Un sondaj Inscop realizat în perioada 10-18 ianuarie arată o creștere puternică a intenției de vot pentru partidul extremist AUR, care a crescut de la 18% în octombrie 2021 la 20,6% din opțiunile electoratului. Pe primul loc se clasează PSD, în scădere față de lunile anterioare, iar liberalii se clasează pe locul trei.

Clasamentul intenției de vot în ianuarie:

PSD: 34,3%, în scădere față de decembrie 2021
AUR: 20,6%, în creștere față de decembrie 2021
PNL: 16,6%, în scădere față de decembrie 2021
USR: 12,5%, în creștere față de decembrie 2021
UDMR: 4,2%

Remus Ștefureac, directorul Inscop, arată principale concluzii ale sondajului:

1. Certurile dintre partidele coalitiei aflate la guvernare pe fondul crizei facturilor la energie le afecteaza in mod direct intentia de vot. Deocamdata impactul este controlabil, dar problema risca sa devina o amenintare majora daca relatia dintre PSD si PNL nu se va armoniza si cele doua partide nu vin cu solutii in locul disputelor politice. Dupa catastrofala criza politica de la finalul anului trecut, oamenii nu mai vor sa auda de certuri politice si nu vor avea niciun pic de rabdare si niciun gram de toleranta pentru partidele care le vor provoca.

2. Tensiunile din coalitie si intarzierea oferirii de solutii la problemele sociale alimenteaza in continuare cresterea AUR. Daca pe zona de securitate militara, din cauza amenintarilor Rusiei observam o crestere foarte puternica a increderii in NATO, in UE, in Occident, de bun augur pentru moralul natiunii, problemele sociale si politice domestice/interne vor alimenta in continuare adeziunea electorala la discursul ultra-populist.

Sondajul de opinie INSCOP a fost realizat în perioada 11-18 ianuarie 2022, datele fiind culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eșantionului a fost de 1162 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.

Sursa: g4media.ro

Citește și: Containerele semi-îngropate și pubelele galbene, monitorizate de inspectorii ADI Deșeuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here