Gazeta de Bistriţa vă prezintă o nouă serie a averilor angajaţilor Poliţiei din Bistriţa-Năsăud, de data aceasta oprindu-ne, în mare parte, asupra şefilor de servicii din cadrul IPJ BN. Unii dintre aceştia, chiar dacă nu excelează la numărul caselor şi terenurilor din proprietate, ba din contră, nu au nimic înregistrat pe numele lor din aceste categorii, sunt proprietari a două sau trei autoturisme.

 

Şeful de la Rurală Beclean, doar trei maşini

Şeful Poliţiei Rurale Beclean, comisarul şef Adrian Dumitru Cîmpan, are declaraţia de avere aproape albă. Potrivit documentului completat anul trecut, comisarul şef nu deţine nici un bun imobil în proprietate. Singurele bunuri pe numele său sunt se pare doar trei autoturisme, dintre care două au fost achiziţionate înainte de a-şi completa declaraţia de avere din 2016. Astfel, dacă în 2015 comisarul şef declara că are în proprietate un autoturism Skoda fabricat în 1995 şi un autoturism Dacia Logan fabricat în 2010, în ograda familiei a rămas  doar cel din urmă. Lângă Dacia Logan au mai apărut o Skoda Octavia cu an de fabricaţie 2005 şi un Ford Focus fabricat în 2007.

Din postura de şef al Poliţiei Rurale Beclean, Adrian Dumitru Cîmpan a încasat, în 2015, salarii în cuantum de 52.814 lei (circa 4.400 lei lunar). Comisarul şef menţioneazăcumulat, în declaraţia sa de avere, veniturile obţinute, în 2015, de soţia sa, cadru didactic, împreună cu fiul lor, angajat al Inspectoratului de Jandarmi Alba, fără să precizeze exact cât a încasat unul şi cât celălalt. Suma precizată este de 34.200 lei. Consultând însă declaraţia de avere a fiului familiei Cîmpan, Cătălin, document postat pe site-ul Jandarmeriei Alba, aflăm că acesta a încasat în anul anterior salarii în cuantum de 12.500 lei, la care se adaugă încă 4.500 lei – norma de hrană, o primă de instalare în valoare de 1.300 lei şi o soldă lunară de student în valoare de 1.350 lei. Per total, Cătălin Cîmpan a încasat în 2015, suma de 19.300 lei. Făcând diferenţa, aflăm şi câţi bani a încasat în 2015 de la Şcoala Gimnazială Telciu, doamna Cîmpan: 14.900 lei (circa 1.200 lei lunar).

 

Teren, casă şi maşină, ca tot omul

Şeful Poliţiei Rurale Sîngeorz-Băi, comisarul şef Daniel Căldărea, stă ceva mai bine decât colegul său de la Beclean. Astfel, potrivit declaraţiei sale de avere, comisarul şef Căldărea este proprietarul unui teren intravilan de 600 m.p. şi al unei case de locuit de 110 m.p., ambele situate în oraşul Năsăud, plus un autoturism marca Ford, fabricat în 2002.

Din postura de şef al Poliţiei Rurale Sîngeorz-Băi, comisarul şef Căldărea a încasat în 2015, salarii în cuantum de 56.075 lei (circa 4.700 lei lunar). Soţia sa, angajata Spitalului Orăşenesc Năsăud, a obţinut încasat 14.400 lei (circa 1.200 lei lunar). La aceste venituri se adaugă alocaţia copiilor, în valoare de 1980 lei, dar şi o bursă de studii în cuantum de 1.500 lei, acordată de Primăria Năsăud fiului cel mare al familiei, Cristian, unul dintre olimpicii de renume ai judeţului Bistriţa-Năsăud.

 

Paul Andreica: teren şi trei autoturisme

Comisarul şef Paul Andreica, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ BN, este proprietarul unei suprafeţe de 6 ari de teren intravilan în municipiul Bistriţa, dar şi a trei autoturisme: un BMW fabricat în anul 2000, o Toyota din 1997 şi un Smart din 2000.

Pe lângă aceste bunuri, comisarul şef Andreica are economii la bănci de aproape 36.000 lei.

Potrivit declaraţiei sale de avere, în 2015, şeful de la Investigaţii Criminale a încasat salarii în cuantum de 70.852 lei (peste 5.900 lei lunar), în timp ce soţia sa, şi ea angajata Inspectoratului de Poliţie Judeţean BN, a obţinut salarii în valoare de 21.158 lei (circa 1760 lei).

 

Lupşa de la Economic, două maşini şi o motocicletă! Dar mai are ceva pe lângă

Comisarul şef Mihai Ovidiu Lupşa, şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, deţine două terenuri intravilane, ambele achiziţionate în anul 2005. Unul, în suprafaţă de 1.210 m.p., este situat în cartierul Unirea, iar celălalt are o suprafaţă de 1.000 m.p. şi este situat în cartierul Viişoara. Tot în Unirea, comisarul şef Lupşa are şi o casă de 235 m.p., construită în 2007.

Pe lângă aceste proprietăţi, şeful de la Investigare a Criminalităţii Economice deţine două autoturisme – un Ford din 2007 şi o Mitsubishi din 2013, dar şi o motocicletă marca Yamaha fabricată în 2007.

În declaraţia de avere, comisarul şef Lupşa menţionează două credite bancare în valoare totală de 49.700 lei, unul dintre acestea expirând anul acesta.

Salariile încasate în 2015 de comisarul şef Lupşa se cifrează la 58.160 lei (circa 4.800 lei), în timp ce soţia sa, angajata Finanţelor Publice BN, a obţinut salarii în cuantum de 63.525 lei (circa 5.300 lei lunar).

 

Şugar şi Pintilie, câte două maşini fiecare. În rest, nimic

Şeful Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ BN, comisarul şef Ion Marius Şugar, nu deţine bunuri imobile în proprietate. Singura sa avere, conform documentului completat anul trecut, este compusă din două autoturisme, un Audi A6 fabricat în 2006 şi un Audi A4 din 2002.

De la IPJ BN, comisarul şef Şugar a încasat în 2015, 63.014 lei (circa 5.250 lei lunar), în timp ce soţia sa, angajata ITM BN, a obţinut salarii în cuantum de 35.492 lei (peste 2.950 lei).

Comisarul şef Gabriel Cătălin Pintilie, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, are declaraţia de avere aproape albă ca şi cea a colegului său de la Serviciul Criminalistic.

Singurele bunuri pe care le are în proprietate sunt două autoturisme: un BMW fabricat în 2005 şi un Volkswagen Polo din 2001.

Din 2006, Gabriel Pintilie plăteşte rate pentru un credit bancar în valoare de 42.000 lei, scadent în 2026.

Salariile încasate de la IPJ BN de comisarul şef Pintilie se cifrează la 52.839 lei (circa 4.400 lei lunar), iar soţia sa, angajata aceleiaşi instituţii a încasat 27.538 lei (aproximativ 2.300 lei lunar).

 

Câmpan de la Arest preventiv a adunat ceva în timp

Comisarul şef Daniel Cîmpan, şeful Centrului de reţinere şi arestare preventivă din cadrul IPJ BN se poate lăuda cu o stare mai bună. Potrivit declaraţiei sale de avere, Câmpan este proprietarul a două suprafeţe de teren arabil, unul de 950 m.p., în Unirea şi unul de 5.770 m.p., în Josenii Bîrgăului, dar şi a două suprafeţe de teren intravilan situate în Bistriţa, una de 400 m.p. şi una de 480 m.p. Cele patru suprafeţe de teren au fost achiziţionate în anii 2003, 2007, 2011 şi 2013. Totodată comisarul şef are şi două case de locuit, una de 90 m.p., cumpărată în 2003 şi una de 160 m.p., construită în acelaşi an. De asemenea, şeful Centrului de reţinere şi arestare preventivă deţine două autoturisme, un Opel Corsa din 2008 şi un Audi A6, fabricat în 2007.

În 2015, comisarul şef Câmpan a luat un împrumut în valoare de 20.000 de euro de la o persoană fizică, bani pe care trebuie să îi returneze până în anul 2021.

Salariile încasate de la IPJ BN, în 2015, de şeful Centrului de reţinere şi arestare preventivă, se cifrează la 57.203 lei (aproximativ 4.800 lei lunar). Soţia sa, angajata Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, a încasat 23.828 lei (peste 1.980 lei lunar).

 

Cimpoieşu de la Proximitate Bistriţa, 3 maşini şi-un apartament

Agentul şef principal de poliţie Iosif Cimpoieşu, şeful Poliţiei de Proximitate Bistriţa, este proprietarul unui apartament de 45 m.p., situat în Bistriţa, dar şi a trei autoturisme: un Ford Focus fabricat în 2003, o Dacia 1310 din 1996 şi un BMW fabricat în 2009.

În 2015, Iosif Cimpoieşu a contractat un credit în valoare de 39.000 lei, pe care trebuie să îl achite până în anul 2020.

De la IPJ BN, şeful Poliţiei de Proximitate Bistriţa a încasat salarii în cuantum de 45.600 lei (3.800 lei lunar), în timp ce soţia sa, angajata Inspectoratului Şcolar Bistriţa-Năsăud, a avut venituri în valoare de 12.600 lei (1.050 lei lunar). Aceeaşi sumă este precizată şi în cazul fiului/fiicei, angajat(ă) la compania Leoni Bistriţa.

2 COMENTARII

  1. Si care-i „baiul ” atata vreme cat si le-au facut prin munca lor si al membrilor de familie ? Ce ati vrea sa fie niste „sarantoci ” cu nadragii rupti in c.ur … ? Nu cred ca v-ar placea sa-i vedeti astfel iesind in „multime „… ! Din contram eu zic ca sunt foarte OK ! Cica 3 masini, dar nu spuneti ca toate 3 nu valoraza nici 5 mii de euro… etc. etc…

  2. Normal ca au,ca mita care o primesc sa nenoroceasca oameni nevinovati!!!!!!
    Sunt prietena lor,care le fac zilele fripte,care nu ma las pana nu se face dreptate,sunt”nebuna” care nu i las sa doarma linistiti!
    Sa le public porcariile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.