Cinci tineri din Bistrița-Năsăud au fost identificați de polițiști ca fiind autorii unor furturi de carburanți. Doi dintre ei sunt din Josenii Bârgăului și au comis faptele în luna ianuarie, în timp ce ceilalți trei sunt din localitatea Budacu de Sus, faptele fiind comise cu un an în urmă. Toți cei cinci tineri sunt cercetați pentru furt calificat.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 4 februarie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Josenii Bârgăului au identificat doi tineri de 22 și 26 de ani, ambii din Josenii Bârgăului, bănuiți de comiterea unui furt.

În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, în perioada 15-17.01.2020, cei doi ar fi sustras 60 de litri de carburant din rezervorul unui utilaj care aparține unei societăți comerciale și care era parcat în extravilanul localității Rusu Bârgăului” a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă de către lucrătorii Postului de Poliție Josenii Bârgăului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea clarificării tuturor împrejurărilor și recuperării prejudiciului. 

În aceeași zi, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Dumitrița au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 18-26 de ani, toți din Budacu de Sus, bănuiți de comiterea unui furt.

Astfel, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în noaptea de 15/16.02.2019, cei doi ar fi sustras 300 litri motorină dintr-un excavator ce aparține unei societăți comerciale și care era parcat în apropierea pârâului Budac, între localitățile Dumitrița și Budacu de Sus.

Polițiștii de la Postul de Poliție Comunal Dumitrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.