Două persoane din localitatea Pinticu sunt cercetate pentru uciderea unui animal și au fost reținute pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, ieri, 26 septembrie, în baza probatoriului administrat într-o cauză penală aflată în instrumentarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 53 de ani și a unei femei de 30 de ani, ambii din Pinticu.

Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205 din 2004, privind protecția animalelor.

„Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, la data de 18 septembrie, o femeie de 30 de ani, împreună cu tatăl acesteia, un bărbat de 53 de ani, ambii din Pinticu, ar fi lovit un câine care ulterior a decedat. La scurt timp, deținătorul legal al acestuia a solicitat, prin 112, sprijinul polițiștilor.

Cele două persoane bănuite de comitere infracțiunii se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud urmând să fie prezentate magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. 

ATENȚIE! 

Noile prevederi legale privind protecția animalelor stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora. 

Se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.