Știm foarte bine cum funcționează un sistem de încălzire individual și cât de multă dezbatere a fost investită în această soluție de încălzire care nu este chiar pentru toată lumea. Fiecare familie din România se confruntă cu obligația, dar și cu necesitatea de a-și încălzi individual locuința. Dar dacă acest lucru s-ar schimba? Astăzi vorbim despre câteva avantaje pe care le aduce sistemul de încălzire centralizat.

Ce este sistemul de încălzire centralizat?

Sistemul de încălzire centralizat nu este ceva inovator ci mai degrabă un sistem care schimbă puțin modul de încălzire și percepția asupra încălzirii la comun. Adică grija ta nu va mai fi să cauți pentru zile întregi un termostat Salus iT500 și să întrebi în stânga și în dreapta dacă acesta se potrivește sau nu sistemului tău de încălzire. Sistemul de încălzire centralizat are o singură sursă de agent termic ce poate încălzi simultan mai multe locuințe.

Să spunem că un astfel de sistem ar fi foarte potrivit pentru un bloc de 30 de apartamente. Nu mai trebuie să existe 30 de sisteme cu centrală termică, câte una în fiecare apartament. Acestea pot avea un sistem comun. Ce avantaje are un astfel de sistem?

  1. Investiția inițială pentru centrala termică individuală este folosită pentru plata căldurii aproximativ 5 ani
  2. Nu ești obligat să plătești taxa de poluare
  3. Blocul sau fațada blocului nu va mai fi plină de soluții de eliminare a gazelor
  4. Costurile vor fi mai mici deoarece consumul și costurile se cumulează
  5. Dacă ai o pană de curent sau gaz, încălzirea va continua să funcționeze
  6. Nu mai ești supus riscului reprezentat de un astfel de sistem de încălzire
  7. Nu mai este nevoie să montezi mai multe termostate Salus RT310i în casă

Apoi, există alte câteva avantaje care țin doar de confortul din interiorul locuinței pe care acest sistem de încălzire centralizat îl garantează beneficiarilor.

În primul rând, o familie care nu mai este nevoită să monteze o centrală termică individuală în locuință va avea mai mult spațiu pentru a se putea simți mai bine. Să nu mai spunem că acesta este un avantaj foarte important și pentru familiile unde există copii mici. Părinții nu mai trebuie să fie atenți ca juniorul să nu se apropie de centrală.

Încă un aspect ce ține de confortul din locuință este legat de zgomotul produs de o centrală atunci când funcționează. Oricât de silențioase ar fi centralele termice, ele tot vor produse zgomote atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

Concluzie

Sistemul de încălzire centralizat este mult mai confortabil, te scapă de obligativitatea unei investiții pe care multe familii nu doresc să o facă, dar te scapă și de recurența acesteia. Nu ești obligat să înlocuiești centrala individuală la fiecare 10 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.