Foștii patroni ai Decis Com SRL, soții Chiș Marcel Mircea și Jutka Eniko, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT, după ce au fost anchetați pentru înșelăciune în dauna a 16 societăți comerciale din țară. Aceștia au achiziționat, prin intermediul unui interpus (condamnat deja cu suspendare), diferite produse și le-au “plătit” cu CEC-uri fără acoperire. Cei doi au fost trimiși în judecată după ce au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, conform datelor existente pe portalul instanțelor de judecată.

Soții Chiș nu au acționat singuri, cei doi având un creier al operațiunii, un anume Grigore George Nelu, dar și o “săgeată” pe nume Lucian Țventarnei, un călărășean fără loc de muncă la acea vreme și deci fără venituri, racolat de cei trei în speranța că vor scăpa basma curată la o adică.

Frauda este una de proporții și depășește două milioane de lei (aproape 500.000 de euro, la cursul din 2014 a acestei valute), bani obținuți în circa 5 luni de zile din anul 2014, după cum se arăta în motivarea sentinței de condamnare a persoanei interpuse.

Acum Chiș Marcel Mircea și Jutka Eniko vor să scape ieftin, astfel că au încheiat fiecare câte un acord de recunoaștere a vinovăției. Dacă instanța va admite respectivele acorduri, atunci sentințele vor veni și ele foarte repede. Și nu este exclus ca pedepsele să fie și ele cu suspendare, deși în doar câteva luni au jumulit de sume importante 16 firme.

Țventarnei, folosit pe post de marionetă

“Săgeata” soților Chiș – Lucian Țventarnei, un om fără un ban în buzunar, care s-a trezit peste noapte mare patron de firmă – a fost trimis în judecată anul trecut în luna august, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, și a fost condamnat în luna noiembrie, la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare.

Din documentele instanței reiese cum au acționat soții Chiș și acel personaj dispărut în ceață Grigore George Nelu și cum s-au folosit de Țventarnei pentru a face rapid bani mulți.

Astfel, Lucian Țventarnei a fost cooptat în Decis Com SRL în luna aprilie 2014, când deținea doar 5% din părțile sociale, restul de 95% figurând pe Chiș Jutka Eniko. În august același an, călărășeanul a devenit asociat unic și administrator al firmei, însă era doar pe post de păpușă, fiindcă ceilalți trăgeau sforile și luat grosul profitului, unul ilegal, evident.

Cei care l-au racolat pe Țventarnei sunt Grigore George Nelu și Chiș Marcel Mircea, care potrivit procurorilor DIICOT au fost inițiatori și lideri ai grupării infracționale, ei având rolul de a identifica furnizorii de mărfuri – firmele vătămate din dosar, efectuarea de comenzi, precum și de valorificare a mărfii achiziționate.

După cooptarea lui Țventarnei, de lansarea comenzilor se ocupa acesta, evident nu de capul lui cu sub supravegherea celor doi mai sus amintiți, dar și a doamnei Chiș, care s-a ocupat și de întocmirea evidenței contabile și de emiterea instrumentelor de plată, despre care se știa că sunt fără acoperire.

Lucian Țventarnei a acceptat să participe la activitatea infracțională în schimbul unor sume modice de bani. În aprilie 2014, el a preluat circa 5% din părțile sociale ale Decis Com SRL, iar în august același an a dobândit, de fapt i s-au pus în cârcă, restul părților sociale, devenind astfel administratorul, bineînțeles doar în acte, al firmei. Călărășeanul a făcut mai apoi tot ce i s-a ordonat de către Grigore și Chiș: semnare de contracte de colaborare, de instrumente de plată, facturi fiscale, etc., din sumele obținute prin înșelăciune primind și el o parte, una minusculă, cât să trăiască – casă, masă, iar la final 3.500 de euro. Grosul l-au încasat Grigore și soții Chiș.

Modul în care Țventarnei a fost manevrat de cei trei reiese din motivarea instanței a sentinței sale de condamnare.

“În cursul lunii martie 2014, din dispoziția suspectului Grigore George Nelu, care deja își exercita atribuțiile de lider al grupului infracțional organizat, inculpatul Țventarnei Lucian s-a deplasat în București, unde a fost cazat de suspectul Grigore George Nelu, care a demarat activitățile de «pregătire și instruire», astfel i-a dat inculpatului Țventarnei Lucian o agendă și i-a solicitat să noteze și să memoreze ce înseamnă biletul la ordin, ordinul de plată, termenele de 20, 45, 60 și 90 de zile, date despre diverse produse, cum ar fi uleiul de palmier și despre uleiul de cocs, dictând efectiv ce înseamnă noțiunile amintite.

În paralel, fără a se putea indica condițiile și împrejurările concrete, suspectul Grigore George Nelu i-a întâlnit pe suspecții soț-soție Chiș Marcel Mircea și Chiș Jutka Eniko și s-a înțeles cu aceștia cu privire la activitatea infracțională ce urma să fie realizată prin folosirea societății Decis Com SRL pentru inducerea în eroare și prejudicierea unor societăți cu ocazia cumpărării de mărfuri pentru plata cărora urma să fie emise file ce sau bilete la ordin fără acoperire, în scopul obținerii de bani care urmau să fie împărțite procentual între cei trei, iar restul persoanelor angrenate în activitatea infracțională urmau a fi plătite cu diferite sume relativ mici de bani, raportat la valoarea prejudiciilor cauzate persoanelor vătămate. (…)

La sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie 2014, inculpatul Țventarnei Lucian a fost dus în mun. Bistrița de suspectul Grigore George Nelu, după ce în prealabil i-a cumpărat un costum, o cămașă, o cravată și o pereche de pantofi din Complexul Comercial Europa, pentru ca aspectul vestimentar să fie unul specific unui viitor administrator de societate comercială. (…) În mun. Bistrița, suspectul Grigore George Nelu și inculpatul Țventarnei Lucian s-au întâlnit cu soții Chiș Marcel Mircea și Chiș Jutka Eniko la un restaurant unde au discutat despre «activitățile generatoare de bani pe care urma să le facă în viitor» (….)”, se arăta în documentul instanței.

Țventarnei a fost instruit de Grigore George Nelu cum să se comporte în public și cum să i se adreseze, astfel încât să pară că este un patron respectabil.

S-au pus pe tras țepe! Au știut exact ce fac

După ce instruirea a fost finalizată, iar detaliile au fost puse la punct, gruparea s-a apucat de treabă.

Au fost închiriate două apartamente în Viișoara, dar și un spațiu comercial în incinta Shopping Center pentru birourile firmei, documente semnate de Țventarnei.

Călărășeanul le-a spus procurorilor DIICOT că, la un moment dat, a participat la o discuție între cei trei șefi ai lui, în cadrul căreia doamna Chiș și-ar fi propus ca din “afacere” să obțină cel puțin 350.000 de euro.

Procurorii au mai arătat în instanță că, pentru face rost de bani, Marcel Chiș, în calitatea sa de “director” al firmei s-a folosit, în primul rând, de istoricul fără incidente al societății Decis Com SRL, dar și de de notorietatea sa în calitate de reprezentant al acestei firme și de bunele relații comerciale dezvoltate anterior anului 2014 cu diferiți furnizori. Practic, acesta și-a continuat pur și simplu activitatea normală de negociere a contractelor cu furnizorii, de lansare de comenzi, de preluare a mărfii în municipiul Bistrița, la depozitul firmei, unde lucra în calitate de gestionar fratele său, de coordonare a activității agenților comerciali angajați ai firmei, a modului de încasare a mărfurilor ce erau comercializate pe raza județului, precum și de încasare efectivă a unor sume de bani provenite din vânzări.

“Evident că «rezultatele financiare» erau cunoscute atât de suspectul Chiș Marcel Mircea, cât și de suspectul Grigore George Nelu, astfel încât sumele de bani obținute din activitatea infracțională să fie împărțite conform înțelegerii prealabile dintre cei doi co-lideri ai grupului infracțional organizat”, au arătat procurorii în instanță.

În ceea ce o privește Chiș Jutka Eniko, anchetatorii au susținut că ea știa foarte bine care îi este rolul în grupul infracțional și a desfășurat efectiv activitățile ce urmau să fie generatoare de venituri ilicite. Aceasta a emis și a semnat o parte importantă a instrumentelor de plată – file cec și bilete la ordin, în condițiile în care știa că pentru decontarea acestora nu există disponibil în conturile firmei. Tot doamna Chiș coordona activitatea de conducere a evidențelor contabile, preluând facturile de aprovizionare și documentele de recepționare a mărfurilor, evident cu scopul de a obține bani.

După ce soții Chiș și Grigore au prins de veste că procurorii au intrat pe fir, în încercarea de a distruge urmele infracțiunilor lor, au încercat să-l folosească pentru ultima dată pe Țventarnei, punându-l pe acesta să semneze documente din care reieșea faptul că acesta ar fi preluat din arhiva firmei, bilete la ordin și file de cec. Apoi, l-au scos din țară pe călărășean și l-au dus în Germania, unde l-au pus sub supravegherea unui cumnat de-al lui Grigore.

În Germania, Țventarnei a rămas circa două luni, apoi a reușit să scape și să ajungă în țară, după care s-a dus ață la Poliție, deși încă se temea pentru viața lui, așa cum a declarat pentru Gazeta de Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.