Au respins Brexitul, a picat și lira sterlină: Dublu impact pentru britanici, după votul din Camera Comunelor

228

Lira sterlină, care se apreciase în ultimele săptămâni pe fondul optimismului privind adoptarea unui acord de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, s-a depreciat semnificativ faţă de dolar, după ce Parlamentul britanic a respins vineri, pentru a treia oară, acordul privind Brexitul, transmit Reuters şi Financial Times.

Moneda britanică s-a depreciat cu 0,35%, la 1,2977 dolari, după anunţarea rezultatului votului. Este pentru prima dată în ultimele două săptămâni când lira sterlină a scăzut sub 1,30 dolari.

De asemenea, lira s-a depreciat cu 0,33% faţă de euro, tranzacţionându-se la 1,1573 euro, scrie agerpres.ro.

După aproape trei ani de când britanicii au votat prin referendum ieşirea ţării din UE şi în ziua care ar fi trebuit să reprezinte ieşirea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană, 29 martie, politicienii se ceartă în continuare în privinţa modului, a datei şi chiar a posibilităţii părăsirii de către Marea Britanie a blocului la care a aderat în 1973.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here