudeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, Editura Eikon, 2012, autori Adrian Onofrei și Gelu Buta;

– ”Satele de după târg: Sântioana și Mărișelu”, autor Florica Dura, volum în curs de apariție, scris și pe baza observațiilor și rezultatelor documentate ale cercetărilor personale în calitate de reprezentant al comunității Sântioana în AG a UCGN, începând cu februarie 2013;

-copii după notificări făcute în termen de UCGN către UAT-urile menționate mai sus, sentințe obținute în calitate de intervenient accesoriu și, articole de presă, publicate în www.ziarul-bn.ro și gazetadebistrita.ro, sentințe definitive și CF-uri care atestă dreptul de proprietate și tipul de proprietate al imobilelor terenuri și clădiri din zestrea lăsată moștenire de foștii grăniceri.

Florica Dura