Un accident rutier a avut loc, luni după-amiază, pe DN 15 A, în localitatea Viile Tecii, în urma coliziunii dintre un TIR cu un autoturism. Vinovat de producerea evenimentului rutier este șoferul TIR-ului care nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Șoferul autoturismului a fost rănit ușor.

La faţa locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD de la Lechinţa şi un echipaj cu medic de la Ambulanţă, dar şi un echipaj de pompieri pentru măsuri API.

O persoană a fost rănită, aceasta prezentând o fractură la umăr. O ambulanță care transporta spre Bistrița un pacient din Teaca a ajuns prima la locul accidentului și a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor alocate, a transmis managerul SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi.

Conform primelor date, transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, șoferul unui autotren, un tânăr de 23 de ani din Telcișor, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, ar fi pătruns parțial pe contrasens, unde a acroșat un autoturism care circula regulamentar, din sens opus.

În urma impactului, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, ajungând într-un șanț. Șoferul acestuia, un bărbat de 34 de ani, din Bistrița a fost rănit, fiind transportat la spital. Șoferul autotrenului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.