Deși trei porci mistreți au fost confirmați cu pestă porcină africană pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, autoritățile spun că sunt calculate doar două cazuri. Potrivit directorului Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin, unul dintre animale este un pui care provine de la o femelă care a fost găsită moartă și confirmată ulterior cu pestă porcină. Odată cu femela a mai fost găsit un cadavru de porc mistreț infestat și acesta cu pestă porcină.

Directorul executiv DSVSA Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, faptul că unul dintre porcii mistreți confirmați cu pestă porcină a fost vânat, luni, 14 ianuarie, alături de alți cinci, de reprezentanții fondului de vânătoare Agrieș, iar alți doi au fost găsiți morți în aceeași zonă.

Reprezentanţii fondului de vânătoare Agrieş au vânat şase mistreţi. Probele au fost trimise la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor (LSVSA) Bistriţa, s-au analizat la nivel de DSVSA, după care au fost trimise la LSVSA Maramureş. Între timp, au avut elemente că în zonă ar fi doi mistreţi în agonie sau morţi. Aceştia au verificat, având în vedere şi posibilitatea de a lăsa urme, şi a doua zi, marţi, au găsit încă două cadavre de la mistreţi. Au luat de la DSVSA materialele necesare pentru a le recolta şi a le transporta la laborator pe cele două cadavre. Am recoltat probele, am dispus trimiterea lor la un laborator pentru teste suplimentare, laboratorul este în Maramureş, în data de 16 ianuarie s-a emis un buletin care a fost o analiză cu test pozitiv. În aceeaşi zi, maşina de la DSVSA BN , am preluat probele şi le-am transportat la IDSA – laboratorul naţional de referinţă pentru confirmare„, a declarat Ioan Bogolin.

Șeful DSVSA Bistrița-Năsăud spune că rezultatele au venit abia joi, 17 ianuarie. De asemenea, acesta a mai precizat că, deși este vorba de trei porci mistreți, în scripte sunt calculate doar două cazuri.

În cursul zilei de ieri, 17 ianuarie, s-a confirmat, târziu am avut rezultatele, iar dimineaţă am primit buletinul de analiză cu confirmarea pestei porcine africane. Din cei şase porci vânaţi, unul a fost pozitiv. Acesta a fost vânat în acelaşi loc unde au fost găsite cele două cadavre. Avem două cazuri, pentru că se consideră un singur caz de pestă porcină africană dacă este vorba de femelă mamă şi purcelul de la ea. În aceasta situați, purcelul de aproximativ 30 kg, care a fost vânat, s-a dovedit că este un purcel de la scroafa găsită moartă. Deci avem o mamă și un purcel, care este un caz, și cu un mascul, care este cel de-al doilea caz„, a explicat directorul executiv Ioan Bogolin. 

Sub coordonarea prefectului Ciprian Ceclan, joi, a fost convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea unor măsuri care au fost deja puse în aplicare. Vineri a fost convocată o nouă şedinţă a CLCB Bistriţa-Năsăud pentru adoptarea unor măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea PPA, precum şi adoptarea zonelor de restricţii.
Pentru a putea definitiva măsurile, am clarificat unele aspecte vizavi de zona pe care trebuie să o declarăm ca zonă afectată. În interiorul zonei afectate sunt două zone, una de minimum 8 km, care se consideră zonă infectată şi o zonă tampon de minim 5 km, în total zona afectată are o rază de 13 km. Am stabilit pe hărţi ce zonă este afectată la această dată şi împreună cu membrii CLCB, invitaţii din zona de vânătoare, fondurile de vânătoare implicate şi primăriile care sunt implicate momentan – Târlişua momentan – dar cu posibilitatea de extindere la Negrileşti, Ciceu Giurgeşti, Zagra„, a spus Ioan Bogolin. 

Deocamdată în zona afectată sunt teritorii din comunele Târlişlua, Spermezeu, Zagra şi Negrileşti şi şase fonduri de vânătoare. Jumătate din zona afectată este în zona Maramureş şi o parte mică dintr-o comună a judeţului Cluj. Pe o rază de 13 km sunt satele Molişet, Şendroaia, Oarzina, Lunca Sătească, Cireaş, Răcăteşu, Târlişua, Agrieş, plus terenuri ale celorlalte primării menţionate.
Măsurile se vor duce în trei direcţii diferite. Se va merge pe principiul vânării tuturor mistreţilor din zona afectată. Pentru porcii domestici din zona afectată se va merge pe principiul restricţiilor de intrare/ieşire animale şi produse de origine animală, cu posibilitatea, dacă o persoană decide, de a sacrifica porcul în exploataţie, sigur să nu existe niciun semn de boală şi orice modificare în starea de sănătate a animalului respectiv să fie notificată medicului veterinar, recoltăm probe şi dacă este negativ rezultatul se poate consuma, dacă este pozitiv se confiscă. (…) A treia categorie de măsuri se vor aplica în zona silvatică, care este în afara zonei afectate, unde se vor continua vânătorile până la strategia stabilită prin directivă, încărcătura maximă să fie de 0,5 mistreți pe km², adică 2 mistreți la 2 km²a explicat directorul DSVSA Bistrița-Năsăud.

Ioan Bogolin a mai precizat că, substanţele de decontaminare vor fi puse la dispoziţie de către autorităţile locale, care vor primi fonduri speciale de la Guvern, prin Consiliul Județean. Până ca autoritățile locale să dispună de fondurile necesare pentru a achiziționa produsele de decontaminare, acestea au fost asigurate deja de DSVSA BN. Potrivit directorului DSVSA BN, deocamdată în gospodăriile din zona afectată nu au fost semnalați porci infestați cu pestă porcină africană. 

Primele măsuri au fost deja luate în gospodăriile celor care au participat la vânătoare, fiind furnizate dezinfectante pentru intrarea/ieşirea din exploataţie la fiecare persoană participantă. La nivel local au fost deja identificaţi toţi porcii din gospodării şi vor exista o serie de restricţii pe fermă individualizată, cu dispoziţii scrise explicite cu privire la obligaţiile pe care le au fermierii. Identificarea exemplarelor de porci va continua şi în celelalte localităţi, tocmai pentru a avea o evidenţă foarte clară privind efectivele.
Totodată, au fost notificate Direcțiile Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județele Maramureș și Cluj. 

2 COMENTARII

  1. Domnul Dr Bogolin, verificati si la societatea de vanatoare URSUL BRUN, la domnul Cherhatz, ca se aude ca si dumnealui a gasit porci morti pe domeniul de vanatoare din Sieu Magherus , in urma cu circa o luna de zile . Poate nu-i adevarat, dar in Piata Decebal, am intalnit 2 vanatori pe care nu-i cunosc cu numele si care povesteau acest lucru, apoi daca este adevarat sau nu sau au discutat numai sa se afle in treaba nu stiu , dar va rog sa verificati Dvs. si intrebati-l pe domnul Dumitru Gherhatz care administreaza fondul Sieu Magherus si dealul Negru Budac . N-o spun din rautate… dar cred ca este bine sa se intervina din timp .

  2. Ar trebui modificata Legea vanatorii astfel :
    1/. Uciderea animalelor salbatice, pe timul cat cetatenii desfasoara activitatile de paza si securitate a bunurilor personale, PE PROPRIETATILE LOR , asa cum prevede L.333/2003 a pazei bunurilor, sa nu mai fie considerata infractiune de braconaj , DACA NU SUNT ACTIUNI INTENTIONATE DE URMARIRE, PRINDERE, CAPTURARE SI/SAU OCIDERE INTENTIONATA a animalelor salbatice IN SCOP DE EXERCITAREA ILEGALA A VANATORII inafara teritoriilor private , ci sunt activitati de paza prorprie a bunurilor si animalelor , in interiorul acestora ;
    2/. Societatile care gestioneaza fondurile de vanatoare, sa fie obligate PRIN LEGE , SA IA MASURI DE MENTINERE a animalelor salbatice … pe care le gestioneaza , IN AREALUL DE HABITAT AL ACESTORA , DINAFARA TERENURILOR PROPRIETATE PARTICULARA , unde sa le asigure hrana necesara, sa nu produca pagube cetatenilor , iar animalele scapate de sub supraveghere, sa poata fi ucise de catre proprietarii terenurilor si animalelor atacate , daca alta masura de alungare nu da rezultat si sistematic acestea produc pagube in terenurile, recoltele si efectivele de animale aflate in interiorul acestor proprietati private ( particulare ) ;
    3/. Animalele cu sau fara regim special, sa poata fi ucise daca produc pagube in terenurile, culturile sau animalele proprietarilor , indiferent de anotimp si indiferent daca sunt cuprinse ori nu in planul anual de recoltare , gestionat de ministerul care administreaza acest lucru ( Min. silviculturii, apelor si agriculturii… sau cum ii spune ) ;
    4/. Indiferent cand este descoperita paguba ( in timp ) si indiferent ca terenurile sunt ori nu imprejmuite , sau indiferent de numarul de paznici particulari alocati, daca animalele nu pot fi alungate , sa fie permisa uciderea lor neconditionata, de catre proprietarii terenurilor, si de catre administratorii fondurilor de vanatoare, la reclamatia scrisa a pagubitilor , prin orice mijloace aflate la indemana proprietarilor de terenuri, bunuri si animalelor acestora .

    Asa cum este astazi facuta legea vanatorii, efectiv proprietarii de terenuri sunt batjocoriti, proprietatile lor nerespectate si pentru despagubire, este atat de curveste facuta legea, incat aproape niciodata cetatenii nu pot fi despagubiti , iar animalele efectiv se hranesc, se inmultezsc si traiesc prin culturile oamenilor … scapate de sub control .
    Va asigur ca asa este in Germania, asa este in Spania, Italia … Austria, America… sau oricare alt stat modern si civilizat !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.