Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că a fost demarată procedura de achiziţie publică a unui sistem complex Real-Time PCR, care va ajuta la depistarea prezenței COVID-19. O astfel de investiție este estimată la circa 600.000 de lei, iar autoritățile speră că echipamentul va ajunge în scurt timp la Bistrița.

Am avut o discuţie cu Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, şi cu Teofil Cioarba, directorul economic de la Consiliul Judeţean, să vedem ce putem face pentru a achiziţiona un aparat Real-Time PCR, un sistem întreg, pentru a putea determina analizele la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bistriţa şi la nivelul judeţului nostru”, a declarat Emil Radu Moldovan, care a explicat și de ce este necesară o astfel de achiziție.

Există un astfel de aparat la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, unul singur pe regiune, care poate procesa 70 de analize/zi. Deja sunt de ordinul sutelor acolo, timpii de aşteptare sunt foarte mari şi vor creşte în continuare ţinând cont de frecvenţa cu care concetăţenii noştri se întorc acasă și atunci riscurile cresc. Pentru că nu putem determina în timp, oamenii sunt duşi în zone de carantină, din păcate mulţi nu respectă izolarea. În aceste condiții, am făcut toate analizele necesare și am găsit în bugetul Spitalului Județean de Urgență Bistriţa resursele necesare care vor fi acoperite din bugetul propriu al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Am făcut o adresă către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care s-a întrunit ieri, a aprobat achiziţia în regim de urgenţă a unui astfel de sistem. Încă de ieri, după ce s-a emis hotărârea, colegii mei de la spital au început să lucreze și am început să primim oferte. Vom trece la achizția de urgență a acestui sistem”, a explicat Emil Radu Moldovan.

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a mai precizat că noul aparat va fi amplasat într-o clădire de la Secţia de Infecţioase de pe strada Alba Iulia, iar în prezent se fac amenajările necesare pentru ca atunci când aparatul va fi achiziționat să poată fi amplasat. De asemenea, autoritățile fac demersuri pentru a pregăti specialiști care să poată realiza determinările microbiologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.