Polițiștii de frontieră din Constanța au descoperit o mașină de lux, evaluată la aproximativ 60.000 de euro, care era căutată de autoritățile din Spania. Vehiculul, condus de un cetățean român, a fost identificat în cadrul unui control de rutină, anunță Garda de Coastă.

„În ziua de 30.04.2025, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate. Cu această ocazie a fost identificat, pe raza localității Constanța, un autoturism cu număr de înmatriculare spaniol, aflat în posesia unui cetăţean român, în vârstă de 30 de ani”, transmite Mediafax.

În urma verificărilor și a cooperării cu autoritățile europene, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alerta fiind introdusă de către autorităţile din Spania.

Mașina, evaluată la aproximativ 60.000 de euro, a fost confiscată la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

Sursa: Știripesurse.ro

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.